Astazi am facut ultimul pas din ultima parte a calatorei mele in interior.Am capatat noi intelesuri si m-am gandit ca ar fi frumos sa le imprtasesc cu voi.
Dragii mei, am ajuns la concluzia ca ne complicam inutil vita.Ca totul este simplu si curat dar noi complicam si ne murdarim pentru ca traim cu mintea si nu cu ceea ce ar fi indicat dupa parerea mea: combinatia perfect echilibrata intre minte si suflet.Da, chiar asa nu sunt de acord sa traim doar cu sufletul pentru ca nu suntem ingeri, suntem oameni si trebuie sa ne gasim echilibru intre intregul perfect;minte-suflet, trup.Cred ca cel mai important este sa fim oameni si sa ne asumam in totalitate misiunea de om.Sa acceptam si sa incercam sa ajungem la echilibru ca om.Oricat am medita, oricate carti am citi, oricate diplome am lua, nu au cum sa ne creasca aripi, nu avem cum sa mergem pe strada cu un bec aprins deasupra capului, nu avem cum sa traim in levitatie.Insasi ideea sau dorinta de transformare din om in spirit ne alunga de fapt de la misiunea noastra unica de pe pamant-de a fi om.Cred ca putem deveni spirit dar nu aici si nu acum.Spun asta pentru ca am vazut sau inteles unde gresesc majoritatea celor care au senzatia ca evolueaza dar de fapt sunt un mare vid in interior.Merg la zeci de cursuri, capata diplome, renume, bla, bla, bla si de fapt un lucru nu este intels:ca evolutia ti-o creezi singur-prin autocunoastere, responsabilizare si acceptare...Pe mine personal work-shopurile la care particip ma ajuta sa-mi formez o parere despre un mod sau altul de lucru, dar implementarea si exercitiul imi apartin.Apoi mai cred ca nu exista o forta pe care cine va sau ceva sa ti-o poata da.Este gresit intels ca poate exista un om-Maestru care sa-ti faca o initiere iar tie iti cresc aripi si incepi sa zbori cu o bagieta fermecata printre oamenii inferiori.Dragii mei, nu va lasati amagiti, pacaliti, daca exista un Master care va spune ca vede ceva la voi dar nu gaseste solutia pentru rezolvare va minte.Toti aceia care tin conferinte si vorbesc superb dar nu au vindecat niciodat pe nimeni fie la trup sau la suflet sunt impostori.Ii puteti asculta daca va inspira dar ei fac bani pe seama inocentei voastre...Asa incat recomand tuturor sa-si asume intelesurile si sa le treaca prin trup-suflet-minte.
2012...eu personal consider ca este un mare Bla, bla,bla...o noua piata comerciala.Stiti cate carti sa-u vandut pe seama asta, cate cursuri se tin, cate noi variante de metode spirituale s-au inventat?Oare care este scopul?Credeti ca daca Mayasi au sfarsit calendarul la acea data incepe sau se termina ceva?Eu cred ca acel calendar se termina ca ceva ce nu este infinit sau care este ciclic, circular, repetitiv, dar nu are legatura cu inceputul sau sfarsitul.Este posibil sa se schimbe vibratia dar parerea mea este ca nimic mai mult.Si daca as putea sa va dau un sfat este acela de a va achizitiona arme de aprare impotriva oamenilor pentru ca isteria este atat de mare incat unii o vor lua razna si vor deveni atat de agresivi incat vor sari la bataie.Nu cred ca daca para spirite malefice, faptul ca stam ferecati in casa cu lumanari aprinse ne poate pune la adapost(spiritele nu pot fi oprite de ziduri).Nu cred ca daca strangem depozite de alimente facem alceva decat vanzari magazinelor, pentru ca este posibil ca momnetul acela sa ne prinda departe de casa, nu cred ca ceva, alceva decat puterea sufletului si credintei noastre ne poate pune la adapost in orice moment si de orice fel.Doar sufletul cristalin si increderea in noi ne va feri de singurul lucru care se va intampla:isteria maselor prea uosr de controlat prin FRICA...
miercuri, 9 noiembrie 2011
miercuri, 26 octombrie 2011
Cine este un prieten?
Marele meu cult de o viata este cultul prieteniei.Cei care ma cunosc personal stiu cu cata disponibilitatea, dragoste si rabdare mi-am mangaiat prietenii ori de cate ori a fost nevoie.
Dar spre nefericirea mea, de fosrte multe ori, am fost foarte profund ranita de indiferenta, lasitate, invidie, rautati gratuite.
Acum este o moda care pe mine ma scoate din sarite si ma oripilez ca oameni cu pretentii culturale sustin ideea de „iubire neconditionata”.Sau sa daruiesti fara sa astepti in schimb ceva.Nu pot fi de acord pentru ca amandoua sfideaza legea firii.In primul rand, dragostea nu poate fi oricum conditionata, pentru ca se stie iubirea adevarata este oarba si cand iubesti cu adevarat nu exista conditii.Cine spune iubeste neconditionat, fie nu se exprima corect fie nu stie ce este cu adevar iubirea.Pentru ca atunci cand pretinzi ca iubesti un om pentru ca este frumos, doar pretinzi ca-l iubesti, pentru ca in profunzime, cu siguranta fie nu-l iubesti ci doar il placi, fie minti constient.Iar cand ti se cere sa iubesti pe oricine fara conditii este iarasi o prostie pentru ca nu ai cum sa iubesti pe oricine.Poti sa iubesti doar pe cel pentru care sufletul tau are ceva de aratat.Dar pe acest subiect este mult prea mult de dezvoltat si daca aveti curiozitatea sa intelegeti punctul meu de vedere o sa aveti ocazia sa cititi mai mult in cartea mea.
Daruirea fara a astepta in schimb este o programare a pietei de consum.Nu ai cum sa daruiesti fara sa astepti.Cine are minte si sunt convinsa ca avoi aveti, intelege.
Deci, revenind la mine si prietenii mei, probabil ca atunci cand eu m-am apropiat de anumite persoane, am daruit fie cui nu trebuia fie ce nu trebuia.
Si din pacate m-am framantat mult, pentru ca nu intelegeam de ce trebuie sa sufar atat si mai ales unde gresam.Daca este crestineste sa-ti ajuti semenii, daca este crestineste sa-l asculti pe cel de langa tine, de ce nu era crestineste si reciproca si unde gresam de masajele mele nu ajungeau cum trebuie.
Si iata ca pe langa tona de „prieteni de doi bani” s-au strecurat si cativa(extrem de putini) de valoare.Printre ei, un suflet minunat, de copil, cu varsta mea, venit parca dintr-o lume de poveste, special sa ma salveze pe mine.M-am eschivat la inceput pentru ca eu nu sunt invatata sa fiu ajutata.De atat de mult nu am mai primit un gest gratuit de la cineva pe care nu-l cunosteam, incat m-am intrebat: „ ce vrea de la mine, de ce ma ajuta???”
Eu ma intrebam, iar acest suflet daruia, cu atata gentilete si candoare, ca singura mea problema este teama de a ma atasa.
Iar acest suflet minunat, m-a inspirat astazi sa scriu pentru a-i multumi ca mi-a intins o mana, cand eram gata sa cad, ca mi-a ridicat valul dupa fata, ca m-a ajutat sa inteleg unde gresesc si ca-mi arata fara nicio pretentie cine sunt cu adevarat.
Asadar, am gresit cand m-am lasat sedusa de acei oameni cu carisma, puternici si care ma vrajau cu vorbele lor.Acei oameni cu vorbe mari dar fapte mici, care m-au provocat fals si care nu au avut taria, bogatia si forta de a merge mai departe alaturi de mine, striviti fiind de propriile neputinte.Acei oameni poleiti cu aur, oameni de marketing, care tin in picioare o sala de 200 de persoane, dar nu sunt capabili sa aprecieze daruirea si gentiletea unei prietenii adevarate.Degeaba ii arati acelui produs de marketing ca esti deosebit pentru ca el, saracul, nu are capacitatea sa te observe, cauta mai departe victime care sa-l adore pentru ceea ce pretinde ca este dar nu va putea fi niciodata.Tot acel produs de marketing te suna doar ca sa-ti cera ceva si numai cand are nevoie.Te incarca cu problemele sale, iar cand te-a incarcat suficient te vinde ieftin pentru alt fraier care musca momeala.
Opusul acestu produs, este omul, omul simplu, nepretentios, care te suna in fiecare dimineata la ora 8.30 pentru niciun motiv, decat sa te auda si cu care in drum se birou vorbsti baliverne, nici nu reti ce, dar care te binedispune cand la randul sau ijura porcos un alt participant la trafic.Acel om, iti daruieste o carte de ziua ta, pe care a citit-o pentru ca nu mai are bani sa-si cumpere si sie-si una, dar este omul care te poate primi in patul sau daca nu mai ai adapost.Pe langa el, mai este unul, cu care te vezi o data pe saptamana, pentru lucruri marunte, razi in hohote si faci praf cateva sticle de vin, dansand descult la 8 grade prin iarba.Acela este omul caruia ii poti creste copiii sau care iti sfatuieste fiul cum sa merga la femei.
Acum am inteles, datorita tie M., cat de bogata sunt.Iti multumesc ca m-ai ajutat sa fac curat in viata mea si sa nu mai investesc in produse de marketing ci in oameni adevarati.Acum am inteles ca un prieten este cineva nu ceva. M-am lasat fals fermecata pentru ca-mi plac oamenii care ma provoaca.Dar am descoperit ca provocarea adevarata este atunci cand cel care o face te ajuta sa construiesti nu sa distrugi parti din sufletul tau.
Mi-a fost greu sa vad asta, mi-a fost greu sa-i vad pe cei pe care ii chinuiam la randul meu neputincioasa.Oamenii de valoare care ma apreciaza si care vor sa construiasca alaturi de mine sau cu mine ceva pentru suflet si nu pentru orgolii peronale si fatarnicie.
Multumesc M, cu tot sufletul, ca datorita tie am inteles ca nu eu sunt de vina ci ei.Pe principiul-Nu da margaritare la porci pentru ca se vor intoarce sa te manance-
Dar spre nefericirea mea, de fosrte multe ori, am fost foarte profund ranita de indiferenta, lasitate, invidie, rautati gratuite.
Acum este o moda care pe mine ma scoate din sarite si ma oripilez ca oameni cu pretentii culturale sustin ideea de „iubire neconditionata”.Sau sa daruiesti fara sa astepti in schimb ceva.Nu pot fi de acord pentru ca amandoua sfideaza legea firii.In primul rand, dragostea nu poate fi oricum conditionata, pentru ca se stie iubirea adevarata este oarba si cand iubesti cu adevarat nu exista conditii.Cine spune iubeste neconditionat, fie nu se exprima corect fie nu stie ce este cu adevar iubirea.Pentru ca atunci cand pretinzi ca iubesti un om pentru ca este frumos, doar pretinzi ca-l iubesti, pentru ca in profunzime, cu siguranta fie nu-l iubesti ci doar il placi, fie minti constient.Iar cand ti se cere sa iubesti pe oricine fara conditii este iarasi o prostie pentru ca nu ai cum sa iubesti pe oricine.Poti sa iubesti doar pe cel pentru care sufletul tau are ceva de aratat.Dar pe acest subiect este mult prea mult de dezvoltat si daca aveti curiozitatea sa intelegeti punctul meu de vedere o sa aveti ocazia sa cititi mai mult in cartea mea.
Daruirea fara a astepta in schimb este o programare a pietei de consum.Nu ai cum sa daruiesti fara sa astepti.Cine are minte si sunt convinsa ca avoi aveti, intelege.
Deci, revenind la mine si prietenii mei, probabil ca atunci cand eu m-am apropiat de anumite persoane, am daruit fie cui nu trebuia fie ce nu trebuia.
Si din pacate m-am framantat mult, pentru ca nu intelegeam de ce trebuie sa sufar atat si mai ales unde gresam.Daca este crestineste sa-ti ajuti semenii, daca este crestineste sa-l asculti pe cel de langa tine, de ce nu era crestineste si reciproca si unde gresam de masajele mele nu ajungeau cum trebuie.
Si iata ca pe langa tona de „prieteni de doi bani” s-au strecurat si cativa(extrem de putini) de valoare.Printre ei, un suflet minunat, de copil, cu varsta mea, venit parca dintr-o lume de poveste, special sa ma salveze pe mine.M-am eschivat la inceput pentru ca eu nu sunt invatata sa fiu ajutata.De atat de mult nu am mai primit un gest gratuit de la cineva pe care nu-l cunosteam, incat m-am intrebat: „ ce vrea de la mine, de ce ma ajuta???”
Eu ma intrebam, iar acest suflet daruia, cu atata gentilete si candoare, ca singura mea problema este teama de a ma atasa.
Iar acest suflet minunat, m-a inspirat astazi sa scriu pentru a-i multumi ca mi-a intins o mana, cand eram gata sa cad, ca mi-a ridicat valul dupa fata, ca m-a ajutat sa inteleg unde gresesc si ca-mi arata fara nicio pretentie cine sunt cu adevarat.
Asadar, am gresit cand m-am lasat sedusa de acei oameni cu carisma, puternici si care ma vrajau cu vorbele lor.Acei oameni cu vorbe mari dar fapte mici, care m-au provocat fals si care nu au avut taria, bogatia si forta de a merge mai departe alaturi de mine, striviti fiind de propriile neputinte.Acei oameni poleiti cu aur, oameni de marketing, care tin in picioare o sala de 200 de persoane, dar nu sunt capabili sa aprecieze daruirea si gentiletea unei prietenii adevarate.Degeaba ii arati acelui produs de marketing ca esti deosebit pentru ca el, saracul, nu are capacitatea sa te observe, cauta mai departe victime care sa-l adore pentru ceea ce pretinde ca este dar nu va putea fi niciodata.Tot acel produs de marketing te suna doar ca sa-ti cera ceva si numai cand are nevoie.Te incarca cu problemele sale, iar cand te-a incarcat suficient te vinde ieftin pentru alt fraier care musca momeala.
Opusul acestu produs, este omul, omul simplu, nepretentios, care te suna in fiecare dimineata la ora 8.30 pentru niciun motiv, decat sa te auda si cu care in drum se birou vorbsti baliverne, nici nu reti ce, dar care te binedispune cand la randul sau ijura porcos un alt participant la trafic.Acel om, iti daruieste o carte de ziua ta, pe care a citit-o pentru ca nu mai are bani sa-si cumpere si sie-si una, dar este omul care te poate primi in patul sau daca nu mai ai adapost.Pe langa el, mai este unul, cu care te vezi o data pe saptamana, pentru lucruri marunte, razi in hohote si faci praf cateva sticle de vin, dansand descult la 8 grade prin iarba.Acela este omul caruia ii poti creste copiii sau care iti sfatuieste fiul cum sa merga la femei.
Acum am inteles, datorita tie M., cat de bogata sunt.Iti multumesc ca m-ai ajutat sa fac curat in viata mea si sa nu mai investesc in produse de marketing ci in oameni adevarati.Acum am inteles ca un prieten este cineva nu ceva. M-am lasat fals fermecata pentru ca-mi plac oamenii care ma provoaca.Dar am descoperit ca provocarea adevarata este atunci cand cel care o face te ajuta sa construiesti nu sa distrugi parti din sufletul tau.
Mi-a fost greu sa vad asta, mi-a fost greu sa-i vad pe cei pe care ii chinuiam la randul meu neputincioasa.Oamenii de valoare care ma apreciaza si care vor sa construiasca alaturi de mine sau cu mine ceva pentru suflet si nu pentru orgolii peronale si fatarnicie.
Multumesc M, cu tot sufletul, ca datorita tie am inteles ca nu eu sunt de vina ci ei.Pe principiul-Nu da margaritare la porci pentru ca se vor intoarce sa te manance-
miercuri, 21 septembrie 2011
Firewalker
Dragii mei,
Cu ceva timp in urma v-am povestit intentia mea de a participa la un workshop de firewalker(mers pe jar).
In ultima vreme am primit telefoane si emailuri de la voi si va inteleg curiozitatea.
Da am mers pe jar. Jarul avea cam 5 metri lungime, lemnele de pe foc au format o stiva de jumatate de metru inaltime, iar temperatura din jar depasa 300 de grade.Si nu m-am ars nici un pic.Nu am picioarele deloc batatorite, calcaiele mele sunt ca de copil.Dupa ce am trecut mirosea tare a piele arsa, si am tarat intre degete cativa pasi pe iarba carbuni incandescenti, dar nu m-am ars deloc, nici macar o basicuta.
Am trecut de 3 ori si va sriu asta ca sa va confirm ca nu e nici transa, nici vodoo, nici yoga, este doar puterea sufletului personal.Este ceva extraordinar, imens si miraculos.Dupa ce am facut asta,am lasat mult in urma si m-am transformat total.
De cand am trait aceasta experienta, am inteles in sfarsit cine sunt si ce sunt.Nimic din ceea ce eram inainte nu mai exista(poate ca pasarea phoenix), m-am transformat.Si experienta mea este imensa si inca mai este pentru ca eu inca sunt in mine si inca privesc la cele invatate si intelese si de aceea din pacate nu va pod da amanunte pe blog.Nu pot scrie despre asta nici macar ca experienta pentru ca nu este ceva cu care vreau sa ma laud.Insa o sa impartasesc toate invatamintele mele din ultimii 4 ani, in tot ceea ce am sa editez in viitor.
Imi pare rau si-mi cer scuze celor carora le-am promis amanunte despre experienta mea, dar din pacate nu voi putea scrie despre asta decat in cartea care va aparea cand va aparea.
Pot spune doar ca mersul pe jar a fost cea mai deosebita experineta din toata viata mea, in afara de momentul cand fiul meu a venit pe lume.
Ii multumesc cu tot sufletul lui Aurel, omul cu inima frumoasa, bun prieten si lui Dumnezeu ca mi-a dat caile si oamenii de la care pot invata!
Va multumesc!
Cu ceva timp in urma v-am povestit intentia mea de a participa la un workshop de firewalker(mers pe jar).
In ultima vreme am primit telefoane si emailuri de la voi si va inteleg curiozitatea.
Da am mers pe jar. Jarul avea cam 5 metri lungime, lemnele de pe foc au format o stiva de jumatate de metru inaltime, iar temperatura din jar depasa 300 de grade.Si nu m-am ars nici un pic.Nu am picioarele deloc batatorite, calcaiele mele sunt ca de copil.Dupa ce am trecut mirosea tare a piele arsa, si am tarat intre degete cativa pasi pe iarba carbuni incandescenti, dar nu m-am ars deloc, nici macar o basicuta.
Am trecut de 3 ori si va sriu asta ca sa va confirm ca nu e nici transa, nici vodoo, nici yoga, este doar puterea sufletului personal.Este ceva extraordinar, imens si miraculos.Dupa ce am facut asta,am lasat mult in urma si m-am transformat total.
De cand am trait aceasta experienta, am inteles in sfarsit cine sunt si ce sunt.Nimic din ceea ce eram inainte nu mai exista(poate ca pasarea phoenix), m-am transformat.Si experienta mea este imensa si inca mai este pentru ca eu inca sunt in mine si inca privesc la cele invatate si intelese si de aceea din pacate nu va pod da amanunte pe blog.Nu pot scrie despre asta nici macar ca experienta pentru ca nu este ceva cu care vreau sa ma laud.Insa o sa impartasesc toate invatamintele mele din ultimii 4 ani, in tot ceea ce am sa editez in viitor.
Imi pare rau si-mi cer scuze celor carora le-am promis amanunte despre experienta mea, dar din pacate nu voi putea scrie despre asta decat in cartea care va aparea cand va aparea.
Pot spune doar ca mersul pe jar a fost cea mai deosebita experineta din toata viata mea, in afara de momentul cand fiul meu a venit pe lume.
Ii multumesc cu tot sufletul lui Aurel, omul cu inima frumoasa, bun prieten si lui Dumnezeu ca mi-a dat caile si oamenii de la care pot invata!
Va multumesc!
joi, 25 august 2011
Viata ca un fir de ata
„Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.”Gabriel Garcia Marquez
Sporadic, pe fuga ne intrebam din cand in cand ce este viata.Traim sau visam?Visam sau traim?
Ne nastem, mergem la scoala, avem o cariera sau nu, avem un suflet pereche pe care nu intotdeauna il gasim sau si daca il gasim nu intotdeauna il recunostem, nu intotdeauna suntem gata sa-l primim in viata noastra.Iubim, suferim, traim emotii, meregem la serviciu, ne intoarcem acasa,dormim...si in mod repetat facem acelasi lucruri de parca uneori si traim in mod repetat aceleasi sentimente.Privim dupa mai mult.Speram la o casa, la o masina, la o excursie, la o calatorie pe luna si daca avem norocul sa deschidem si ochii sufletului atunci cand ne trezim din somn, ne mai si intrebam:Dar eu de ce traiesc?Ce vreau eu de la viata?Ce vrea viata de la mine?
Care este sensul existentei mele?Simtim ca totul are un scop, ca nimic nu este intamplator dar pe de alta parte unele evenimente din viata noastra nu-si gasesc locul si explicatia in logica noastra.Si pornim indarjiti si doritori sa schimbam, spre mai bine.Dar care este binele?Care este notiunea de bine, la ce ne raportam cand spunem ca este sau nu bine?
„Există 2 feluri în care viaţa poate fi trăită : Prima este a gândi că nimic nu este o minune. A doua este a gândi că totul este o minune. De ceea ce sunt sigur este că Dumnezeu există.”Albert Einstein
Am descoperit in ultima vreme ca religiile nu sunt altceva decat un mod foarte ingenios(avand in vedere ca se lucreaza direct pe suflet) de a manipula omenirea.Am studiat religiile ajutandu-ma de „Istoria religiilor de la origini pana in prezent” a lui Mircea Eliade.Am studiat religiile dincolo de studiile altora, privind prin si spre prisma intelegerilor personale si am simtit cum ma indepartez incet dar sigur de Biserica.Biserica omului si nu cea a lui Dumnezeu.Si cu toate acestea m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am simtit pentru prima data Forta, Taria, lumina, Atotputerea a ceea ce inseamna Spiritualitatea Suprema, Adevarul tuturor adevarurilor sau Locul de unde pornesc toate.Si am inteles ca pe Acela oamneii il numesc Dumnezeu.M-am apropiat mai mult de Dumnezeu pentru ca am incetat sa mai cred minciunile religiilor, am incetat sa-i mai cred pe acei disperati de propriile limite care se inoada in credinte false si isi stiga cat ii tin rarunchii adevarurile preluate de la alti fara asi asuma propria divinitate, fara a avea taria sa incerce macar sa vada dincolo de limitele ignorantei constiente.Si nu-i invinovatesc pe cei care-si gasesc linstea in astfel de locuri, pentru ca ei nu gresesc.Le gasesc vina celor care au cunoastere si manipuleaza in mod constient ingropandu-si atat de adanc constiinta incat uita, se pare, si ei ce au jurat.
Si apoi am inceput timid sa intelg ce este cu acest joc frumos si simplu care se numeste viata.Am inteles ca putem intr-un mod masurabil sa ne modificam existenta in functie de alegerile noastre si daca ne-am face mai mult timp sa intelegem de fapt care este scopul fiecarui eveniment din viata noastra am putea sa incepem macar sa micsoram acasta limitare.
„Când petreci 2 ore lângă o fată frumoasă , ţi se par 2 minute . Când petreci 2 minute în căldură mare , îţi par 2 ore. Asta este relativitatea! „Albert Einstein
Si iarasi urc la notiunea de bine:Cum intelegem ce ste bine si ce nu?Cum intelegem la ce ne raportam si mai ales cum facem distinctia si cum intelegem/ observam limita?
Zilele trecute am inteles cu ajutorul prietenelor mele ca este foarte important sa stii, sa poti sa-ti observi limitele si
cand spun obserivi evit in mod constient stabilirea limitelor.Ce asteptari am de la viata?Ce asteptari am de la oameni, ce asteptari am de la min?.Si de aici pornesc toate, care sunt oricum relative.
„Secretul creativităţii stă în a dormi bine şi a deschide mintea posibilităţilor infinite . Ce este un om fără vise ?” Albert Einstein ...de aceea este totul relativ.Daca nu citesti ce au sris alti inaintea ta esti incult sau incuiat, daca citesti prea mult exista pericolul sa devi si mai incuiat pentru ca-ti modifici perceptia pana la abandon si risti sa vorbesti prin prisma experientei altora.Secretul consta in a intelege ce au spus cei dinaintea ta prin prisma asteptarilor tale si mai ales sa-i alegi pe cei pe care vrei sa-i transformi in mentori, doar pe aceia a caror munca o poti continua.
Există răul? O întrebare ciudată:
Un profesor universitar şi-a provocat elevii săi cu o întrebare: ― Dumnezeu a creat tot ce există? Un student a răspuns: ― Da, Dumnezeu a creat totul. ― Dumnezeu a creat totul? A întrebat din nou profesorul. ― Da, domnule, a răspuns tânărul.
Profesorul l-a întrebat apoi: ― Dacă Dumnezeu a creat tot, înseamnă că Dumnezeu a creat şi răul, pentru că răul există. . Şi a adus dovada că operele noastre ne reprezintă, ne reflectă pe noi înşine. “ Atunci Dumnezeu este rău ” (concluzia).
Studentul a rămas tăcut în faţa unui asemenea răspuns, iar profesorul fericit se mândri că încă o dată s-a dovedit că credinţa în Dumnezeu este un mit. Atunci un alt student a ridicat mâna şi a spus: ― Pot să vă adresez o întrebare domnule profesor? ― Bineînţeles, a răspuns profesorul.
Tânărul se ridică în picioare şi întrebă: ― Domn ’ profesor, există frigul? ― Ce întrebare este asta? Bineînţeles că există. Doar nu-mi vei spune că ţie nu ţi-a fost niciodată frig.
Băiatul răspunse: ― De fapt, frigul nu există. După legile din fizică ceea ce considerăm frig este absenţa căldurii. Orice corp sau obiect poate fi studiat când are sau transmite energie. Căldura îl face să aibă sau să transmită energie. Zero absolut reprezintă absenţa totală şi absolută de căldură. Toate corpurile devin inerte, incapabile de a reacţiona, de a răspunde, dar frigul nu există. Am creat acest termen pentru a descrie cum ne simţim noi când nu este cald.
Şi există obscuritatea? Ce credeţi dvs? continuă studentul Profesorul a răspuns: ― Bineînţeles că există. Studentul i-a replicat: ― Din nou vă înşelaţi, domnule profesor. Nici obscuritatea nu există. Obscuritatea este în realitate absenţa luminii.
Lumina se poate studia, dar obscuritatea nu. Prisma lui Nicolas ce descompune lumina albă în mai multe culori din care este compusă cu diferitele sale lungimi de undă dovedeşte asta. Obscuritatea nu. O simplă rază de lumină luminează suprafaţa de unde se termină întunericul. Cum puteţi şti cât de obscur este un spaţiu determinat? După cantitatea de lumină prezentă în acel spaţiu, nu e aşa? Obscuritatea este un termen pe care omul l-a ales ca să descrie ce se întâmplă când nu este lumina prezentă.
În final tânărul l-a întrebat pe profesor: ― Deci, domnule profesor, există răul? Profesorul a răspuns: ― Bineînţeles că există. Cum am menţionat la început, vedem violuri, crime, violenţă în toată lumea. Acestea sunt Răul.
La care studentul a răspuns: ― Răul nu există, domnule, cel puţin nu există prin el însuşi. Răul este pur şi simplu absenţa binelui, absenţa lui Dumnezeu. Ca şi în cazurile anterioare este un termen pe care omul l-a creat ca să descrie absenţa lui Dumnezeu în sufletele noastre.
Dumnezeu nu a creat Răul. Nu-i ca şi credinţa sau dragostea care există aşa cum există căldura sau lumina. Răul e rezultatul că umanitatea nu-L are prezent pe Dumnezeu în sufletul său. E aşa cum rezultă frigul când nu există căldura sau obscuritatea când nu este lumină.
Atunci profesorul a consimţit, dând din cap, a rămas tăcut, fără cuvinte. Tânărul se numea : ALBERT EINSTEIN
Viata este ca un fir de ata...nu este nici complicata dar nici simpla, este delicata, pretioasa.Trebuie multa atentie si dragoste pentru a trai frumos.Si mai ales trebuie sa trim fiecare clipa cu atata pretuire, ca si cum ar fi ultima clipa a vietii noastre.
Sporadic, pe fuga ne intrebam din cand in cand ce este viata.Traim sau visam?Visam sau traim?
Ne nastem, mergem la scoala, avem o cariera sau nu, avem un suflet pereche pe care nu intotdeauna il gasim sau si daca il gasim nu intotdeauna il recunostem, nu intotdeauna suntem gata sa-l primim in viata noastra.Iubim, suferim, traim emotii, meregem la serviciu, ne intoarcem acasa,dormim...si in mod repetat facem acelasi lucruri de parca uneori si traim in mod repetat aceleasi sentimente.Privim dupa mai mult.Speram la o casa, la o masina, la o excursie, la o calatorie pe luna si daca avem norocul sa deschidem si ochii sufletului atunci cand ne trezim din somn, ne mai si intrebam:Dar eu de ce traiesc?Ce vreau eu de la viata?Ce vrea viata de la mine?
Care este sensul existentei mele?Simtim ca totul are un scop, ca nimic nu este intamplator dar pe de alta parte unele evenimente din viata noastra nu-si gasesc locul si explicatia in logica noastra.Si pornim indarjiti si doritori sa schimbam, spre mai bine.Dar care este binele?Care este notiunea de bine, la ce ne raportam cand spunem ca este sau nu bine?
„Există 2 feluri în care viaţa poate fi trăită : Prima este a gândi că nimic nu este o minune. A doua este a gândi că totul este o minune. De ceea ce sunt sigur este că Dumnezeu există.”Albert Einstein
Am descoperit in ultima vreme ca religiile nu sunt altceva decat un mod foarte ingenios(avand in vedere ca se lucreaza direct pe suflet) de a manipula omenirea.Am studiat religiile ajutandu-ma de „Istoria religiilor de la origini pana in prezent” a lui Mircea Eliade.Am studiat religiile dincolo de studiile altora, privind prin si spre prisma intelegerilor personale si am simtit cum ma indepartez incet dar sigur de Biserica.Biserica omului si nu cea a lui Dumnezeu.Si cu toate acestea m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am simtit pentru prima data Forta, Taria, lumina, Atotputerea a ceea ce inseamna Spiritualitatea Suprema, Adevarul tuturor adevarurilor sau Locul de unde pornesc toate.Si am inteles ca pe Acela oamneii il numesc Dumnezeu.M-am apropiat mai mult de Dumnezeu pentru ca am incetat sa mai cred minciunile religiilor, am incetat sa-i mai cred pe acei disperati de propriile limite care se inoada in credinte false si isi stiga cat ii tin rarunchii adevarurile preluate de la alti fara asi asuma propria divinitate, fara a avea taria sa incerce macar sa vada dincolo de limitele ignorantei constiente.Si nu-i invinovatesc pe cei care-si gasesc linstea in astfel de locuri, pentru ca ei nu gresesc.Le gasesc vina celor care au cunoastere si manipuleaza in mod constient ingropandu-si atat de adanc constiinta incat uita, se pare, si ei ce au jurat.
Si apoi am inceput timid sa intelg ce este cu acest joc frumos si simplu care se numeste viata.Am inteles ca putem intr-un mod masurabil sa ne modificam existenta in functie de alegerile noastre si daca ne-am face mai mult timp sa intelegem de fapt care este scopul fiecarui eveniment din viata noastra am putea sa incepem macar sa micsoram acasta limitare.
„Când petreci 2 ore lângă o fată frumoasă , ţi se par 2 minute . Când petreci 2 minute în căldură mare , îţi par 2 ore. Asta este relativitatea! „Albert Einstein
Si iarasi urc la notiunea de bine:Cum intelegem ce ste bine si ce nu?Cum intelegem la ce ne raportam si mai ales cum facem distinctia si cum intelegem/ observam limita?
Zilele trecute am inteles cu ajutorul prietenelor mele ca este foarte important sa stii, sa poti sa-ti observi limitele si
cand spun obserivi evit in mod constient stabilirea limitelor.Ce asteptari am de la viata?Ce asteptari am de la oameni, ce asteptari am de la min?.Si de aici pornesc toate, care sunt oricum relative.
„Secretul creativităţii stă în a dormi bine şi a deschide mintea posibilităţilor infinite . Ce este un om fără vise ?” Albert Einstein ...de aceea este totul relativ.Daca nu citesti ce au sris alti inaintea ta esti incult sau incuiat, daca citesti prea mult exista pericolul sa devi si mai incuiat pentru ca-ti modifici perceptia pana la abandon si risti sa vorbesti prin prisma experientei altora.Secretul consta in a intelege ce au spus cei dinaintea ta prin prisma asteptarilor tale si mai ales sa-i alegi pe cei pe care vrei sa-i transformi in mentori, doar pe aceia a caror munca o poti continua.
Există răul? O întrebare ciudată:
Un profesor universitar şi-a provocat elevii săi cu o întrebare: ― Dumnezeu a creat tot ce există? Un student a răspuns: ― Da, Dumnezeu a creat totul. ― Dumnezeu a creat totul? A întrebat din nou profesorul. ― Da, domnule, a răspuns tânărul.
Profesorul l-a întrebat apoi: ― Dacă Dumnezeu a creat tot, înseamnă că Dumnezeu a creat şi răul, pentru că răul există. . Şi a adus dovada că operele noastre ne reprezintă, ne reflectă pe noi înşine. “ Atunci Dumnezeu este rău ” (concluzia).
Studentul a rămas tăcut în faţa unui asemenea răspuns, iar profesorul fericit se mândri că încă o dată s-a dovedit că credinţa în Dumnezeu este un mit. Atunci un alt student a ridicat mâna şi a spus: ― Pot să vă adresez o întrebare domnule profesor? ― Bineînţeles, a răspuns profesorul.
Tânărul se ridică în picioare şi întrebă: ― Domn ’ profesor, există frigul? ― Ce întrebare este asta? Bineînţeles că există. Doar nu-mi vei spune că ţie nu ţi-a fost niciodată frig.
Băiatul răspunse: ― De fapt, frigul nu există. După legile din fizică ceea ce considerăm frig este absenţa căldurii. Orice corp sau obiect poate fi studiat când are sau transmite energie. Căldura îl face să aibă sau să transmită energie. Zero absolut reprezintă absenţa totală şi absolută de căldură. Toate corpurile devin inerte, incapabile de a reacţiona, de a răspunde, dar frigul nu există. Am creat acest termen pentru a descrie cum ne simţim noi când nu este cald.
Şi există obscuritatea? Ce credeţi dvs? continuă studentul Profesorul a răspuns: ― Bineînţeles că există. Studentul i-a replicat: ― Din nou vă înşelaţi, domnule profesor. Nici obscuritatea nu există. Obscuritatea este în realitate absenţa luminii.
Lumina se poate studia, dar obscuritatea nu. Prisma lui Nicolas ce descompune lumina albă în mai multe culori din care este compusă cu diferitele sale lungimi de undă dovedeşte asta. Obscuritatea nu. O simplă rază de lumină luminează suprafaţa de unde se termină întunericul. Cum puteţi şti cât de obscur este un spaţiu determinat? După cantitatea de lumină prezentă în acel spaţiu, nu e aşa? Obscuritatea este un termen pe care omul l-a ales ca să descrie ce se întâmplă când nu este lumina prezentă.
În final tânărul l-a întrebat pe profesor: ― Deci, domnule profesor, există răul? Profesorul a răspuns: ― Bineînţeles că există. Cum am menţionat la început, vedem violuri, crime, violenţă în toată lumea. Acestea sunt Răul.
La care studentul a răspuns: ― Răul nu există, domnule, cel puţin nu există prin el însuşi. Răul este pur şi simplu absenţa binelui, absenţa lui Dumnezeu. Ca şi în cazurile anterioare este un termen pe care omul l-a creat ca să descrie absenţa lui Dumnezeu în sufletele noastre.
Dumnezeu nu a creat Răul. Nu-i ca şi credinţa sau dragostea care există aşa cum există căldura sau lumina. Răul e rezultatul că umanitatea nu-L are prezent pe Dumnezeu în sufletul său. E aşa cum rezultă frigul când nu există căldura sau obscuritatea când nu este lumină.
Atunci profesorul a consimţit, dând din cap, a rămas tăcut, fără cuvinte. Tânărul se numea : ALBERT EINSTEIN
Viata este ca un fir de ata...nu este nici complicata dar nici simpla, este delicata, pretioasa.Trebuie multa atentie si dragoste pentru a trai frumos.Si mai ales trebuie sa trim fiecare clipa cu atata pretuire, ca si cum ar fi ultima clipa a vietii noastre.
joi, 7 iulie 2011
miercuri, 8 iunie 2011
Suflet de roman.
Saptamana trecuta am avut in trafic,in timp ce conduceam, o altercatie foarte urata cu un individ.Am simtit ca mi se urca sangele in cap de frustrare mai ales ca tipul dupa ce ca era de vina urla si injura ca un apucat, in timp ce eu taceam si stateam cuminte la locul meu.Era foarte suparat ca nu l-am lasat sa-mi” taie fata”, ca el se grabea, iar eu nu –probabil.Avea o super scula de masina.Si eu am.Dar el avea oute, eu nu...
Cred ca nu trece o zi in care sa nu am o frustare pe tema inculturii, a grosolaniei, a marlaniei, a rautatii, a agresiunilor de tot felul.Ma zguduie din temelii cel putin 7 telefoane pe saptamana cu oferte pentru firma de la diverse banci.Tot felul de indivizi care insista sa-ti vanda servicii de care nu ai nevoie.Telefoane care suna si suna...Tupeul multora care au facut cateva cursuri si au senzatia ca sunt „foarte tari”.Si ce daca au facut cursuri?Si eu am facut si nu m-am schimbat cu nimic.M-am schimbat abia atunci cand am inceput sa vad viata altfel.Dar nu de la cursuri ci de la trairi personale.
Nu altii te invata, tu te inveti singur.
Am invatat prin medicina energetica, sa nu mai percep toate aceste mici incidente ca pe niste factori poluanti.Mmai mult de atat, am invatat sa le consider firesti si ca facand parte natural din viata noastra de zi cu zi.Am invatat ca daca nu le pot accepta sa le ignor fara sa devin indiferenta.Sa acctionez pentru a le corecta si nu pentru a le anihila.Sa nu lupt impotriva lor ci pentru a le schimba.Daca nici asta nu pot, le las sa treaca dar nu prin mine.Orice moment pe care-l daruiesti enervandu-te sapa in sufletul tau si apoi in trup transformandu-se in boala.
In timp ce ascultam cum ma injura individul din trafic, ma umpleam de bucurie si iubire si simteam cum incet, incet, ma paraseste sentimentul de frustrare(nu urasc niciodata) si ma invadeaza sentimentul de mila.Am inchis pentru cateva secunde ochii si am inteles ceva: ca intreaga noastra existenta si rezistenta in acest loc pe pamant numit Romania, este de fapt misiunea noastra, sau daca vreti ceva mai crestinesc, modul nostru de a ne mantui.Calea noastra.
Eu sunt mandra ca sunt romanca.De ce cautam datini la alte popoare cand ale noastre sunt minunate, nepretuite?
Cat de grav este ca ne injuram si ca suntem rai, ca mai exista si inculti, sau marlani?Cat de grava este greutatea cu care strabatem viata anevoioasa din Romania pe langa frumusetea de a fi om, de a fi roman?
Dragul meu roman frumos, cand ai ascultat ultima data o doina?Cand ai privit ultima data un port romanesc?Cand ai citit un basm sau cand ai ascultat vuietul muntilor si soaptele apelor?
Si codrii, cand i-ai rugat ultima data sa-ti povesteasca despre Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu? Stiti ce gene minunate avem noi?Stiti ca avem printre cele mai frumoase, ingrijite si deosebite femei?Si barbati darzi si voinici?Ce tara bogata, cu mare si munte, cu rauri si paduri...Gunoaiele noi le facem, preturile noi le intretinem, grosolania si scabrosenia, noi le cultivam.
De ce romanule te lasi mintit si crezi ca nu esti bun de nimic?De ce nu mai ai incredere in tine si in frumusetea sufletului tau?De ce nu te privesti in oglinda sa vezi ce ochi frumosi ai, ce maini puternice, ce zambet fermecator?De ce te lasi coplesit de deznadejdie?Ai tot ce-ti trebuie.Doar ridica privirea catre cer si imprieteneste-te cu Dumnezeu! Fa-l pe el calauza ta si lasa televizorul,lasa lucrurile fara valoare!Umbla descut si rebel, Imbata-te cu frumusetea zilei!Zambeste-i soarelui!
Da, este mizerie, se fura, se strica, suntem cruzi, se taie paduri.Dar noi, noi cei care avem pretentia ca ne-am trezit, ce facem?De ce-i lasam pe ceilalti frati ai nostri sa doarma?De ce nu-i ajutam sa vada dinnou cat de pretiosi suntem?De cate ori v-ati aplecat sa ridicati o hartie de pe jos si sa o puneti la cos chiar daca nu voi ati aruncat-o?De cate ori v-ati cerut scuze cuiva chiar daca nu erati vinovati?Stiti cat de mult conteaza atitudinea?Va vindeti sufletul votand pentru un stegulet, dar nu va smeriti strangand gunoiul faut de alti chiar daca si tu calci prin el.
Eu am facut un test.M-am asezat cu doi prieteni in fata unei tarabe goale ca intr-o coada.In cateva minute se formase o super coada in spatele nostru.Romanul nu este las, este altruist si se atasaza foarte usor afectiv.
Cei care au devenit rai, sunt suflete chinuite de singuratate si lipsa credintei.Haideti sa-i ajutam!Stiu ca nu asta se vrea, dar haideti sa jertfim noi putin din timpul nostru pentru neamul nostru!
Am avut si am ocazia sa plec din tara, dar nu o voi face.Nu-mi parasesc parintii, nu-mi parasesc pamantul, pamantul acesta in care se odihnesc bunicii si strabunicii mei.Nu-mi parasesc nemul si fratii de-o mama.Nu-mi parasec tara.Si mi-e greu, mi-e foarte greu, dar eu am intels ca noi putem mult si sunt sigura ca vom reusi.
Cunosc oameni care vor sa schimbe lumea in care traim.Acel Ion sau Gheorghe care-si iubesc neamul si strabunii, aceia sunt fratii nostri.Haideti sa readucem valorile atuntice ale neamul nostru.Sa ne botezam copiii cu nume roamanesc.Haideti sa nu ne mai entuziasmam atat la a importa fel de fel de termeni si valori, care nu au nimic in comun cu sufletele noastre!
Sa ne salvam sufletul de roman!
Cred ca nu trece o zi in care sa nu am o frustare pe tema inculturii, a grosolaniei, a marlaniei, a rautatii, a agresiunilor de tot felul.Ma zguduie din temelii cel putin 7 telefoane pe saptamana cu oferte pentru firma de la diverse banci.Tot felul de indivizi care insista sa-ti vanda servicii de care nu ai nevoie.Telefoane care suna si suna...Tupeul multora care au facut cateva cursuri si au senzatia ca sunt „foarte tari”.Si ce daca au facut cursuri?Si eu am facut si nu m-am schimbat cu nimic.M-am schimbat abia atunci cand am inceput sa vad viata altfel.Dar nu de la cursuri ci de la trairi personale.
Nu altii te invata, tu te inveti singur.
Am invatat prin medicina energetica, sa nu mai percep toate aceste mici incidente ca pe niste factori poluanti.Mmai mult de atat, am invatat sa le consider firesti si ca facand parte natural din viata noastra de zi cu zi.Am invatat ca daca nu le pot accepta sa le ignor fara sa devin indiferenta.Sa acctionez pentru a le corecta si nu pentru a le anihila.Sa nu lupt impotriva lor ci pentru a le schimba.Daca nici asta nu pot, le las sa treaca dar nu prin mine.Orice moment pe care-l daruiesti enervandu-te sapa in sufletul tau si apoi in trup transformandu-se in boala.
In timp ce ascultam cum ma injura individul din trafic, ma umpleam de bucurie si iubire si simteam cum incet, incet, ma paraseste sentimentul de frustrare(nu urasc niciodata) si ma invadeaza sentimentul de mila.Am inchis pentru cateva secunde ochii si am inteles ceva: ca intreaga noastra existenta si rezistenta in acest loc pe pamant numit Romania, este de fapt misiunea noastra, sau daca vreti ceva mai crestinesc, modul nostru de a ne mantui.Calea noastra.
Eu sunt mandra ca sunt romanca.De ce cautam datini la alte popoare cand ale noastre sunt minunate, nepretuite?
Cat de grav este ca ne injuram si ca suntem rai, ca mai exista si inculti, sau marlani?Cat de grava este greutatea cu care strabatem viata anevoioasa din Romania pe langa frumusetea de a fi om, de a fi roman?
Dragul meu roman frumos, cand ai ascultat ultima data o doina?Cand ai privit ultima data un port romanesc?Cand ai citit un basm sau cand ai ascultat vuietul muntilor si soaptele apelor?
Si codrii, cand i-ai rugat ultima data sa-ti povesteasca despre Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu? Stiti ce gene minunate avem noi?Stiti ca avem printre cele mai frumoase, ingrijite si deosebite femei?Si barbati darzi si voinici?Ce tara bogata, cu mare si munte, cu rauri si paduri...Gunoaiele noi le facem, preturile noi le intretinem, grosolania si scabrosenia, noi le cultivam.
De ce romanule te lasi mintit si crezi ca nu esti bun de nimic?De ce nu mai ai incredere in tine si in frumusetea sufletului tau?De ce nu te privesti in oglinda sa vezi ce ochi frumosi ai, ce maini puternice, ce zambet fermecator?De ce te lasi coplesit de deznadejdie?Ai tot ce-ti trebuie.Doar ridica privirea catre cer si imprieteneste-te cu Dumnezeu! Fa-l pe el calauza ta si lasa televizorul,lasa lucrurile fara valoare!Umbla descut si rebel, Imbata-te cu frumusetea zilei!Zambeste-i soarelui!
Da, este mizerie, se fura, se strica, suntem cruzi, se taie paduri.Dar noi, noi cei care avem pretentia ca ne-am trezit, ce facem?De ce-i lasam pe ceilalti frati ai nostri sa doarma?De ce nu-i ajutam sa vada dinnou cat de pretiosi suntem?De cate ori v-ati aplecat sa ridicati o hartie de pe jos si sa o puneti la cos chiar daca nu voi ati aruncat-o?De cate ori v-ati cerut scuze cuiva chiar daca nu erati vinovati?Stiti cat de mult conteaza atitudinea?Va vindeti sufletul votand pentru un stegulet, dar nu va smeriti strangand gunoiul faut de alti chiar daca si tu calci prin el.
Eu am facut un test.M-am asezat cu doi prieteni in fata unei tarabe goale ca intr-o coada.In cateva minute se formase o super coada in spatele nostru.Romanul nu este las, este altruist si se atasaza foarte usor afectiv.
Cei care au devenit rai, sunt suflete chinuite de singuratate si lipsa credintei.Haideti sa-i ajutam!Stiu ca nu asta se vrea, dar haideti sa jertfim noi putin din timpul nostru pentru neamul nostru!
Am avut si am ocazia sa plec din tara, dar nu o voi face.Nu-mi parasesc parintii, nu-mi parasesc pamantul, pamantul acesta in care se odihnesc bunicii si strabunicii mei.Nu-mi parasesc nemul si fratii de-o mama.Nu-mi parasec tara.Si mi-e greu, mi-e foarte greu, dar eu am intels ca noi putem mult si sunt sigura ca vom reusi.
Cunosc oameni care vor sa schimbe lumea in care traim.Acel Ion sau Gheorghe care-si iubesc neamul si strabunii, aceia sunt fratii nostri.Haideti sa readucem valorile atuntice ale neamul nostru.Sa ne botezam copiii cu nume roamanesc.Haideti sa nu ne mai entuziasmam atat la a importa fel de fel de termeni si valori, care nu au nimic in comun cu sufletele noastre!
Sa ne salvam sufletul de roman!
marți, 24 mai 2011
Cine esti, femeie?
„Femeia este un miracol de contradictii divine...’’cred ca a fost spusa de un barbat.
M-am nascut sa devin femeie.Deci fiica, nepoata,sora...iubita de tata si mama, de frate si bunici, matusi si verisori,de prieteni...Am fost la scoala, la facultate, la serviciu...m-am indragostit pe la 20 de ani...iubita de iubit care mi-a devenit sot, apoi de fiu...si poate si de altii, de uni stiu de alti nu si imi cer scuze.
Cine poate intelege inima unei femei?
Cu totii stim cate face o femeie si multi barbati nici nu-si imagineaza cate face in plus fata de ce stiu ei.Se imparte in mii de bucati, se disipa, se rupe, aproape se pierde apoi se aduna si devine un intreg pentru a o lua de la capat.
Uneori dezamageste, nemultumeste, strica, urzica...imi cer scuze pentru ca v-am ranit uneori!
De ce nu este inteleasa?
Cred ca ea, femeia, trebuie sa fie in atat de multe locuri incat de cele mai multe ori isi pierde identitatea si firea.
„Femeile sunt dadacele noastre in copilarie, tovarasele noastre in vremea maturitatii,sprijinul nostru la batranete,consolarea noastra in nenorociri si victimile noastre in toate timpurile...”
Sa fie iubita, mereu pregatita sa iubeasca, aranjata, stilata si modelata dupa gusturile si dorintele celui ce o iubeste sau se preface ca e asa.
Sa fie fiica, sa-si ingrijasca parintii batrani si neputinciosi si de cele mai multe ori bolnavi.
Sa fie gospodina, sa inventeze mereu feluri de mancare, sa faca menaj, cumparaturi si multe altele si toate astea pe gustul barbatului si al copiilor si conform normelor stabilite si bine inoculate de socrii si in conformitate cu limita barfelor prietenilor si cunostintelor...
Sa fie mama.Cel mai importat rol...Si de cand se naste primul pui ea trebuie sa stie foarte bine cum sa se imparta in mod egal intre copii si sot, pentru ca sotul din acest moment se simte pe locul doi, pierdut, uitat, neindreptatit, neiubit.Doar ea este vinovata de greselile copilului desi responsabilitatea educatiei este atributia amanduraora.
Sa fie la serviciu, cu toate atributiile aferente, prietena, confidenta,etc.
Sa fie EA...cum?Cum sa mai stie sau cand sa mai poata sa fie EA, daca are atatea atributii si viata ei trebuie sa se supuna atator reguli?Adesea pare absenta sau pierduta, adesea obosita si plictisita,pentru ca ea nu are niciodata concediu din rolul de femeie...Confunda rolul de iubita cu cel de mama, cel de mama cu cel de sora, cel de fiica cu cel de strain, cel de prietena cu cel de iubita.Creaza controverse si iluzii.Sperante false...
„Femeile sunt creaturi menite sa fie iubite nu intelese...”
Noi suntem florile voastre, viorele sau panselute, trandafiri sau orhidee...Ca si florile, daca nu ne udati cateva zile este posibil sa murim pentru totdeauna.Si devenim, rele, uricioase, plictisite,morocanoase, agresive...
Iubiti-ne!Atat avem nevoie in schimbul a tot ce va daruim.Iubiti-ne si nu ne mai studiati,nu mai incercati sa ne intelegeti pentru ca e in zadar.Udatine macar la trei zile si sarutati-ne frunzele pentru a va bucura de frumusetea florilor noastre!
Va spune asta femeia ce sunt!
M-am nascut sa devin femeie.Deci fiica, nepoata,sora...iubita de tata si mama, de frate si bunici, matusi si verisori,de prieteni...Am fost la scoala, la facultate, la serviciu...m-am indragostit pe la 20 de ani...iubita de iubit care mi-a devenit sot, apoi de fiu...si poate si de altii, de uni stiu de alti nu si imi cer scuze.
Cine poate intelege inima unei femei?
Cu totii stim cate face o femeie si multi barbati nici nu-si imagineaza cate face in plus fata de ce stiu ei.Se imparte in mii de bucati, se disipa, se rupe, aproape se pierde apoi se aduna si devine un intreg pentru a o lua de la capat.
Uneori dezamageste, nemultumeste, strica, urzica...imi cer scuze pentru ca v-am ranit uneori!
De ce nu este inteleasa?
Cred ca ea, femeia, trebuie sa fie in atat de multe locuri incat de cele mai multe ori isi pierde identitatea si firea.
„Femeile sunt dadacele noastre in copilarie, tovarasele noastre in vremea maturitatii,sprijinul nostru la batranete,consolarea noastra in nenorociri si victimile noastre in toate timpurile...”
Sa fie iubita, mereu pregatita sa iubeasca, aranjata, stilata si modelata dupa gusturile si dorintele celui ce o iubeste sau se preface ca e asa.
Sa fie fiica, sa-si ingrijasca parintii batrani si neputinciosi si de cele mai multe ori bolnavi.
Sa fie gospodina, sa inventeze mereu feluri de mancare, sa faca menaj, cumparaturi si multe altele si toate astea pe gustul barbatului si al copiilor si conform normelor stabilite si bine inoculate de socrii si in conformitate cu limita barfelor prietenilor si cunostintelor...
Sa fie mama.Cel mai importat rol...Si de cand se naste primul pui ea trebuie sa stie foarte bine cum sa se imparta in mod egal intre copii si sot, pentru ca sotul din acest moment se simte pe locul doi, pierdut, uitat, neindreptatit, neiubit.Doar ea este vinovata de greselile copilului desi responsabilitatea educatiei este atributia amanduraora.
Sa fie la serviciu, cu toate atributiile aferente, prietena, confidenta,etc.
Sa fie EA...cum?Cum sa mai stie sau cand sa mai poata sa fie EA, daca are atatea atributii si viata ei trebuie sa se supuna atator reguli?Adesea pare absenta sau pierduta, adesea obosita si plictisita,pentru ca ea nu are niciodata concediu din rolul de femeie...Confunda rolul de iubita cu cel de mama, cel de mama cu cel de sora, cel de fiica cu cel de strain, cel de prietena cu cel de iubita.Creaza controverse si iluzii.Sperante false...
„Femeile sunt creaturi menite sa fie iubite nu intelese...”
Noi suntem florile voastre, viorele sau panselute, trandafiri sau orhidee...Ca si florile, daca nu ne udati cateva zile este posibil sa murim pentru totdeauna.Si devenim, rele, uricioase, plictisite,morocanoase, agresive...
Iubiti-ne!Atat avem nevoie in schimbul a tot ce va daruim.Iubiti-ne si nu ne mai studiati,nu mai incercati sa ne intelegeti pentru ca e in zadar.Udatine macar la trei zile si sarutati-ne frunzele pentru a va bucura de frumusetea florilor noastre!
Va spune asta femeia ce sunt!
luni, 23 mai 2011
joi, 19 mai 2011
Apa vietii
„Incercata-m sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti.
Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara?Cine ar sti?Se pare insa ca lacrimile sunt urmele lor.Nu prin sfinti au intrat ele in lume:dar fara ei nu stiam ca plangem din regretul paradisului.As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant...Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus...” Emil Cioran, „Lacrimi si sfinti”
„Vocea viorii este zgomotul pe care-l face, deschizandu-se,poarta paradisului”...Djelal-eddin-Rumi
Viata este precum o apa curgatoare, iar sufletul este stanca din care ea izvoraste.Viata nu doare,doar sufletul doare...Viata izvoraste precum apa si curge,curge,se transforma, se divide, seaca, se aduna,si curge si curge...se loveste in drumul ei de stanci si pietre si in cadere, ea se sparge in mii de stropi, dar ea nu doare...Piatra insa cu timpul poate fi roasa de apa care curge.Uneori piatra poate lua forma unei minunate opere de arta daca apa stie cum sa o ciopleasca...Viata transforma sufletul, precum apa piatra.
Viata nu ne doare, ea este competitia la care noi suntem supusi, cu voia noastra, pentru ca noi ne alegem destinul.O competitie cu incercari diferite, mai grele sau mai usoare.Daca putem intelege ca Dumnezeu este un veritabil iscusit antrenor, care ne supune neincetat unor probe/incercari, ca la un antrenament.Si aceste incercari se repeta din ce in ce mai des,din ce in ce mai dificil, pana cand noi vom fi invatat sa le trecem.
Ne nastem cu o misiune, noi ne-o alegem, depinde insa de noi cat de repede ne trezim sa vedem, sa intelegem si sa acceptam provocarile.
Plangem cand suferim, copilul plange cand ii e foame, cand il doare burtica sau cand o vrea pe mama.
Plangem si de fericire, de emotie sau de bucurie.Lacrimile sunt duioase picaturi de ploaie care adunate umplu izvoru, sun picaturile din apa vietii, atunci cand ea se sparge, in curgerea ei catre infinit.
Lasa-ti apa vietii sa-ti spele stanca/sufletul si roua diminetii iti va imbata destinul cu flori minunate de liliac...
Siati ca dupa ploaie liliacul miroase foarte puternic, ca apa ii da putere si mister?...apa vietii!!!
Fiti binecuvantati!
Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara?Cine ar sti?Se pare insa ca lacrimile sunt urmele lor.Nu prin sfinti au intrat ele in lume:dar fara ei nu stiam ca plangem din regretul paradisului.As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant...Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus...” Emil Cioran, „Lacrimi si sfinti”
„Vocea viorii este zgomotul pe care-l face, deschizandu-se,poarta paradisului”...Djelal-eddin-Rumi
Viata este precum o apa curgatoare, iar sufletul este stanca din care ea izvoraste.Viata nu doare,doar sufletul doare...Viata izvoraste precum apa si curge,curge,se transforma, se divide, seaca, se aduna,si curge si curge...se loveste in drumul ei de stanci si pietre si in cadere, ea se sparge in mii de stropi, dar ea nu doare...Piatra insa cu timpul poate fi roasa de apa care curge.Uneori piatra poate lua forma unei minunate opere de arta daca apa stie cum sa o ciopleasca...Viata transforma sufletul, precum apa piatra.
Viata nu ne doare, ea este competitia la care noi suntem supusi, cu voia noastra, pentru ca noi ne alegem destinul.O competitie cu incercari diferite, mai grele sau mai usoare.Daca putem intelege ca Dumnezeu este un veritabil iscusit antrenor, care ne supune neincetat unor probe/incercari, ca la un antrenament.Si aceste incercari se repeta din ce in ce mai des,din ce in ce mai dificil, pana cand noi vom fi invatat sa le trecem.
Ne nastem cu o misiune, noi ne-o alegem, depinde insa de noi cat de repede ne trezim sa vedem, sa intelegem si sa acceptam provocarile.
Plangem cand suferim, copilul plange cand ii e foame, cand il doare burtica sau cand o vrea pe mama.
Plangem si de fericire, de emotie sau de bucurie.Lacrimile sunt duioase picaturi de ploaie care adunate umplu izvoru, sun picaturile din apa vietii, atunci cand ea se sparge, in curgerea ei catre infinit.
Lasa-ti apa vietii sa-ti spele stanca/sufletul si roua diminetii iti va imbata destinul cu flori minunate de liliac...
Siati ca dupa ploaie liliacul miroase foarte puternic, ca apa ii da putere si mister?...apa vietii!!!
Fiti binecuvantati!
miercuri, 27 aprilie 2011
De ce femeile maritate au amanti...
Este un subiect controversat si sunt sigura ca dupa ce voi expune acest subiect multi ma vor judeca si probabil si mai multi ma vor interpreta.Dar ce conteaza...acei putini oameni care-mi sunt adevarati prieteni ma cunosc in profunzime tocmai pentru ca eu le dau voie sa ma cunoasca si doar aceia vor sti sa-mi citeasca randurile.Judecati-ma cat vreti daca va ajuta sa fiti mai fericiti!
Am cativa prieteni, amanti de femei maritate.Si de multe ori am dezbatut acest subiect cu ei.Dupa cum ma stiti nu consider ca este dreptul meu sa judec si mai mult de atat, medicina energetica m-a invatat ca pentru orice rau considerat de noi exista o motivatie.Nu exita loc de asa ceva intr-o relatie frumoasa.Ceva lipseste pentru a face loc unui intrus.
Barbatul in majoritatea vietii lui se gandeste la sex.Acuma nu o sa zic ca singurul lucru la care se gandeste barbatul este sexul.Dar il pune pe primul loc si bine face.Chiar daca nu o recunoste, acesta este natura lui.Si placerile sau poftele sale sunt variate.Barbatul este vanator si supravietuitor prin definitie.Iar sexul este cel mai important lucru dintr-o relatie, dar nu singurul, evident.Sexul te apropie, te inalta, te identifica, te defineste,cu conditia sa fie faut cu mare placere si dorinta si nu la intamplare.Nu luat ca o distractie ci ca o parte din viata noastra.Dupa mine, sexul este o adevarata arta si vine obligatoriu in completarea iubirii.Existenta barbatui este mult mai simplificata pentru ca el gandeste analitic si ia totul mult mai realist decat femeia.Pentru barbat este de ajuns sa aibe un loc unde sa traiasca, chiar daca nu cu prea multa ordine si confort, o femeie sau mai multe pe care sa le exploreze din punct de vedere sexual, hrana de baza si libertate.
Femeia in schimb, are nevoie de o casa unde sa-si poata naste puii si sa si-i creasca in siguranta.Are nevoie de un mascul cu care sa se reproduca si care sa aibe grija de ea si de puii ei.Este gresit ca femeia este materialista, materialismul ei vine ori din frustrarile copilariei, ori din dorinta de a-si proteja puii.Este gresit ca barbatul are grija copiilor.El se poate detasa repede de copil.Pentru el, copilul este un partener de joaca, un frate mai mic.Intreaga responsabilitate a copiilor o poarta femeia.Apoi, femeia isi doreste dragoste, mangaiere, apreciere, laude,ocrotire, liniste, caldura.Cat ea are grija de cuib, merge la munca,face cumparaturi, face planuri barbatul isi traieste existenta mult mai simplist.
Nu sunt feminista, sunt femeie.Nu consider ca femeia este superioara barbatului si nici macar egala, consider ca ea este complementara barbatului.Iau in calcul femaia maritata cu amant pentru ca sunt femeie si gandesc ca o femeie.
Bun.Si la un moment dat, femaia vede ca are barbat dar ca el lipseste din film.Se simte pustie, neapreciata, neiubita, urata, nedorita, neimportanta.Si daca in acele momente se gaseste un alt barbat care sa o complimenteze, sa o faca sa zambeasca, sa o ocroteasca, femeii i se redeschide pofta de viata.Infloreste.
Eu cred ca spre deosebire de barbat, femeia nu cauta aventuri pentru sex.Dar cum totul este un schimb, cum femeia stie ca niciun barbat nu se va arata interesat fara sex, ea ofera sexul si chair se arata mult mai sexuala decat este de fapt pentru a fi sigura ca face o cucerire temeinica.Poate ca undeva in adancul mintii ei, face mai mult sex cu amantul pentru a-si arata ei ce a pierdut sotul, pentru a-si arata ca poate mult mai mult, ca este femie, si nu in ultimul rand pentru a se razbuna inconstient pe sotul neatent si dezinteresat.Sunt putine femei foarte interesate numai de sex.Dar poate ca femeia cu amant se expune sexual pentru a calca barirele, pentru a fi libera, sperand ca amantul nu o va judeca.Stiu multe femei care in timpul relatiei faceau sex ca disperatele cu iubitii iar dupa casatorie abia se mai lasau atinse.Deci nu cred ca sexul este pe primul loc pentru o femeie.
Si toate merg perfect.Amantul este un barbat strajnic, bine dotat, mereu disponibil si pregatit.Un barbat puternic care-si poate asuma o complicatie.El este cel care face ceea ce sotul nu poate, el este partea calitativa a sotului din mintea femeii.Sotul este pacalici si pacalit, dar asa-i trebuie daca nu-si pazeste nevasta iar nevasta analizeaza:care dintre cei doi ar trebui pastrat?Si aici apare paradoxul.Daca femeia este destul de desteapta, nu renunta asa usor la casnicia ei pana cand nu e sigura ca alegerea ei este foarte buna.Ca nu da din rau in si mai rau.Ca nu-i pierde pe amandoi.Femeia se teme de singuratate.Cum spuneam la inceput femeia are nevoie de siguranta si atunci ia in calcul: care dintre cei doi o apreciaza cel mai mult, care este constant, care ii ofera siguranta, cu care agoniseste mai sigur, care este un tata mai potrivit...si culmea, de cele mai multe ori ajunge la concluzia ca sotul, asa neatent cum e este mai potrivit.Ca el este mai bun, chiar daca este absent.Si daca intre sotie si amant exista ceva sentimente, atunci situatia cea mai sigura si acceptata este sa ramana amnti mai departe si atat.Femeia are nevoie de siguranta si nu renunta prea usor cand o are, ia in calcul faptul ca o femeie divortata este vejnic judecata si pe buna dreptate.Numai eu am avut o gramada de prietene divortate si eram disperata ca majoritatea s-au dat la sotul meu, pana cand prietena mea iubita mi-a spus:”Pai de femeie, cine te pune sa aduci in casa femei divortate?”
Viata nu e simpla,si de cele mai multe ori ceea ce pare nu este adevarul.Exista situatii si situatii, exista suflete si suflete, nevoi si nevoi,suferinte si bucurii.Nu trebuie sa judecam si nici sa ne ascundem dupa cires.Majoritatea cunostintelor mele au avut cel putin o aventura.Fiecare face cum simte si-si cauta fericirea cum stie mai bine, cel mai importat este sa ne asumam si sa nu ne mai ascundem mai mult decat este moral sa o facem.Importatn este ca toate aceste escapade sa fie facute cu cap si sa nu fie amestecati copii sau prietenii.Sa nu-i incarcam pe altii cu problemele nostre si sa nu-i judecam pe cei care o fac.Nimic nu este gresit sau imposibil daca nu este facut din rautate.Iar voi cei care o sa va constipati dupa ce cititi acest post, lasat-o balta ca va poate palii cand va asteptati mai putin!Lasati falsa moralitate, de obicei judeci exact ceea ce te deranjaza cel mai mult la tine si anume, propriile-ti scapari.
Va iubesc!
Am cativa prieteni, amanti de femei maritate.Si de multe ori am dezbatut acest subiect cu ei.Dupa cum ma stiti nu consider ca este dreptul meu sa judec si mai mult de atat, medicina energetica m-a invatat ca pentru orice rau considerat de noi exista o motivatie.Nu exita loc de asa ceva intr-o relatie frumoasa.Ceva lipseste pentru a face loc unui intrus.
Barbatul in majoritatea vietii lui se gandeste la sex.Acuma nu o sa zic ca singurul lucru la care se gandeste barbatul este sexul.Dar il pune pe primul loc si bine face.Chiar daca nu o recunoste, acesta este natura lui.Si placerile sau poftele sale sunt variate.Barbatul este vanator si supravietuitor prin definitie.Iar sexul este cel mai important lucru dintr-o relatie, dar nu singurul, evident.Sexul te apropie, te inalta, te identifica, te defineste,cu conditia sa fie faut cu mare placere si dorinta si nu la intamplare.Nu luat ca o distractie ci ca o parte din viata noastra.Dupa mine, sexul este o adevarata arta si vine obligatoriu in completarea iubirii.Existenta barbatui este mult mai simplificata pentru ca el gandeste analitic si ia totul mult mai realist decat femeia.Pentru barbat este de ajuns sa aibe un loc unde sa traiasca, chiar daca nu cu prea multa ordine si confort, o femeie sau mai multe pe care sa le exploreze din punct de vedere sexual, hrana de baza si libertate.
Femeia in schimb, are nevoie de o casa unde sa-si poata naste puii si sa si-i creasca in siguranta.Are nevoie de un mascul cu care sa se reproduca si care sa aibe grija de ea si de puii ei.Este gresit ca femeia este materialista, materialismul ei vine ori din frustrarile copilariei, ori din dorinta de a-si proteja puii.Este gresit ca barbatul are grija copiilor.El se poate detasa repede de copil.Pentru el, copilul este un partener de joaca, un frate mai mic.Intreaga responsabilitate a copiilor o poarta femeia.Apoi, femeia isi doreste dragoste, mangaiere, apreciere, laude,ocrotire, liniste, caldura.Cat ea are grija de cuib, merge la munca,face cumparaturi, face planuri barbatul isi traieste existenta mult mai simplist.
Nu sunt feminista, sunt femeie.Nu consider ca femeia este superioara barbatului si nici macar egala, consider ca ea este complementara barbatului.Iau in calcul femaia maritata cu amant pentru ca sunt femeie si gandesc ca o femeie.
Bun.Si la un moment dat, femaia vede ca are barbat dar ca el lipseste din film.Se simte pustie, neapreciata, neiubita, urata, nedorita, neimportanta.Si daca in acele momente se gaseste un alt barbat care sa o complimenteze, sa o faca sa zambeasca, sa o ocroteasca, femeii i se redeschide pofta de viata.Infloreste.
Eu cred ca spre deosebire de barbat, femeia nu cauta aventuri pentru sex.Dar cum totul este un schimb, cum femeia stie ca niciun barbat nu se va arata interesat fara sex, ea ofera sexul si chair se arata mult mai sexuala decat este de fapt pentru a fi sigura ca face o cucerire temeinica.Poate ca undeva in adancul mintii ei, face mai mult sex cu amantul pentru a-si arata ei ce a pierdut sotul, pentru a-si arata ca poate mult mai mult, ca este femie, si nu in ultimul rand pentru a se razbuna inconstient pe sotul neatent si dezinteresat.Sunt putine femei foarte interesate numai de sex.Dar poate ca femeia cu amant se expune sexual pentru a calca barirele, pentru a fi libera, sperand ca amantul nu o va judeca.Stiu multe femei care in timpul relatiei faceau sex ca disperatele cu iubitii iar dupa casatorie abia se mai lasau atinse.Deci nu cred ca sexul este pe primul loc pentru o femeie.
Si toate merg perfect.Amantul este un barbat strajnic, bine dotat, mereu disponibil si pregatit.Un barbat puternic care-si poate asuma o complicatie.El este cel care face ceea ce sotul nu poate, el este partea calitativa a sotului din mintea femeii.Sotul este pacalici si pacalit, dar asa-i trebuie daca nu-si pazeste nevasta iar nevasta analizeaza:care dintre cei doi ar trebui pastrat?Si aici apare paradoxul.Daca femeia este destul de desteapta, nu renunta asa usor la casnicia ei pana cand nu e sigura ca alegerea ei este foarte buna.Ca nu da din rau in si mai rau.Ca nu-i pierde pe amandoi.Femeia se teme de singuratate.Cum spuneam la inceput femeia are nevoie de siguranta si atunci ia in calcul: care dintre cei doi o apreciaza cel mai mult, care este constant, care ii ofera siguranta, cu care agoniseste mai sigur, care este un tata mai potrivit...si culmea, de cele mai multe ori ajunge la concluzia ca sotul, asa neatent cum e este mai potrivit.Ca el este mai bun, chiar daca este absent.Si daca intre sotie si amant exista ceva sentimente, atunci situatia cea mai sigura si acceptata este sa ramana amnti mai departe si atat.Femeia are nevoie de siguranta si nu renunta prea usor cand o are, ia in calcul faptul ca o femeie divortata este vejnic judecata si pe buna dreptate.Numai eu am avut o gramada de prietene divortate si eram disperata ca majoritatea s-au dat la sotul meu, pana cand prietena mea iubita mi-a spus:”Pai de femeie, cine te pune sa aduci in casa femei divortate?”
Viata nu e simpla,si de cele mai multe ori ceea ce pare nu este adevarul.Exista situatii si situatii, exista suflete si suflete, nevoi si nevoi,suferinte si bucurii.Nu trebuie sa judecam si nici sa ne ascundem dupa cires.Majoritatea cunostintelor mele au avut cel putin o aventura.Fiecare face cum simte si-si cauta fericirea cum stie mai bine, cel mai importat este sa ne asumam si sa nu ne mai ascundem mai mult decat este moral sa o facem.Importatn este ca toate aceste escapade sa fie facute cu cap si sa nu fie amestecati copii sau prietenii.Sa nu-i incarcam pe altii cu problemele nostre si sa nu-i judecam pe cei care o fac.Nimic nu este gresit sau imposibil daca nu este facut din rautate.Iar voi cei care o sa va constipati dupa ce cititi acest post, lasat-o balta ca va poate palii cand va asteptati mai putin!Lasati falsa moralitate, de obicei judeci exact ceea ce te deranjaza cel mai mult la tine si anume, propriile-ti scapari.
Va iubesc!
duminică, 17 aprilie 2011
Nu este Dumnezeu de vina!
Dragii mei,
Stiu si imi cer scuze!Nu am mai scris, nu pentru ca am abandonat ideea ci pentru ca din pacate timpul, timpul se scurge mult prea rapid.Dar iata ca atunci cand omul vrea face rost si de timp care saracul...este la dispozitia noastra, numai ca noi il irosim neinspirat.
Ca sa intru in „paine”, subiectul care m-a inspirat si totodata ingrozit de data aceasta este povestea aceea cumplita cu gravida care „a avortat singura”.
Dragilor, eu consider tot ignoranta atunci cand te lasi influentat de opinia altora si nu treci o informatie prin propriul intelect...Sunt jurnalist cu studii.Va spun ca jurnalistii detin foarte bine arta manipularii.Exista strategii deosebit de bine puse la punct in acest sens.Acesta este unul dintre motivele pentru care m-am retras din domeniu, pe langa altele de asemenea.
Revenind la stirea noastra, am ramas „sucita” cand am vazut cata lume l-a blamat pe medicul acela si a transformat-o pe aceasta femeie pe care nu o pot numii mama, in victima din criminala.Imi pare rau, nu vreau sa o judec, nu am acest drept, dar nu o pot numi decat criminala pentru ca...da, si-a ucis pruncul cu sange rece.Ar fi fost corect sa fie redata stirea real.Dar si acesta este un motiv pentru care se duce tara noastra de rapa, pentru ca suntem informati ca un avort, o crima, nu e nicio problema, vinovat este medicul care refuza sa o faca.Nimic mai fals.
Consider si este parerea mea, cu umila credinta ca orice intrerupere de sarcina, cu exceptia momentului cand viata mamei este in pericol, este o crima.Orice avort la cerere este o crima.Si toti cei care contribuie la savarsirea acestei cumplite fapte sunt partasi, de la prieteni, consilieri pana la medic.
Traim intr-o jungla, iar noi nu mai suntem de mult oameni, suntem fiare.Imi pare rau sa o spun si am multe exemple sa justific ceea ce afirm, dar nu-mi permit sa-mi pierd timpul cu asta, pentru ca stiti si voi ceea ce spun.Sistemul sanitar este varza.Medicii buni, au plecat din tara, cei care au mai ramas sunt fie slab pregatiti, fie prea ocupati sa-si castige painea in sistemul sanitar privat.Iar ceilalti sunt prea blazati sau impotenti datorita lipsurilor si calomniilor de z i cu zi.Este un cosmar sa mergi in spitale. Dar asta este o alta taina care nu face subiectul nostru.Revenind la medicul care a lasat-o balta.Bravo lui! A dat dovata de credinta.Nu stiu cum este legea, dar cred ca nimic nu poate obliga un medic sa omoare un pui.Nu cred ca aceasta femeie avea dreptul sa oblige acest medic sa participe la o atrocitate.El,dupa parerea mea, a procedat corect.A lasat-o sa-si asume singura crima.Dar presa si noi, am gasit tapul ispasitor.Medicul...el a fost de vina.Nu dragii mei, femeia a fost de vina.E a hotarat sa-si omare pruncul.Ea nu a a vut creinta, educatie, prieteni, mama care sa nu o lase, duhovnic, educatie.Ea impreuna cu sotul.Daca ar fi fost mai preocupata de stadiul in care se afla un prunc intr-o sarcina atat de avnsata ar fi inteles ca era viu, cu suflet, ca-l va naste plangand.Ce mama isi ucide puiul dupa ce-l simte miscand? Nu pot sa cred ca teama ei a fost atat de mare si ignoranta atat de avansata incat sa creada ca acest suflet neprihanit va disparea precum un fum.Nu se astepta ca e viu, ca plange, ca implora sa fie lasat in viata?Nu se gandea ca-l va vedea?Nu si-a dorit sa-l tina in brate, sa-l sarute, sa-l puna la san?Nu l-a simtit miscand?Nu a simtit viata din ea?Nu vreau sa fiu rea dar cred ca nu orice femeie merita sa fie mama.
Am fost blamata ca nu stiu ce inseamna sa ai un copil cu sindromul lui down.Ba stiu foarte bine.Am experimentat acest lucru intr-o perioada.In plus Asociatia a carei membra sunt printre altele are gija de persoane cu dizabilitati mintale.Iar daca vreti sa vedeti mai mult va invit sa ne vizitati.Dar asta este o alta poveste. Analizand prin sufletul meu, ma intreb: daca aceasta mama nu ar fi avut posibilitatea sa faca analize si ar fi sesizat abia la nastere ca puiul este suferind, ce ar fi facut? L-ar fi aruncat la tomberon?Stiu ca este usor sa vorbesti dupa margine si stiu ca atunci cand am fost insarcinata, m-am rugat neincetat sa nasc un pui sanatos.Dar va asigur ca nu am acceptat sa-mi fac analizele acestea tocmai pentru ca impreuna cu sotul meu, am hotarat ca Dumnezeu alege pentru noi.Am hotarat ca oricum nu puteam renunta la sarcina in cazul in care descopeream ceva.
Din punct de vedere crestineste, putem spune ca Dumnezeu i-a trimis acestei femei un copil cu probleme pentru a se mantui.I s-a dat o mare sansa.Am o prietena care se ocupa cu recuperarea copiilor cu down.Mai toate mamele cu stfel de fiinte minunate au si un copil sanatos.
Din punct de vedere energetic, sufletele acestea accepta sa se sacrifice pentru parinti.Sunt suflete care vin doar cu acesata misiune, pentru a-si salva parintii.Pentru a-i invatat dragostea neconditionata, abandonul de sine, rabdarea, smerenia, daruirea.Acesti copii pleaca repede din lumea noastra, traisec in medie de 20 de ani.Cand un parinte creste un copil cu sindromul lui down,prin suferinta sa, se inalta, se transforma in suflet evoluat.Este o minune, chiar daca par nebuna, sa ai un copil, de orice fel, pentru ca este de la Dumnezeu si nu avem dreptul sa-l ucidem, oricat de teama ne-ar fi.Este un suflet crescut in pintecele nostru, dragele mele prietene si mame, sunt asa de scumpi si iubitori incat parintii la un moment dat nu-i mai vad diferiti.
Sunt foarte trista ca nu exista consilieri pe acesta tema, ca nu exista educatie la noi in tara.Ca liderii nostri nu mai sunt lideri, sunt preocupati sa stranga averi si sa-si construiasca imagini...
Dragii mei, eu am inteles ca viata nu este o distractie contiua, este o lupta.Nu pentru supravietuire ci pentru evolutie.Fiecare om, fiecare fiinta din viata noastra este minunata.Chiar daca oamenii traiesc piezis, chiar daca se pierd uneori din calea lor, haideti sa nu-i abandonam.Sa-i primim in sufletele noastre, sa-i iubim, sa-i iertam, sa-i acceptam.Nu putem lua de la viata doar ce ne convine.Nu putem sa consideram ca este meritul nostru atunci cand reusim ceva si ca este voia Domnului atunci cand gresim.Haideti sa ne asumam.Sa facem ceva.Sa nu ne mai imbatam cu vorbe.
Mi-a placut fosrte mult cand cineva spunea:”Sa transformam apa in vin!”. Suntem in postul Pastelui, haideti sa ne rugam pentru femeia aceasta pierduta, ea sufera cumplit si sper pentru ea ca va intelege ce a facut, ce a pierdut. Haideti sa transformam vinul in apa, apa in aghiazma si sa fim binecuvantati cu ea!
Stiu si imi cer scuze!Nu am mai scris, nu pentru ca am abandonat ideea ci pentru ca din pacate timpul, timpul se scurge mult prea rapid.Dar iata ca atunci cand omul vrea face rost si de timp care saracul...este la dispozitia noastra, numai ca noi il irosim neinspirat.
Ca sa intru in „paine”, subiectul care m-a inspirat si totodata ingrozit de data aceasta este povestea aceea cumplita cu gravida care „a avortat singura”.
Dragilor, eu consider tot ignoranta atunci cand te lasi influentat de opinia altora si nu treci o informatie prin propriul intelect...Sunt jurnalist cu studii.Va spun ca jurnalistii detin foarte bine arta manipularii.Exista strategii deosebit de bine puse la punct in acest sens.Acesta este unul dintre motivele pentru care m-am retras din domeniu, pe langa altele de asemenea.
Revenind la stirea noastra, am ramas „sucita” cand am vazut cata lume l-a blamat pe medicul acela si a transformat-o pe aceasta femeie pe care nu o pot numii mama, in victima din criminala.Imi pare rau, nu vreau sa o judec, nu am acest drept, dar nu o pot numi decat criminala pentru ca...da, si-a ucis pruncul cu sange rece.Ar fi fost corect sa fie redata stirea real.Dar si acesta este un motiv pentru care se duce tara noastra de rapa, pentru ca suntem informati ca un avort, o crima, nu e nicio problema, vinovat este medicul care refuza sa o faca.Nimic mai fals.
Consider si este parerea mea, cu umila credinta ca orice intrerupere de sarcina, cu exceptia momentului cand viata mamei este in pericol, este o crima.Orice avort la cerere este o crima.Si toti cei care contribuie la savarsirea acestei cumplite fapte sunt partasi, de la prieteni, consilieri pana la medic.
Traim intr-o jungla, iar noi nu mai suntem de mult oameni, suntem fiare.Imi pare rau sa o spun si am multe exemple sa justific ceea ce afirm, dar nu-mi permit sa-mi pierd timpul cu asta, pentru ca stiti si voi ceea ce spun.Sistemul sanitar este varza.Medicii buni, au plecat din tara, cei care au mai ramas sunt fie slab pregatiti, fie prea ocupati sa-si castige painea in sistemul sanitar privat.Iar ceilalti sunt prea blazati sau impotenti datorita lipsurilor si calomniilor de z i cu zi.Este un cosmar sa mergi in spitale. Dar asta este o alta taina care nu face subiectul nostru.Revenind la medicul care a lasat-o balta.Bravo lui! A dat dovata de credinta.Nu stiu cum este legea, dar cred ca nimic nu poate obliga un medic sa omoare un pui.Nu cred ca aceasta femeie avea dreptul sa oblige acest medic sa participe la o atrocitate.El,dupa parerea mea, a procedat corect.A lasat-o sa-si asume singura crima.Dar presa si noi, am gasit tapul ispasitor.Medicul...el a fost de vina.Nu dragii mei, femeia a fost de vina.E a hotarat sa-si omare pruncul.Ea nu a a vut creinta, educatie, prieteni, mama care sa nu o lase, duhovnic, educatie.Ea impreuna cu sotul.Daca ar fi fost mai preocupata de stadiul in care se afla un prunc intr-o sarcina atat de avnsata ar fi inteles ca era viu, cu suflet, ca-l va naste plangand.Ce mama isi ucide puiul dupa ce-l simte miscand? Nu pot sa cred ca teama ei a fost atat de mare si ignoranta atat de avansata incat sa creada ca acest suflet neprihanit va disparea precum un fum.Nu se astepta ca e viu, ca plange, ca implora sa fie lasat in viata?Nu se gandea ca-l va vedea?Nu si-a dorit sa-l tina in brate, sa-l sarute, sa-l puna la san?Nu l-a simtit miscand?Nu a simtit viata din ea?Nu vreau sa fiu rea dar cred ca nu orice femeie merita sa fie mama.
Am fost blamata ca nu stiu ce inseamna sa ai un copil cu sindromul lui down.Ba stiu foarte bine.Am experimentat acest lucru intr-o perioada.In plus Asociatia a carei membra sunt printre altele are gija de persoane cu dizabilitati mintale.Iar daca vreti sa vedeti mai mult va invit sa ne vizitati.Dar asta este o alta poveste. Analizand prin sufletul meu, ma intreb: daca aceasta mama nu ar fi avut posibilitatea sa faca analize si ar fi sesizat abia la nastere ca puiul este suferind, ce ar fi facut? L-ar fi aruncat la tomberon?Stiu ca este usor sa vorbesti dupa margine si stiu ca atunci cand am fost insarcinata, m-am rugat neincetat sa nasc un pui sanatos.Dar va asigur ca nu am acceptat sa-mi fac analizele acestea tocmai pentru ca impreuna cu sotul meu, am hotarat ca Dumnezeu alege pentru noi.Am hotarat ca oricum nu puteam renunta la sarcina in cazul in care descopeream ceva.
Din punct de vedere crestineste, putem spune ca Dumnezeu i-a trimis acestei femei un copil cu probleme pentru a se mantui.I s-a dat o mare sansa.Am o prietena care se ocupa cu recuperarea copiilor cu down.Mai toate mamele cu stfel de fiinte minunate au si un copil sanatos.
Din punct de vedere energetic, sufletele acestea accepta sa se sacrifice pentru parinti.Sunt suflete care vin doar cu acesata misiune, pentru a-si salva parintii.Pentru a-i invatat dragostea neconditionata, abandonul de sine, rabdarea, smerenia, daruirea.Acesti copii pleaca repede din lumea noastra, traisec in medie de 20 de ani.Cand un parinte creste un copil cu sindromul lui down,prin suferinta sa, se inalta, se transforma in suflet evoluat.Este o minune, chiar daca par nebuna, sa ai un copil, de orice fel, pentru ca este de la Dumnezeu si nu avem dreptul sa-l ucidem, oricat de teama ne-ar fi.Este un suflet crescut in pintecele nostru, dragele mele prietene si mame, sunt asa de scumpi si iubitori incat parintii la un moment dat nu-i mai vad diferiti.
Sunt foarte trista ca nu exista consilieri pe acesta tema, ca nu exista educatie la noi in tara.Ca liderii nostri nu mai sunt lideri, sunt preocupati sa stranga averi si sa-si construiasca imagini...
Dragii mei, eu am inteles ca viata nu este o distractie contiua, este o lupta.Nu pentru supravietuire ci pentru evolutie.Fiecare om, fiecare fiinta din viata noastra este minunata.Chiar daca oamenii traiesc piezis, chiar daca se pierd uneori din calea lor, haideti sa nu-i abandonam.Sa-i primim in sufletele noastre, sa-i iubim, sa-i iertam, sa-i acceptam.Nu putem lua de la viata doar ce ne convine.Nu putem sa consideram ca este meritul nostru atunci cand reusim ceva si ca este voia Domnului atunci cand gresim.Haideti sa ne asumam.Sa facem ceva.Sa nu ne mai imbatam cu vorbe.
Mi-a placut fosrte mult cand cineva spunea:”Sa transformam apa in vin!”. Suntem in postul Pastelui, haideti sa ne rugam pentru femeia aceasta pierduta, ea sufera cumplit si sper pentru ea ca va intelege ce a facut, ce a pierdut. Haideti sa transformam vinul in apa, apa in aghiazma si sa fim binecuvantati cu ea!
vineri, 8 aprilie 2011
luni, 28 martie 2011
joi, 24 martie 2011
Prietenul meu Florin, a scris pentru voi:
În data de 24 martie 2011, 12:22, florin nita a scris:
.................SUNT MULTE POVESTI ASEMANATOARE DAR CARE AU ACELASI SUBSTRAT SI ASEMANARI ......
TU STII F BINE CA ESTE MULT MAI USOR SA VEZI LUCRURILE DIN AFARA SITUATIEI SI TI-E CA CEI CARE SUNT IN SITUATIA DELICATA VAD, SIMT SI FAC ALTFEL LUCRURILE.....
MAI TOTI IN GENERAL ATUNCI CIND IUBIM PINA LA NEBUNIE , AJUNGEM LA UN PRAG LA CARE LUAM HOTARIREA DE A NE ASCUNDE IN NOI, NU SPUNEM CE VREM , CE DORIM SI CE GINDIM ....
.................SUNT MULTE POVESTI ASEMANATOARE DAR CARE AU ACELASI SUBSTRAT SI ASEMANARI ......
TU STII F BINE CA ESTE MULT MAI USOR SA VEZI LUCRURILE DIN AFARA SITUATIEI SI TI-E CA CEI CARE SUNT IN SITUATIA DELICATA VAD, SIMT SI FAC ALTFEL LUCRURILE.....
MAI TOTI IN GENERAL ATUNCI CIND IUBIM PINA LA NEBUNIE , AJUNGEM LA UN PRAG LA CARE LUAM HOTARIREA DE A NE ASCUNDE IN NOI, NU SPUNEM CE VREM , CE DORIM SI CE GINDIM ....
O poveste trista...
Viata pare foarte simpla si frumoasa daca o privesti detasat dar din pacate de cele mai multe ori in realitate ne lovim in fiecare zi de probleme sau intamplari care ne coplesesc.Incercam cum putem sau cum stim mai bine sa ne facem existenta mai usoara si uneori putem rani sau face rau in disperarea noastra de a ne salva.Nu stim cat rau putem face din neglijenta sau din disperare...
Si ca sa intaresc aceasta credinta a mea, o sa va scriu o poveste care m-a impresionat enorm.M-a lasat fara respiratie...nu o sa va dau detalii, o sa va spun doar esenta,este doar o poveste pe care am citit-o de curand, sa zicem ca:
Era odata o femeie foarte casatorita cu doi copii.Femeie de succes cu o viata stralucita.Un sot foarte ocupat si preocupat care de mult nu-i mai dadea ceea ce ea isi dorea si pe care cumva ea il depasa din punct de vedere emotional.Dar altfel baiat bun, de casa si cu multi bani.Parea totul perfect.
Intr-o zi, femeia intalneste un tip.Nu foarte chipes, dar extrem de carismatic si care imediat s-a aratat interesat de ea.Tipul om de afaceri, foarte bogat.S-au indragostit pe loc unul de celalalt.Nu prea aveau tangente, nu aveau acelasi domeniu de activitate si nici aceleasi preocupari, as putea spune ca erau complet diferiti.Dar vibrau, vibrau pe o zona pe care in cuvinte nu aveai cum sa o explici.Se simteau perfect unul in compania celuilalt, ea era firava si inocenta dar aspra si agresiva ca o ploaie de primavara, care uneori vine in rafale sau alte ori abia o simti, calda si umeda pe umeri.El, cald si tandru dar aspru si taios, ca un vant de vara, ca o vijelie.Ea era ploaia, el era vantul...Vibrau, erau extrem de telepatici, se simteau dar nu se pueteau atinge...Se doreau dar nu se puteau avea.Viata si imprejurarile nu le-au fost favorabile.Ea nu a indraznit sa-i spuna ceea ce simtea, el nu a indraznit sa-i spuna ca o iubeste.Desi se doreau mult,ea s-a speriat si nu a indraznit sa-si recunoasca dorinta.S-a complacut in relatia ei matrimoniala in continuare iar el a inteles ca ea nu-si va parasi niciodata sotul...Si-ar fi dorit sa fuga la iubitul ei si sa-i spuna ce simtea, dar nu a stiut cum pentru ca el a devenit rece si aspru ca o stanca...
Anii au trecut, dar rana nu s-a vindecat.Ea a trait tot timpul dragostea neimpartasita si s-a intrebat mereu: oare m-a iubit sau a fost o inchipuire a mintii mele?
Intr-o zi, a gasit o scrisoare, anonima.A citit-o.Ce credeti ca scria?Ca iubitul ei, renuntase la ea, pentru ca stia ca nu o putea face fericita si atat de tare suferea cand era in preajma ei, atat de mult o dorea si o voia pentru el, incat singurul mod pe care l-a gasit util pentru a o indeparta de el, a fost sa se prefaca ca o uraste...O iubea atat de mult incat a renuntat la ea.
Ce ziceti de aceasta poveste? Cum ati rescri-o?Cum credeti ca ar fi trebuit sa fie?
Daca ar fi sa raspund eu la aceste intrebari, as spune ca ar fi fost mult mai simplu daca el nu ar fi ascuns, daca ar fi avut curaj sa recunsca, daca nu s-ar fi temut ata de mult de suferinta...
Credeti-ma astfel de tragedii intalnim la tot pasul si uneori nimic nu este ceea ce pare a fi.
Astept parerile voastre.Si credeti-ma motivul pentru care suntem atat de hotarati sa cautam fericirea este ca nimeni nu este fericit.
Si ca sa intaresc aceasta credinta a mea, o sa va scriu o poveste care m-a impresionat enorm.M-a lasat fara respiratie...nu o sa va dau detalii, o sa va spun doar esenta,este doar o poveste pe care am citit-o de curand, sa zicem ca:
Era odata o femeie foarte casatorita cu doi copii.Femeie de succes cu o viata stralucita.Un sot foarte ocupat si preocupat care de mult nu-i mai dadea ceea ce ea isi dorea si pe care cumva ea il depasa din punct de vedere emotional.Dar altfel baiat bun, de casa si cu multi bani.Parea totul perfect.
Intr-o zi, femeia intalneste un tip.Nu foarte chipes, dar extrem de carismatic si care imediat s-a aratat interesat de ea.Tipul om de afaceri, foarte bogat.S-au indragostit pe loc unul de celalalt.Nu prea aveau tangente, nu aveau acelasi domeniu de activitate si nici aceleasi preocupari, as putea spune ca erau complet diferiti.Dar vibrau, vibrau pe o zona pe care in cuvinte nu aveai cum sa o explici.Se simteau perfect unul in compania celuilalt, ea era firava si inocenta dar aspra si agresiva ca o ploaie de primavara, care uneori vine in rafale sau alte ori abia o simti, calda si umeda pe umeri.El, cald si tandru dar aspru si taios, ca un vant de vara, ca o vijelie.Ea era ploaia, el era vantul...Vibrau, erau extrem de telepatici, se simteau dar nu se pueteau atinge...Se doreau dar nu se puteau avea.Viata si imprejurarile nu le-au fost favorabile.Ea nu a indraznit sa-i spuna ceea ce simtea, el nu a indraznit sa-i spuna ca o iubeste.Desi se doreau mult,ea s-a speriat si nu a indraznit sa-si recunoasca dorinta.S-a complacut in relatia ei matrimoniala in continuare iar el a inteles ca ea nu-si va parasi niciodata sotul...Si-ar fi dorit sa fuga la iubitul ei si sa-i spuna ce simtea, dar nu a stiut cum pentru ca el a devenit rece si aspru ca o stanca...
Anii au trecut, dar rana nu s-a vindecat.Ea a trait tot timpul dragostea neimpartasita si s-a intrebat mereu: oare m-a iubit sau a fost o inchipuire a mintii mele?
Intr-o zi, a gasit o scrisoare, anonima.A citit-o.Ce credeti ca scria?Ca iubitul ei, renuntase la ea, pentru ca stia ca nu o putea face fericita si atat de tare suferea cand era in preajma ei, atat de mult o dorea si o voia pentru el, incat singurul mod pe care l-a gasit util pentru a o indeparta de el, a fost sa se prefaca ca o uraste...O iubea atat de mult incat a renuntat la ea.
Ce ziceti de aceasta poveste? Cum ati rescri-o?Cum credeti ca ar fi trebuit sa fie?
Daca ar fi sa raspund eu la aceste intrebari, as spune ca ar fi fost mult mai simplu daca el nu ar fi ascuns, daca ar fi avut curaj sa recunsca, daca nu s-ar fi temut ata de mult de suferinta...
Credeti-ma astfel de tragedii intalnim la tot pasul si uneori nimic nu este ceea ce pare a fi.
Astept parerile voastre.Si credeti-ma motivul pentru care suntem atat de hotarati sa cautam fericirea este ca nimeni nu este fericit.
miercuri, 23 martie 2011
Si inca ceva...
Iubire - lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
poezie de Aleksander Nawrocki
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
poezie de Aleksander Nawrocki
sâmbătă, 19 martie 2011
Lectia de Iubire - prima parte
„La Bine si la Greu!”
„Femeia imbatraneste, mama nu imbatraneste...Prin rolul sau de mama, femeia si-a rascumparat rolul sau de femeie.” Sf.Nicolae Velimirovici/ Invataturi despre Bine si Rau.
Una dintre amintirile mele cu mama, cea mai indepartata ca timp dar cea mai apropiata ca valoare este de cand aveam 4 ani.Eram impreuna la un spital din Iasi, mi se facea a IV a operatie la ochi.Eram in spital de 2 luni.Deja eram prietena cu toate cadrele medicale, eram de-a casei.O rasfatata. Mama, era ca o zana, frumoasa, deosebit de frumoasa.Si nu ca este mama, dar EA era atat de frumoasa, incat cand mergeam impreuna pe strada toata lumea intorcea capul de admiratie.Dar mai presus de frumusetea EA, era mama, mama mea, calda si buna, care aplecata pe marginea patului, ma mangaia, cu mana EI calda sau cu suvita EI suava care-i cadea lin si matasos pe fata mea.Cu parfumul EI, cu tineretea si forta EI, atat de feminina, ma tinea de mana si spunea lumii: „ea este fetita mea”...
Am mai crescut, am mers la scoala si cand venea la sedinte, mama era cea mai buna prietena a mea.Tare baietoaica mai eram si spargeam mereu cate un geam sau cotonogeam cate un coleg.Mama, ma sustinea si nu ma pedepsea nicodata...
Apoi, adolescenta fiind si cu hormonii cat casa, dracoasa si fitoasa, foarte complicata, aproape imposibila, mama mea saraca nu stia cum sa-mi faca pe plac.Era sefa la Casa de Moda si toata copilaria mi-am petrecut-o printre prezentari de moda.Ea m-a invatat sa fiu eleganta.Imi spunea: „O femeie trebuie sa fie doamna in oras, gospodina in bucatarie si femeie in pat.” Mama imi dadea sfaturi pretioase si m-a crescut cu o responsabilitate asumata...
Vremea a trecut si la randul meu am devenit mama.Nu a ramas pe locul doi mama mea, Ea pentru mine a devenit si mai importanta pentru ca i-a devenit bunica fiului meu si cea mai de neinlocuit fiinta pentru mine.Cand am devenit mama, i-am multumit in primul rand mamei mele.
.................................................................................................................................................................
Familia ei, familia mea...impreuna de sarbatori.Dar ea, s-a inchis si nu mi-a mai spus cat suferea.
Relatia ei cu tata a inceput sa se naruie cand dupa un accident de masina in care tata era vinovatul, si-a inecat suferinta si neputinta in alcool.Din ce in ce mai mult, pana cand sanatatea lui si asa subreda s-a spulberat.Am incercat mult sa-l determin sa renunte la noul sau prieten, dar din pacate urechile-i erau astupate si ochii incetosati.Am plans mult si l-am intrebat pe Dumnezeu-de ce? Pana cand intr-o zi am abandonat lupta si m-am indepartat de tata.Nu i-am mai spus tata nici cu sufletul nici cu vorba, iar el si mai tare s-a afundat in veninul amar al tacerii si a inceput sa fie agresiv cu mama. Atat de agresiv si rau incat m-am hotarat sa o conving pe mama sa divorteze.Iar ea mi-a spus:”Nu-l pot parasi, intre noi este o dragoste mare, mult prea mare si sunt convinsa ca vrea sa ma faca sa-l urasc ca sa nu sufar daca-l pierd”.Saraca mama...mi-am spus, e o faiera, isi bate joc de ea, eu...de mult il lasam.
.................................................................................................................................................................
Telefonul suna si la capatul celalalt al firului este mama care ma anunta ca tata a cazut si ca este foarte rau.”Vino! mi-e frica sa-l pierd” mi-a spus.Si m-am dus hotarata sa-l abandonez.Am intrat in dormitor si l-am vazut pe tata in pat, slab si chircit ca un fetus, alb la fata abia mai resira.O sageata mi-a strafulgerat sufletul si l-am vazut cu 30 de ani in urma, cand ma tinea de mana si ma ajuta sa invat sa merg cu rolele.Era frumos, foarte frumos, brunet cu ochii verzi, inalt si puternic.I-am simtit palma puternica care strangea mana mea mica si vorba taiasa cu care imi spunea: „asa, e bine, mergi perfect’’.Am intins mana si l-am apucat de brat, bratul de acum, avea palma slaba, firava si rece si am simtit cum viata i se scurge si am strigat: „Nu!!! Nu sunt pregatita sa te pierd, inca sunt copilul tau, tata, nu m-am maturizat suficient sa te pot lasa, mai am nevoie sa ma inveti!” Am suferit foarte mult si am facut tot ceea ce a fost uman posibil sa-mi salvez tatal.Si nu pentru ca am vazut abia acum cate am realizat datorita lui ci pentru ca sangele meu s-ar fi suprtiat de durere sca tata ar fi plecat.Am recuperat mult dar am castigat doar o lupta nu tot razboiul, este mai bine cu sanatatea dar neputinta si frica de boala il slutesc uneori si-l fac urat.Doar ca acum am invatat ca nu trebuie sa lupt ci doar sa-l iubesc.
Am imbatisat-o pe mama si i-am multumit ca nu l-a parasit.I-am multumit ca-l ingrijeste si ca are rabdare cu el.I-am multumit ca l-a iubit si mai ales, ca m-a inaltat pe mine si ca din punct de vedere al karmei mi-a dat o binecuvantare ca nu l-a parasit pe tata. „La bine si la greu” asa a jurat ea si prin juramantul ei m-a inaltat pe mine si pe fiul meu spalandu-ma de un pacat pe care l-as fi mostenit.
Oare cat de des renuntam la oamenii pe care ii iubim doar pentru ca societatea in care traim ne invata ca e mai bine singur, ca suntem independenti si puternici?Cate femei divorteaza prea repede si cati barbati isi insala nevestele?Oare cat de usor ne parasim prietenii, pentru alti cu bani sau cat de usor renuntam la ideile si iedalurile noastre pentru unele false dar poleite?
Este un subiect pe care vi-l propun ca tema.Eu am ales sa vorbesc despre experienta mea pentru ca mi se pare cel mai corect sa arati ce a functionat la tine.Sfaturi nesustinute in practica sunt pura teorie.Vorbele fara fapte sunt ca pcaturile de ploaie...placute intr-o zi torida dar evaporabile.
In urmatoarele postari o sa va povestesc mai departe cum am invatat sa iubesc neconditionat si sa iert fara tagada.
Va invit si pe voi sa va povestiti experientele.Este extraordinar sa impartasim cu ceilalti, poate ca este un pas spre a schimba societatea si spre a le da celor tineri o sansa.
„Femeia imbatraneste, mama nu imbatraneste...Prin rolul sau de mama, femeia si-a rascumparat rolul sau de femeie.” Sf.Nicolae Velimirovici/ Invataturi despre Bine si Rau.
Una dintre amintirile mele cu mama, cea mai indepartata ca timp dar cea mai apropiata ca valoare este de cand aveam 4 ani.Eram impreuna la un spital din Iasi, mi se facea a IV a operatie la ochi.Eram in spital de 2 luni.Deja eram prietena cu toate cadrele medicale, eram de-a casei.O rasfatata. Mama, era ca o zana, frumoasa, deosebit de frumoasa.Si nu ca este mama, dar EA era atat de frumoasa, incat cand mergeam impreuna pe strada toata lumea intorcea capul de admiratie.Dar mai presus de frumusetea EA, era mama, mama mea, calda si buna, care aplecata pe marginea patului, ma mangaia, cu mana EI calda sau cu suvita EI suava care-i cadea lin si matasos pe fata mea.Cu parfumul EI, cu tineretea si forta EI, atat de feminina, ma tinea de mana si spunea lumii: „ea este fetita mea”...
Am mai crescut, am mers la scoala si cand venea la sedinte, mama era cea mai buna prietena a mea.Tare baietoaica mai eram si spargeam mereu cate un geam sau cotonogeam cate un coleg.Mama, ma sustinea si nu ma pedepsea nicodata...
Apoi, adolescenta fiind si cu hormonii cat casa, dracoasa si fitoasa, foarte complicata, aproape imposibila, mama mea saraca nu stia cum sa-mi faca pe plac.Era sefa la Casa de Moda si toata copilaria mi-am petrecut-o printre prezentari de moda.Ea m-a invatat sa fiu eleganta.Imi spunea: „O femeie trebuie sa fie doamna in oras, gospodina in bucatarie si femeie in pat.” Mama imi dadea sfaturi pretioase si m-a crescut cu o responsabilitate asumata...
Vremea a trecut si la randul meu am devenit mama.Nu a ramas pe locul doi mama mea, Ea pentru mine a devenit si mai importanta pentru ca i-a devenit bunica fiului meu si cea mai de neinlocuit fiinta pentru mine.Cand am devenit mama, i-am multumit in primul rand mamei mele.
.................................................................................................................................................................
Familia ei, familia mea...impreuna de sarbatori.Dar ea, s-a inchis si nu mi-a mai spus cat suferea.
Relatia ei cu tata a inceput sa se naruie cand dupa un accident de masina in care tata era vinovatul, si-a inecat suferinta si neputinta in alcool.Din ce in ce mai mult, pana cand sanatatea lui si asa subreda s-a spulberat.Am incercat mult sa-l determin sa renunte la noul sau prieten, dar din pacate urechile-i erau astupate si ochii incetosati.Am plans mult si l-am intrebat pe Dumnezeu-de ce? Pana cand intr-o zi am abandonat lupta si m-am indepartat de tata.Nu i-am mai spus tata nici cu sufletul nici cu vorba, iar el si mai tare s-a afundat in veninul amar al tacerii si a inceput sa fie agresiv cu mama. Atat de agresiv si rau incat m-am hotarat sa o conving pe mama sa divorteze.Iar ea mi-a spus:”Nu-l pot parasi, intre noi este o dragoste mare, mult prea mare si sunt convinsa ca vrea sa ma faca sa-l urasc ca sa nu sufar daca-l pierd”.Saraca mama...mi-am spus, e o faiera, isi bate joc de ea, eu...de mult il lasam.
.................................................................................................................................................................
Telefonul suna si la capatul celalalt al firului este mama care ma anunta ca tata a cazut si ca este foarte rau.”Vino! mi-e frica sa-l pierd” mi-a spus.Si m-am dus hotarata sa-l abandonez.Am intrat in dormitor si l-am vazut pe tata in pat, slab si chircit ca un fetus, alb la fata abia mai resira.O sageata mi-a strafulgerat sufletul si l-am vazut cu 30 de ani in urma, cand ma tinea de mana si ma ajuta sa invat sa merg cu rolele.Era frumos, foarte frumos, brunet cu ochii verzi, inalt si puternic.I-am simtit palma puternica care strangea mana mea mica si vorba taiasa cu care imi spunea: „asa, e bine, mergi perfect’’.Am intins mana si l-am apucat de brat, bratul de acum, avea palma slaba, firava si rece si am simtit cum viata i se scurge si am strigat: „Nu!!! Nu sunt pregatita sa te pierd, inca sunt copilul tau, tata, nu m-am maturizat suficient sa te pot lasa, mai am nevoie sa ma inveti!” Am suferit foarte mult si am facut tot ceea ce a fost uman posibil sa-mi salvez tatal.Si nu pentru ca am vazut abia acum cate am realizat datorita lui ci pentru ca sangele meu s-ar fi suprtiat de durere sca tata ar fi plecat.Am recuperat mult dar am castigat doar o lupta nu tot razboiul, este mai bine cu sanatatea dar neputinta si frica de boala il slutesc uneori si-l fac urat.Doar ca acum am invatat ca nu trebuie sa lupt ci doar sa-l iubesc.
Am imbatisat-o pe mama si i-am multumit ca nu l-a parasit.I-am multumit ca-l ingrijeste si ca are rabdare cu el.I-am multumit ca l-a iubit si mai ales, ca m-a inaltat pe mine si ca din punct de vedere al karmei mi-a dat o binecuvantare ca nu l-a parasit pe tata. „La bine si la greu” asa a jurat ea si prin juramantul ei m-a inaltat pe mine si pe fiul meu spalandu-ma de un pacat pe care l-as fi mostenit.
Oare cat de des renuntam la oamenii pe care ii iubim doar pentru ca societatea in care traim ne invata ca e mai bine singur, ca suntem independenti si puternici?Cate femei divorteaza prea repede si cati barbati isi insala nevestele?Oare cat de usor ne parasim prietenii, pentru alti cu bani sau cat de usor renuntam la ideile si iedalurile noastre pentru unele false dar poleite?
Este un subiect pe care vi-l propun ca tema.Eu am ales sa vorbesc despre experienta mea pentru ca mi se pare cel mai corect sa arati ce a functionat la tine.Sfaturi nesustinute in practica sunt pura teorie.Vorbele fara fapte sunt ca pcaturile de ploaie...placute intr-o zi torida dar evaporabile.
In urmatoarele postari o sa va povestesc mai departe cum am invatat sa iubesc neconditionat si sa iert fara tagada.
Va invit si pe voi sa va povestiti experientele.Este extraordinar sa impartasim cu ceilalti, poate ca este un pas spre a schimba societatea si spre a le da celor tineri o sansa.
miercuri, 16 martie 2011
Religia Iubirii
Dragii mei,
Va multumesc ca ma cititi,va multumesc pentru comentarii!
Mi-ar placea tare mult sa le faceti pe blog si nu pe email, pentru ca dorinta mea este sa creez un grup de discutii.Cam asta a fost si motivul pentru care mi-am facut blog.Eu propun subiecte si-mi expun punctul de vedere, iar impreuna apoi comentam.Nu-i bai nici asa, dar, eu am prieteni foarte destepti si uni chiar cu talente de oratori asa incat este pacat sa nu va faceti parerile publice.
In orice caz, va multumesc inca odata si va apreciez pentru rabdarea si dragul cu care va petreceti timpul pe blogul meu.
Azi as vrea sa va captez atentia cu ceva care dupa ce o vreme m-a enervat acum mi se pare amuzant.
Acum cred ca nu mai este pentru nimeni o nouatate ca practic medicina energetica si ca indiferent cate piedici mi se pun eu ma indragostesc din ce in ce mai tare de aceasta lume.Si cum altfel ar fi daca povestea mea a inceput prin insasi vindecarea personala?Atunci cand medici renumiti mi-au spus ca daca nu ma operez la tiroida mor, eu am hotarat sa-mi pun viata in mainile lui Dumnezeu si sa ma las condusa de un om/fost medic chirurg de urgenta care a renuntat la medicina de 18 ani pentru medicina traditionala.Am incercat si simtit puterea cunosterii si forta Divina pe pielea mea, pe viata mea.Mi-am asumat totul, am riscat dar am stiut ca o sa fie minunat.Acel om mi-a sadit semintele cunoasterii, si mi-a aratat drumul catre Dumnezeul adevarat, nu acela pe care-l cautam doar la nevoie.Toata munca a fost a mea, pentru ca a trebuit sa-mi schimb radical viata si atitudinea si mai ales sa-mi asum maxim toate alegerile pe care le fac.Sa nu mai dau vina pentru greselile mele pe mama,pe tata, pe sot, pe vecin, pe prieteni sau pe satana.El m-a ajutat sa inteleg ca Dumnezeu ne da cai iar noi luam decizi si vina ne apartine in totalitate...Trebuie sa ne asumam intreaga existenta.
Au trecut de atunci 25 de luni si 11 zile.In acest timp am citit 108 carti de specialitate(le-am numarat acum), am partcipat la nenumarate cursuri si intalniri cu cei mai renumiti ‚maestri’din tara si strainatate.Am pus in ghilimele maestri pentru ca eu consider ca doar viata este adevaratul meu maestru si eu cea care-si asuma lectiile...
Nodulii mei s-au stins, „miraculos”, mi-a spus un medic si multe s-au vindecat, sau tamaduit intre timp.Dar cum orice invatatura trebuie dusa mai departe, la un moment dat a venit timpul ca si eu sa-i ajut pe altii.Pe unii ii ajut sa ia decizi, pe altii ii ajut cu sanatatea.Nu ghicesc viitorul ,nu dau in carti sau in cafea, nu fac farmece sau dezlegari, nu fac vraji la 12 noptea, nu fac Yoga...Este vorba de a rezona cu vibratiile si campul celor din jur.Asta simplist spus si pentru asa ceva, credeti-ma, iti trebuie mult exercitiu, munca si un anumit gen de viata.Acuma ca un secret, ati fi uimiti sa stiti cati oameni politici si din varful societatii apeleaza la astfel de servicii fara a avea curajul sa o recunoasca...
Problema mea este ca de cand au aflat unii „cu ce ma ocup” simt nevoia sa aibe grija sa nu o iau pe „aratura” si considera necesar sa ma atentioneze cat e de periculos...Ce anume e periculos?, ca cei care m-au rugat sa-i ajut s-au indragostit de ceea ce fac, iar cei care considera ca e periculos nici macar nu stiu ce fac(probabil isi imagineaza lucruri pe care numai mintea lor le cunosc.E adevarat, necunoscutul ne sperie.De aceea am considerat ca trebuie sa-mi fac un fel de CV despre aplecarea mea spirituala, ca sa nu sperii bietii oameni.
Si acum sa intram in subiect: M-am nascut in Bucuresti, sunt botezata crestin- ortodox.Consider ca religia mea este una dintre cele mai frumose religii de pe pamant, pentru ca Mantuitorul ne-a invatat iubirea, sentiment care pentru mine a devenit legea existentei in sine.Imi plac foarte mult slujbele ortodoxe, merg la biserica, tin ritualurile si cred ca familia este cea mai importanta institutie din viata noastra...dar...eu nu-l caut pe Dumnezeu in biserica, ci in sufletul meu.Eu nu cred in religie si in ceea ce au spus sfintii ci in Dumnezeu.Pun mai presus de regulile apsurde uneori, ale crestinitatii, legile Universului:iubirea, compasiunea, iertarea, nejudecarea, smerenia, cugetarea, cumpatarea, sinceritatea, corectitudinea...Cand ma gandesc la aceste lucruri,il vad pe Dumnezeu.Il vad pe Dumnezeu in fiecare fiinta din viata mea, stiu ca el prin minunata sa lucrare ne-a creat pe fiecare unici, fii lui, cu dragoste si rabdare, cu daruire.
Cand eram mica am fost invatata ca satana are coarne si coada.Nu, satana nu are coarne si coada, satana este in sufletul nostru atunci cand mintim, uram, tradam, nu suntem cumpatati, suntem indiferenti...
Admir toate religiile si desi nu as renunta la religia mea pentru ca le multumesc strabunilor mei ca mi-au lasat-o mostenire, consider ca religia nu este decat o diferenta de natii ca sa nu zic orgolii.Daca ma nasteam in China, eram budista, daca ma nasteam inIsrael, eram iudaeica...m-am nascut in Romania si sunt ortodoxa, dar cred in natura, in spatiu, in munti, in viata, in iubire...
Consider ca religia ortodoxa si-a cam pierdut din misiune.Din pacate acei oamnei care nu se fac vrednici de pastrarea traditilor si care pun floricele la tot ceea ce a insemnat crestinism, fac misiunea preotilor nostri minunati, imposibila.Acest sistem care natangeste preotimea prin reguli absurde, da muritorului de rand imaginea fluida a unei institutii care ar trebuii sa fie solida ca o stanca.Oamneii fug, prigoniti si rataciti si nu se mai intorc la biserica decat can sufletele lor sunt napastuite de dezastru si asa pierd credinta adevarata, care ne indeamna sa traim constinetizand ca Dumnezeu vede tot ceea ce facem.Fiul meu imi povestea ca la ora de religie, profa i-a invatat ca Dumnezeu ii pedepseste aspru daca nu stiu ce nu fac.Si el era nedumerit petru ca stia de la mine ca Dumnezeu este dragostea si bunatatea absoluta.
Nu vreau sa intru in amanunte, sa reamintesc ca probabil stiti, cum au fost crestinizati cu forta, cat s-a omorat in numele Bisericii, cata rautate este in randul perotilor, cata barfa...Poate ca acei oameni suferaeau de ignoranta, dar noi suntem alfel si poate misiunea noastra este sa-l redescoperim pe Dumnezul adevarat, Dumnezeul atotputernic, unic si nemasurabil.
Cineva imi spunea ca sunt pagana, ca stuiez practicile stravechi...Eu pagana?Ca aia faceau ofrande si se rugau la zei...
Ei na????Ieri l-am ajutat pe fiul meu la Romana.Mesterul Manole.Aia nu era ofranda?Chit ca e o legenda.Ce ne invata, ca maestrul Manolica, si-a bagat sotia de vie in zidurile bisericii, si el s-a sinucis.Sarcul lor fiu a ramas orfan, si asta in numele Bisericii.Unde este Dumnezeu aici?De ce sacrisficiu, crima si sinucidere????Eu nu as lua viata nimanui, in numele Domnului.Este un pacat imens.Daca vrea Dumnezeu, doar el o poate lua.De ce este pacat sa te inchini la sfintii catolici? De ce sa nu respectam vechile traditii, de ce sa nu intelegem ca singura care face diferenta intre fapte este intentia??Asa cum pentru noi Sfintii sunt importanti la fel si pentru alti.Sfintii inainte de a deveni sfinti au foat oameni.Dumnezeu l-a trimis pe Isus la noi, pe Mahomed si pe Budha la alti ca sa ne intareasca increderea nu sa ne invrajbeasca in orgolii.Daca vorbesti cu un budist, sau cu un evreu sau musulman, iti poate da un infinit de argumente, de ce religia lor si nu alta.
Ca sa nu dau in penibil, as vrea sa va sugerez sa nu mai judecam.Sa nu ne mai credem unici, ca nu suntem.Nici mai buni, nici mai speciali.Sa fim smeriti si sa respectam preocuparile si credintele celorlati.Sa nu mai incercam sa schimbam mentalitati.Consider ca adevarata religie ste creinta care vine din adancul sufletului, nu dogmele si hainele negre.Dragostea si iertarea, nu citatele din Biblie, care culmea, a fost scisa de om.Nu cred in Adam si Eva.Cred ca Dumnezeu a creat Universul dupa alte reguli.Iar eu imi asum in totalitate toate deciziile mele si raman credicioasa si nu religioasa.
Va multumesc din suflet si daca nu ma puteti asimila asa cum sunt, va multumesc ca va indepartai de mine si va astept cu drag oricand sa reveniti cu intelegere!
Va multumesc ca ma cititi,va multumesc pentru comentarii!
Mi-ar placea tare mult sa le faceti pe blog si nu pe email, pentru ca dorinta mea este sa creez un grup de discutii.Cam asta a fost si motivul pentru care mi-am facut blog.Eu propun subiecte si-mi expun punctul de vedere, iar impreuna apoi comentam.Nu-i bai nici asa, dar, eu am prieteni foarte destepti si uni chiar cu talente de oratori asa incat este pacat sa nu va faceti parerile publice.
In orice caz, va multumesc inca odata si va apreciez pentru rabdarea si dragul cu care va petreceti timpul pe blogul meu.
Azi as vrea sa va captez atentia cu ceva care dupa ce o vreme m-a enervat acum mi se pare amuzant.
Acum cred ca nu mai este pentru nimeni o nouatate ca practic medicina energetica si ca indiferent cate piedici mi se pun eu ma indragostesc din ce in ce mai tare de aceasta lume.Si cum altfel ar fi daca povestea mea a inceput prin insasi vindecarea personala?Atunci cand medici renumiti mi-au spus ca daca nu ma operez la tiroida mor, eu am hotarat sa-mi pun viata in mainile lui Dumnezeu si sa ma las condusa de un om/fost medic chirurg de urgenta care a renuntat la medicina de 18 ani pentru medicina traditionala.Am incercat si simtit puterea cunosterii si forta Divina pe pielea mea, pe viata mea.Mi-am asumat totul, am riscat dar am stiut ca o sa fie minunat.Acel om mi-a sadit semintele cunoasterii, si mi-a aratat drumul catre Dumnezeul adevarat, nu acela pe care-l cautam doar la nevoie.Toata munca a fost a mea, pentru ca a trebuit sa-mi schimb radical viata si atitudinea si mai ales sa-mi asum maxim toate alegerile pe care le fac.Sa nu mai dau vina pentru greselile mele pe mama,pe tata, pe sot, pe vecin, pe prieteni sau pe satana.El m-a ajutat sa inteleg ca Dumnezeu ne da cai iar noi luam decizi si vina ne apartine in totalitate...Trebuie sa ne asumam intreaga existenta.
Au trecut de atunci 25 de luni si 11 zile.In acest timp am citit 108 carti de specialitate(le-am numarat acum), am partcipat la nenumarate cursuri si intalniri cu cei mai renumiti ‚maestri’din tara si strainatate.Am pus in ghilimele maestri pentru ca eu consider ca doar viata este adevaratul meu maestru si eu cea care-si asuma lectiile...
Nodulii mei s-au stins, „miraculos”, mi-a spus un medic si multe s-au vindecat, sau tamaduit intre timp.Dar cum orice invatatura trebuie dusa mai departe, la un moment dat a venit timpul ca si eu sa-i ajut pe altii.Pe unii ii ajut sa ia decizi, pe altii ii ajut cu sanatatea.Nu ghicesc viitorul ,nu dau in carti sau in cafea, nu fac farmece sau dezlegari, nu fac vraji la 12 noptea, nu fac Yoga...Este vorba de a rezona cu vibratiile si campul celor din jur.Asta simplist spus si pentru asa ceva, credeti-ma, iti trebuie mult exercitiu, munca si un anumit gen de viata.Acuma ca un secret, ati fi uimiti sa stiti cati oameni politici si din varful societatii apeleaza la astfel de servicii fara a avea curajul sa o recunoasca...
Problema mea este ca de cand au aflat unii „cu ce ma ocup” simt nevoia sa aibe grija sa nu o iau pe „aratura” si considera necesar sa ma atentioneze cat e de periculos...Ce anume e periculos?, ca cei care m-au rugat sa-i ajut s-au indragostit de ceea ce fac, iar cei care considera ca e periculos nici macar nu stiu ce fac(probabil isi imagineaza lucruri pe care numai mintea lor le cunosc.E adevarat, necunoscutul ne sperie.De aceea am considerat ca trebuie sa-mi fac un fel de CV despre aplecarea mea spirituala, ca sa nu sperii bietii oameni.
Si acum sa intram in subiect: M-am nascut in Bucuresti, sunt botezata crestin- ortodox.Consider ca religia mea este una dintre cele mai frumose religii de pe pamant, pentru ca Mantuitorul ne-a invatat iubirea, sentiment care pentru mine a devenit legea existentei in sine.Imi plac foarte mult slujbele ortodoxe, merg la biserica, tin ritualurile si cred ca familia este cea mai importanta institutie din viata noastra...dar...eu nu-l caut pe Dumnezeu in biserica, ci in sufletul meu.Eu nu cred in religie si in ceea ce au spus sfintii ci in Dumnezeu.Pun mai presus de regulile apsurde uneori, ale crestinitatii, legile Universului:iubirea, compasiunea, iertarea, nejudecarea, smerenia, cugetarea, cumpatarea, sinceritatea, corectitudinea...Cand ma gandesc la aceste lucruri,il vad pe Dumnezeu.Il vad pe Dumnezeu in fiecare fiinta din viata mea, stiu ca el prin minunata sa lucrare ne-a creat pe fiecare unici, fii lui, cu dragoste si rabdare, cu daruire.
Cand eram mica am fost invatata ca satana are coarne si coada.Nu, satana nu are coarne si coada, satana este in sufletul nostru atunci cand mintim, uram, tradam, nu suntem cumpatati, suntem indiferenti...
Admir toate religiile si desi nu as renunta la religia mea pentru ca le multumesc strabunilor mei ca mi-au lasat-o mostenire, consider ca religia nu este decat o diferenta de natii ca sa nu zic orgolii.Daca ma nasteam in China, eram budista, daca ma nasteam inIsrael, eram iudaeica...m-am nascut in Romania si sunt ortodoxa, dar cred in natura, in spatiu, in munti, in viata, in iubire...
Consider ca religia ortodoxa si-a cam pierdut din misiune.Din pacate acei oamnei care nu se fac vrednici de pastrarea traditilor si care pun floricele la tot ceea ce a insemnat crestinism, fac misiunea preotilor nostri minunati, imposibila.Acest sistem care natangeste preotimea prin reguli absurde, da muritorului de rand imaginea fluida a unei institutii care ar trebuii sa fie solida ca o stanca.Oamneii fug, prigoniti si rataciti si nu se mai intorc la biserica decat can sufletele lor sunt napastuite de dezastru si asa pierd credinta adevarata, care ne indeamna sa traim constinetizand ca Dumnezeu vede tot ceea ce facem.Fiul meu imi povestea ca la ora de religie, profa i-a invatat ca Dumnezeu ii pedepseste aspru daca nu stiu ce nu fac.Si el era nedumerit petru ca stia de la mine ca Dumnezeu este dragostea si bunatatea absoluta.
Nu vreau sa intru in amanunte, sa reamintesc ca probabil stiti, cum au fost crestinizati cu forta, cat s-a omorat in numele Bisericii, cata rautate este in randul perotilor, cata barfa...Poate ca acei oameni suferaeau de ignoranta, dar noi suntem alfel si poate misiunea noastra este sa-l redescoperim pe Dumnezul adevarat, Dumnezeul atotputernic, unic si nemasurabil.
Cineva imi spunea ca sunt pagana, ca stuiez practicile stravechi...Eu pagana?Ca aia faceau ofrande si se rugau la zei...
Ei na????Ieri l-am ajutat pe fiul meu la Romana.Mesterul Manole.Aia nu era ofranda?Chit ca e o legenda.Ce ne invata, ca maestrul Manolica, si-a bagat sotia de vie in zidurile bisericii, si el s-a sinucis.Sarcul lor fiu a ramas orfan, si asta in numele Bisericii.Unde este Dumnezeu aici?De ce sacrisficiu, crima si sinucidere????Eu nu as lua viata nimanui, in numele Domnului.Este un pacat imens.Daca vrea Dumnezeu, doar el o poate lua.De ce este pacat sa te inchini la sfintii catolici? De ce sa nu respectam vechile traditii, de ce sa nu intelegem ca singura care face diferenta intre fapte este intentia??Asa cum pentru noi Sfintii sunt importanti la fel si pentru alti.Sfintii inainte de a deveni sfinti au foat oameni.Dumnezeu l-a trimis pe Isus la noi, pe Mahomed si pe Budha la alti ca sa ne intareasca increderea nu sa ne invrajbeasca in orgolii.Daca vorbesti cu un budist, sau cu un evreu sau musulman, iti poate da un infinit de argumente, de ce religia lor si nu alta.
Ca sa nu dau in penibil, as vrea sa va sugerez sa nu mai judecam.Sa nu ne mai credem unici, ca nu suntem.Nici mai buni, nici mai speciali.Sa fim smeriti si sa respectam preocuparile si credintele celorlati.Sa nu mai incercam sa schimbam mentalitati.Consider ca adevarata religie ste creinta care vine din adancul sufletului, nu dogmele si hainele negre.Dragostea si iertarea, nu citatele din Biblie, care culmea, a fost scisa de om.Nu cred in Adam si Eva.Cred ca Dumnezeu a creat Universul dupa alte reguli.Iar eu imi asum in totalitate toate deciziile mele si raman credicioasa si nu religioasa.
Va multumesc din suflet si daca nu ma puteti asimila asa cum sunt, va multumesc ca va indepartai de mine si va astept cu drag oricand sa reveniti cu intelegere!
sâmbătă, 12 martie 2011
„Atunci cand solutia este simpla, Dumnezeu iti raspunde.”Albert Einstein
...cutremurul din Japonia
Toata lumea buna are un comentariu despre acesta lectie foarte dura.
Am vazut si eu stirea la televizor si nu numai la televizor.Am citit si auzit nenumarate comentarii si am acelasi sentiment pe care il am de fiecare data in Vinerea Mare cand merg la biserica si asist la ceremonia de Scoatere din Altar a lui Isus pe Cruce.Am acelasi sentiment de durere si dezamagire.Simt cum sufletul meu se zbate si urla de durere.Si nu pentru ca Isus a fost jerfit(asta este o alta durere) ci pentru ca vad cum jertfa lui a fost in zadar...Cum el s-a jerfit sa ne arate dragostea nemarginita a Tatalui nostru Ceresc.Iubirea despre care el ne-a dovedit-o, lasand-o mostenire si pe care noi am uitat-o, uitatnd sa mai avem respect fata de viata in sine, fata de parinti sau frati, fata de religie sau datini, fata de munti sau pomi, fata de sufletele noastre.
Dragii mei,singura noastra preocupare este sa ne luam masuri impotriva dezastrelor, de parca am putea sa ne impotrivim Mamei Pamant si Tatalui Univers, de parca am putea sa ne impotrivim Atotputernicului Dumnezeu.Nu putem.Oricate masuri ne-am lua, oricate sisteme de siguranta am construi, oricata performanta am avea in tehnica si cat am studia, suntem PRAF IN VANT...Suntem total neputiciosi.De ce trebuie sa ne preocupe cum sa ne aparam si nu incercam sa vedem cum sa ne imprietenim cu Mama Pamant si cu fiintele pe care Ea le ocroteste cu atata dragoste?De ce incercam sa cunostem universul pentru a ne razboii cu el si nu incercam sa-l cunostem pentru a stii sa ne adaptam?De ce trebuie sa fim defensivi? pentru ca, cu cat noi ne impotrivim cu atat Dumnezeu ne va arata si mai dur ca gresim.Cu cat noi suntem mai inventivi cu atat natura este mai inventiva.
Am ascultat si citit o gramada de porcarii de genul: ‚Çe s-ar intampla daca ar fi la noi un astfel de cutremur? ‚ si ca pamntul si-a schimbat axa.Eu nu sunt fizician dar imi imaginez ca Pamantul este ca o centrifuga a masinii de spalat, e adevarat la viteza mult mai mica, el este intr-un echilibru perfect.Ca sa-si schimbe axa cu 10 grade, in primul rand am fi vai de capul nostru in acest moment si in al doilea rand pentru asta ar trebui sa intervina o forta mare din exterior, gen asteroid care prin impactul sau sa schimbe centrul de greutate al pamantului.Acest cutremur din Japonia, pentru pamant este frimitura.Si nu cutremurul a fost devastator ci valul urias de apa.Si pana la urma care e problema?EI au avut dintotdeauna asa ceva.La ei un cutremur de 7, 9 grade este poezie?Iar posibilitatea ca la noi sa fie un astfel de cutremur este nula pentru ca nu avem conditiile necesare.De ce trebuie sa traim continuu in panica?De ce nu ne putem bucura de viata noastra asa cum e si traim pericole care nu exista.Si acum o suta de ani erau cutrmure in Japonia doar ca noi nu aveam mass media care sa ne panicheze...
Auzeam astazi intr-un magazin doi vanzatori care-si povesteau ingroziti cum va fi un foarte mare cutremur pe 19 de luna plina...Luna este minunata, incercati sa o cunoasteti si o sa vedeti cat este de deosebita.Eu astept cu nerabdare acest eveniment si nu sa fac vraji de luna plina ci pentru ca in acele momente se dezvolta niste energii pe niste vibratii aparte...
Suntem o generatie de oamnei prapaditi.Am ajuns sa ne creem un fals stress.Bunica mea a ramas cu 5 copii singura in vremea razboiului.Era insarcinata cu mama...A nascuta la seceris.Nu avea bani sau mancare,iar o data la cateva zile veneu rusii care le luau bruma de merinde si le violau fetele.Pe langa asta erau tot felul de epidemii.Bunica mea era o femeie tare calma si foarte puternica.Ea traise cu adevarat vremuri grele.Bunicii nostri care din pacate devin din ce in ce mai rari, au trait vremuri grele, dar ei nu pareau ca se lamentau alat pentru ca aveau credinta adevarata si aveau cu se sa compare suferinta.
Eu intelg ca in acest mosmnet trebuie sa ne rugam pentru sufletele celor din Japonia.Trebuie sa ne rugam si sa recunostem jertfa lor.Poate ca sufletele lor au ales sa se jertfeasca pentru noi.Ca noi sa intelegem ca frica si nepasarea sunt foarte periculoase.Ca trebuie sa ne iubim, neconditionat si continuu, ca trebuie sa ne privim ca un tot nu ca unul singur.Sa nu mai fim egoisti si disperati de putere.In astfel de momente, plangem ca niste mascarici in fata televizorului si dupa 10 minute revenim la starea noastra de egoism si nepasare.Aproape 90% dintre prietenii mei ma suna numai cand au o problema.De fiecare data sunt cautata sa rezolv ceva.Toti au probleme disperate si pentru toti este sfarsitul pamantului.Fortae putin sunt aceia care ma suna doar pentru a stii ce fac.Si doar despre acestia pot spune ca ma iubesc neconditionat.Pentru acei 90% ma rog in acest moment sa inteleaga ca Pamantul ,Universu, fiintele din acest spatiu, toate, atat oamenii si animalele, plantele si copacii sunt aici pentru iubire ci nu sa le seveasca lor drept ajutor.Nimeni nu este responsabil de viata nimanui.Fiecare ne asumam propriile decizii.Asa cum eu incep sa nu le mai raspund acelor oameni care ma folosesc, cam la fel si Pamantul se satura sa fie doar exploatat la nesfarit si s-ar putea la un moment dat sa devina ostil...
De noi depinde sa ne schimbam atitudinea.
Va iubesc si imi cer scuze daca am lezat pe cineva.
Toata lumea buna are un comentariu despre acesta lectie foarte dura.
Am vazut si eu stirea la televizor si nu numai la televizor.Am citit si auzit nenumarate comentarii si am acelasi sentiment pe care il am de fiecare data in Vinerea Mare cand merg la biserica si asist la ceremonia de Scoatere din Altar a lui Isus pe Cruce.Am acelasi sentiment de durere si dezamagire.Simt cum sufletul meu se zbate si urla de durere.Si nu pentru ca Isus a fost jerfit(asta este o alta durere) ci pentru ca vad cum jertfa lui a fost in zadar...Cum el s-a jerfit sa ne arate dragostea nemarginita a Tatalui nostru Ceresc.Iubirea despre care el ne-a dovedit-o, lasand-o mostenire si pe care noi am uitat-o, uitatnd sa mai avem respect fata de viata in sine, fata de parinti sau frati, fata de religie sau datini, fata de munti sau pomi, fata de sufletele noastre.
Dragii mei,singura noastra preocupare este sa ne luam masuri impotriva dezastrelor, de parca am putea sa ne impotrivim Mamei Pamant si Tatalui Univers, de parca am putea sa ne impotrivim Atotputernicului Dumnezeu.Nu putem.Oricate masuri ne-am lua, oricate sisteme de siguranta am construi, oricata performanta am avea in tehnica si cat am studia, suntem PRAF IN VANT...Suntem total neputiciosi.De ce trebuie sa ne preocupe cum sa ne aparam si nu incercam sa vedem cum sa ne imprietenim cu Mama Pamant si cu fiintele pe care Ea le ocroteste cu atata dragoste?De ce incercam sa cunostem universul pentru a ne razboii cu el si nu incercam sa-l cunostem pentru a stii sa ne adaptam?De ce trebuie sa fim defensivi? pentru ca, cu cat noi ne impotrivim cu atat Dumnezeu ne va arata si mai dur ca gresim.Cu cat noi suntem mai inventivi cu atat natura este mai inventiva.
Am ascultat si citit o gramada de porcarii de genul: ‚Çe s-ar intampla daca ar fi la noi un astfel de cutremur? ‚ si ca pamntul si-a schimbat axa.Eu nu sunt fizician dar imi imaginez ca Pamantul este ca o centrifuga a masinii de spalat, e adevarat la viteza mult mai mica, el este intr-un echilibru perfect.Ca sa-si schimbe axa cu 10 grade, in primul rand am fi vai de capul nostru in acest moment si in al doilea rand pentru asta ar trebui sa intervina o forta mare din exterior, gen asteroid care prin impactul sau sa schimbe centrul de greutate al pamantului.Acest cutremur din Japonia, pentru pamant este frimitura.Si nu cutremurul a fost devastator ci valul urias de apa.Si pana la urma care e problema?EI au avut dintotdeauna asa ceva.La ei un cutremur de 7, 9 grade este poezie?Iar posibilitatea ca la noi sa fie un astfel de cutremur este nula pentru ca nu avem conditiile necesare.De ce trebuie sa traim continuu in panica?De ce nu ne putem bucura de viata noastra asa cum e si traim pericole care nu exista.Si acum o suta de ani erau cutrmure in Japonia doar ca noi nu aveam mass media care sa ne panicheze...
Auzeam astazi intr-un magazin doi vanzatori care-si povesteau ingroziti cum va fi un foarte mare cutremur pe 19 de luna plina...Luna este minunata, incercati sa o cunoasteti si o sa vedeti cat este de deosebita.Eu astept cu nerabdare acest eveniment si nu sa fac vraji de luna plina ci pentru ca in acele momente se dezvolta niste energii pe niste vibratii aparte...
Suntem o generatie de oamnei prapaditi.Am ajuns sa ne creem un fals stress.Bunica mea a ramas cu 5 copii singura in vremea razboiului.Era insarcinata cu mama...A nascuta la seceris.Nu avea bani sau mancare,iar o data la cateva zile veneu rusii care le luau bruma de merinde si le violau fetele.Pe langa asta erau tot felul de epidemii.Bunica mea era o femeie tare calma si foarte puternica.Ea traise cu adevarat vremuri grele.Bunicii nostri care din pacate devin din ce in ce mai rari, au trait vremuri grele, dar ei nu pareau ca se lamentau alat pentru ca aveau credinta adevarata si aveau cu se sa compare suferinta.
Eu intelg ca in acest mosmnet trebuie sa ne rugam pentru sufletele celor din Japonia.Trebuie sa ne rugam si sa recunostem jertfa lor.Poate ca sufletele lor au ales sa se jertfeasca pentru noi.Ca noi sa intelegem ca frica si nepasarea sunt foarte periculoase.Ca trebuie sa ne iubim, neconditionat si continuu, ca trebuie sa ne privim ca un tot nu ca unul singur.Sa nu mai fim egoisti si disperati de putere.In astfel de momente, plangem ca niste mascarici in fata televizorului si dupa 10 minute revenim la starea noastra de egoism si nepasare.Aproape 90% dintre prietenii mei ma suna numai cand au o problema.De fiecare data sunt cautata sa rezolv ceva.Toti au probleme disperate si pentru toti este sfarsitul pamantului.Fortae putin sunt aceia care ma suna doar pentru a stii ce fac.Si doar despre acestia pot spune ca ma iubesc neconditionat.Pentru acei 90% ma rog in acest moment sa inteleaga ca Pamantul ,Universu, fiintele din acest spatiu, toate, atat oamenii si animalele, plantele si copacii sunt aici pentru iubire ci nu sa le seveasca lor drept ajutor.Nimeni nu este responsabil de viata nimanui.Fiecare ne asumam propriile decizii.Asa cum eu incep sa nu le mai raspund acelor oameni care ma folosesc, cam la fel si Pamantul se satura sa fie doar exploatat la nesfarit si s-ar putea la un moment dat sa devina ostil...
De noi depinde sa ne schimbam atitudinea.
Va iubesc si imi cer scuze daca am lezat pe cineva.
marți, 8 martie 2011
Te iubesc mama!
Ii multumesc mamei mele ca m-a adus pe lume cu suflet de femeie!
Ii multumesc fiului meu, ca ma ajutat sa devin femeie, atunci cand l-am adus pe lume!
Ii multumesc dragului meu sot ca-mi reaminteste in fiecare clipa a vietii mele bucuria de a fi femeie!
Ii multumesc fiului meu, ca ma ajutat sa devin femeie, atunci cand l-am adus pe lume!
Ii multumesc dragului meu sot ca-mi reaminteste in fiecare clipa a vietii mele bucuria de a fi femeie!
duminică, 27 februarie 2011
Haideti sa ne iubim copiii!
GUYLAND – IMATURITATEA PERSISTENTA A TINERILOR DE ASTAZI...
Este vorba despre un nou „curent” sau mai bine spus o noua preocapare a „societatii”.
In ultimii ani mi s-a intamplat de foarte multe ori sa aud reprosuri la adresa „tinerilor din ziua de azi”.
Este drept ca ei sunt foarte diferiti fata de noi, ca uneori avem senzatia ca apartin de alta lume, dar dragilor asta nu inseamna ca ei sunt defecti iar noi suntem ultima generatie de destepti. Asta inseamna dupa parerea mea ca noi ne-am indepartat prea mult de copiii nostri.
Cred ca totul a inceput odata cu dezvoltarea tehnologiei sau mai bine spus cu accelerarea dezvoltarii tehnologiei...
Copiii nostri au crescut odata cu tehnologia si s-au dezvoltat conform ei.Noi ca parinti ne-am bucurat nespus ca s-a inventat DVDul si ca am gasit un motiv in plus sa ne asezam pruncii in fata televizorului scuzandu-ne ca de fapt copilul urmarea programe organizate de noi parintii.
Am gasit o salvare cand copilasul a descoperit calculatorul si nu mai abandona cu orele monitorul. Sau cand dimineata isi ingurcita de graba cerealele cu ochii lipiti de televizor.
Ce bine era...Si, Doamne, cum a facut saracul 3 anisori, fuga la gradinita,ca deh, bunica nu stie engleza, nu joaca tenis cu el, nu face germana...chipurile daca-l duceam la „gradi” de la trei ani, invata copilul sa comunice...ca in parc la joaca, nu se mai comunica...si uite asa, incet, incet, copiii nostri nu s-au putut atasa de catri, nu au mei iesit in spatele blocului la joaca pentru ca stirile de la televizor ne ingrozeau prea tare sa mai avem curajul sa-i lasam singuri, bunicii cu povestile lor si gogosi calde, nu mai erau buni si cel mai rau a fost ca si noi parintii am ajuns sa muncim atat de mult incat nu ne-am mai gasit timp pentru ei, seara sa le putem asculta glascioarele sa-i ajutam sa-si gaseasca un drum.Nu ne-am mai gasit timp sa-i asezam cu caputul in poala nostra si sa ne trecem mainile prin parul lor cu dragoste.
Din vina noastra a parintilor, copiii nostri s-au indepartat de noi.Din vina noastra isi fac gasti si cauta etnobotanice, din vina noastra nu mai au viitor si nu se mai pot regasi.Se spune ca ceea ce semeni aia culegi.Ce sa culegem daca nu am semanat nimic?
Uneori le cerem prea mult.Cu after school, copiii fac 8 ore pe zi de scoala in clasele 1-4.Apoi mai au de doua ori pe saptamana engleza si un sport si un teatru si un...si copilul saracul ,nu mai are copilarie.Apoi, la varsta adolescentei ramane undeva, conectat la copilarie si traieste cu un gol imens pe care nu mai stie cum sa-l umple.Este vina noastra, nu a societatii.Haideti sa ne asumam!Trebuie sa ne asumam, este primul pas pe care trebuie sa-l facem.
Eu am hotarat cu ceva timp in urma sa-mi scurtez ziua de munca, sa fac cat mai multe activitati acasa, sa merg cu el cat mai mult in oras, sa vorbim sa petrecem cat mai mult timp impreuna...Poate o sa spuneti:''tu iti permiti ca ai businessul tau''.Da, imi permit pentru ca am hotarat sa-mi permit.Poate ca am renuntat la un post de director platit in mii de euro pentru a fi langa fiul meu.Am inteles ca nu poti fii si mama si sa ai si cariera la fel de bine.Poti doar una foarte bine si a doua pe jumatate.Eu am ales sa fiu mama deocamdata.
Cred ca noi ca mame gresim atunci cand nu implicam si tatii in educatia copiilor nostri, cand nu-i lasam sa-i disciplineze, sa-i pedepseasca si nu-i determinam sa ia decizii impreuna.Gresim atunci cand stam prea mult la birou seara, sau la palavre cu prietenii la telefon ore intregi in loc sa comunicam cu copiii nostri.Atunci cand, nu-i implicam in treburile gospodaresti cand nu le dam libertatea sa aleaga si cand luam decizii pentru ei.Si mai ales cand ii proiectam in trecutul nostru.Dragii mei, avem copiii minunati, haideti sa-i lasam sa le placa ceea ce stiu ei.Nu-i mai frustrati cu povestile voastre cu Harap Alb, ca ei tot PSP or sa aleaga pentru ca asta le-am cumparat noi.Va dati seama ca tot timpul le programam in cap ideea ca nu sunt buni de nimic? Ca-i neglijam si apoi le reprosam ca nu sunt sufiecient de capabili?
Nu-i motivam, nu le mai daruim dragoste...
Acum un an am fost cu fiul meu in tabara.Termina clasa a II a.Trecusera cateva zile si copiii nu faceau altceva decat sa stea cocotati pe cate un gard, insirati precum vrabiile si jucau pe PSP sau telefon.Era cumplit.Eu si cu o alta mama, ne uitam ingrozite si nu stiam ce se intampla.La un moment dat ne-am plictisit noi si din intamplare am vazut o minge si un cos de baschet.Am inceput sa aruncam la cos.In cateva minute au venit si fii nostri, apoi timid au indraznit si alti.Le-am propus sa jucam Ratele si vanatorii.Evident ca nu stia niciunul cum se joaca dar au fost incantati sa invete.A fost super.Toti si-au abandonat aparatele si sareau minunati dupa minge...
Apoi, in urmatoarele zile roiau numai in jurul nostru si care mai de care ne spunea povestea lui.Si ne spuneau ca suntem super mame, ca mamele lor nu stau niciodata de vorba cu ei.Daca pana atunci se fereau de noi de parca le penetram intimitatea, de-odata deveniseram de-ale lor.
Daruiti-le dragoste, valori, lasati-i cu bunicii, nu-i mai dati la gradinita de la 3 ani, lasat-i afara cu copiii, dati-le libertate si incredere si ve-ti vedea ce copiii minunati avem.Aveti incredere in copiii vosti, ca sunt deosebiti.
Trebuie sa-si traiasca copilaria, sa viseze, sa nu le mai cerem ce noi nu am putut da si doar asa or sa-si poata asuma maturitatea...
Sa-i iubim si sa-i acceptam asa cum sunt si cred ca cel mai bine ar fi sa-i crestem ca pe flori, udandu-i la radacina cu grija in fiecare zi si nu ca pe un proiect dificil si impersonal pe care trebuie sa-l terninam la termen.
Este vorba despre un nou „curent” sau mai bine spus o noua preocapare a „societatii”.
In ultimii ani mi s-a intamplat de foarte multe ori sa aud reprosuri la adresa „tinerilor din ziua de azi”.
Este drept ca ei sunt foarte diferiti fata de noi, ca uneori avem senzatia ca apartin de alta lume, dar dragilor asta nu inseamna ca ei sunt defecti iar noi suntem ultima generatie de destepti. Asta inseamna dupa parerea mea ca noi ne-am indepartat prea mult de copiii nostri.
Cred ca totul a inceput odata cu dezvoltarea tehnologiei sau mai bine spus cu accelerarea dezvoltarii tehnologiei...
Copiii nostri au crescut odata cu tehnologia si s-au dezvoltat conform ei.Noi ca parinti ne-am bucurat nespus ca s-a inventat DVDul si ca am gasit un motiv in plus sa ne asezam pruncii in fata televizorului scuzandu-ne ca de fapt copilul urmarea programe organizate de noi parintii.
Am gasit o salvare cand copilasul a descoperit calculatorul si nu mai abandona cu orele monitorul. Sau cand dimineata isi ingurcita de graba cerealele cu ochii lipiti de televizor.
Ce bine era...Si, Doamne, cum a facut saracul 3 anisori, fuga la gradinita,ca deh, bunica nu stie engleza, nu joaca tenis cu el, nu face germana...chipurile daca-l duceam la „gradi” de la trei ani, invata copilul sa comunice...ca in parc la joaca, nu se mai comunica...si uite asa, incet, incet, copiii nostri nu s-au putut atasa de catri, nu au mei iesit in spatele blocului la joaca pentru ca stirile de la televizor ne ingrozeau prea tare sa mai avem curajul sa-i lasam singuri, bunicii cu povestile lor si gogosi calde, nu mai erau buni si cel mai rau a fost ca si noi parintii am ajuns sa muncim atat de mult incat nu ne-am mai gasit timp pentru ei, seara sa le putem asculta glascioarele sa-i ajutam sa-si gaseasca un drum.Nu ne-am mai gasit timp sa-i asezam cu caputul in poala nostra si sa ne trecem mainile prin parul lor cu dragoste.
Din vina noastra a parintilor, copiii nostri s-au indepartat de noi.Din vina noastra isi fac gasti si cauta etnobotanice, din vina noastra nu mai au viitor si nu se mai pot regasi.Se spune ca ceea ce semeni aia culegi.Ce sa culegem daca nu am semanat nimic?
Uneori le cerem prea mult.Cu after school, copiii fac 8 ore pe zi de scoala in clasele 1-4.Apoi mai au de doua ori pe saptamana engleza si un sport si un teatru si un...si copilul saracul ,nu mai are copilarie.Apoi, la varsta adolescentei ramane undeva, conectat la copilarie si traieste cu un gol imens pe care nu mai stie cum sa-l umple.Este vina noastra, nu a societatii.Haideti sa ne asumam!Trebuie sa ne asumam, este primul pas pe care trebuie sa-l facem.
Eu am hotarat cu ceva timp in urma sa-mi scurtez ziua de munca, sa fac cat mai multe activitati acasa, sa merg cu el cat mai mult in oras, sa vorbim sa petrecem cat mai mult timp impreuna...Poate o sa spuneti:''tu iti permiti ca ai businessul tau''.Da, imi permit pentru ca am hotarat sa-mi permit.Poate ca am renuntat la un post de director platit in mii de euro pentru a fi langa fiul meu.Am inteles ca nu poti fii si mama si sa ai si cariera la fel de bine.Poti doar una foarte bine si a doua pe jumatate.Eu am ales sa fiu mama deocamdata.
Cred ca noi ca mame gresim atunci cand nu implicam si tatii in educatia copiilor nostri, cand nu-i lasam sa-i disciplineze, sa-i pedepseasca si nu-i determinam sa ia decizii impreuna.Gresim atunci cand stam prea mult la birou seara, sau la palavre cu prietenii la telefon ore intregi in loc sa comunicam cu copiii nostri.Atunci cand, nu-i implicam in treburile gospodaresti cand nu le dam libertatea sa aleaga si cand luam decizii pentru ei.Si mai ales cand ii proiectam in trecutul nostru.Dragii mei, avem copiii minunati, haideti sa-i lasam sa le placa ceea ce stiu ei.Nu-i mai frustrati cu povestile voastre cu Harap Alb, ca ei tot PSP or sa aleaga pentru ca asta le-am cumparat noi.Va dati seama ca tot timpul le programam in cap ideea ca nu sunt buni de nimic? Ca-i neglijam si apoi le reprosam ca nu sunt sufiecient de capabili?
Nu-i motivam, nu le mai daruim dragoste...
Acum un an am fost cu fiul meu in tabara.Termina clasa a II a.Trecusera cateva zile si copiii nu faceau altceva decat sa stea cocotati pe cate un gard, insirati precum vrabiile si jucau pe PSP sau telefon.Era cumplit.Eu si cu o alta mama, ne uitam ingrozite si nu stiam ce se intampla.La un moment dat ne-am plictisit noi si din intamplare am vazut o minge si un cos de baschet.Am inceput sa aruncam la cos.In cateva minute au venit si fii nostri, apoi timid au indraznit si alti.Le-am propus sa jucam Ratele si vanatorii.Evident ca nu stia niciunul cum se joaca dar au fost incantati sa invete.A fost super.Toti si-au abandonat aparatele si sareau minunati dupa minge...
Apoi, in urmatoarele zile roiau numai in jurul nostru si care mai de care ne spunea povestea lui.Si ne spuneau ca suntem super mame, ca mamele lor nu stau niciodata de vorba cu ei.Daca pana atunci se fereau de noi de parca le penetram intimitatea, de-odata deveniseram de-ale lor.
Daruiti-le dragoste, valori, lasati-i cu bunicii, nu-i mai dati la gradinita de la 3 ani, lasat-i afara cu copiii, dati-le libertate si incredere si ve-ti vedea ce copiii minunati avem.Aveti incredere in copiii vosti, ca sunt deosebiti.
Trebuie sa-si traiasca copilaria, sa viseze, sa nu le mai cerem ce noi nu am putut da si doar asa or sa-si poata asuma maturitatea...
Sa-i iubim si sa-i acceptam asa cum sunt si cred ca cel mai bine ar fi sa-i crestem ca pe flori, udandu-i la radacina cu grija in fiecare zi si nu ca pe un proiect dificil si impersonal pe care trebuie sa-l terninam la termen.
marți, 22 februarie 2011
De ce ''Inima Universului"'...
Iata ca la indemnul vostru mi-am facut si blog... si marturisesc ca l-am creat acum ceva timp dar cred ca am luat prea in serios toata treaba si m-am tot gandit ce subiect as putea sa postez pentru prima data, mai ales ca deh, primul subiect cumva ma reprezinta, pe mine si ceea ce am eu de spus.
Acum am baut un ceai cu aroma de ghimbir, menta si lamaie si parca aromele acestea amestecate m-au imbatat si m-au ridicat putin de ''la pamant''.
Am sa va povestesc de ce am ales acest nume ''Inima Universului''.
V-ati gandit vreodata cati oameni traiesc pe pamant? V-ati gandit vreodata ca fiecare fiinta de pe acest pamant este o bucatica din acest univers?Ca fiecare dintre noi suntem ca piesele unu pazel imens si ca poate in lucrarea sa minunata Dumnezeu a dat fiecaruia dintre noi un rol? Eu am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai des la asta.Am inceput sa inteleg ce rol avem noi ca specie si care este misiunea noastra in Univers.
Am inceput sa simt ca sunt impreuna cu toate fiintele de pe Planeta. Ca fiecare om este fratele meu. Ca de la fiecare am ceva de invatat, ca fiecare imi ofera o lectie importanta de viata din care eu capat experienta mea umana pe acest pamant.
Poate parea straniu, saracia cuprinde din ce in ce mai multi oamnei, atat la noi in tara cat si la nivel global, teama de cutremure, frica de singuratate si nesiguranta pun stapanire pe noi, manipularea mass media, politica, ura, invidia... Dragii mei, am o veste pentru voi, avem o planeta minunata, cea mai frumosa din Univers. Planeta Albastra, ea ne-a daruit lacurile si muntii, vulcani si paduri, flori, pasari, animale, fluturi, pesteri...toate aceste minunatii care ne pot imbogati fiinta, care ne pot inflori spiritul, toate aceste minunatii, daca le-am vedea doar pe ele, cat de frumoasa ar fi viata nostra, cat de fericiti am fi. Priviti in jurul vostru, printre blocurile care ne par ca niste ziduri uriase catre libertate. Priviti dincolo de ele si vedeti cat de minunata este aceasta Planeta.Cat de frumos este cand inforeste cicoarea, cand papadia isi asaza covorul galben, inainte de Pasti, cand pomii inforesc. Invatati de la pasari, ascultatile cand vine primavara, cum se bucura si ciripesc de placere, scaladandu-si aripile in razele soarelui. Invatati de la fluturi, dansati cu ei, cantati cu ei simtiti pulsul naturii... Simtiti aceasta Planeta ca pe mama voastra, care va accepta neconditionat. Iubiti-o cu tot sufletul si o sa simtiti cata fericire, si implinire va poate darui sentimentul ca sunteti conectati la mama pamant.
Acum o suta de ani, oamenii se ghidau dupa busola si soare, noi ne-am luat GPS. Aveau harti si cautatu Nordul dupa muschii de pe copaci. Isi scriau scrisori si-si transmiteau semnale prin bucium, noi ne dam smsuri si emailuri. Mergeau saptamani intregi pe jos pana la o destinatie, noi luam avionul. Ei citeau, noi vedem filme online. Ei cantau si dansau, noi asculatam muzica pe casti. Ei mergeau cu caii sau boii, noi avem masini...
Tehnologia, deh, bat-o vina... si oare de ce nu sentem fericti si ne izolam din ce in ce mai mult? Pentru ca uitam pe zi ce trece sa traim.Uitam ce dar minunat ne-a facut Dumnezeu, aceasta planeta superba pe numele dat de noi oamneii Pamant. Daca am sti sa luam putin din toate, sa imbinam tehnologia dar sa nu uitam ce ne-au lasat stramosii nostri, am face un lucru desavarsit. L-am bucura pe Dumnezeu ca nu am cazut in ignoranta si uitare. Am simti bucuria vieti si nasterii pe in acst loc minunat. V-ati gandit vreodata cat de perfecta este planeta noastra, cum ne protejaza ea si cum fiecare stea si celelalte planete sunt perfect asezate asa incat noi sa putem traii? Cata minunatie!!!!
Eu o numesc Inima Universului si-i dedic acest bog cu toata dragostea mea, fata de tot ceea ce inesmna acesta Planeta si toate fiintele din Univers.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)