Astazi am inteles si acceptat o lectie care-mi da de mult timp tarcoale. Eram cu mama la cumparaturi si cum nu ma pot abtine m-am apropiat de un stand cu pietre si geode semipretioase.M-a atras in mod deosebit o bucata de Ametist, superba.Cand am privit-o de aproape am observat ca in toata splendoarea ei, era ciobita chiar in varf.Nu stiu multe despre pietre, dar atat cat stiu m-a dus cu gandul la faptul ca o piatra ciobit isi pierde din valoarea terapeutica.Am mai cerut una, aceea nu era ciobita, dar nu-mi spunea nimic.Era perfecta dar tacuta...stearsa. Pe loc am inteles ceva: cam asa stau lucrurile si cu oamenii.Avem tendinta sa cautam fiinte perfecte, fara defecte si construim proiectii despre cum sa fie sau sa nu fie cel sau cea de langa noi. Azi am inteles ceva si am acceptat sa iubesc imperfectiunea, sa caut dincolo de "defecte", de aparente.Am inteles ca imperfectiunea vorbeste despre frumusete pura. Intotdeauna au venit catre mine oameni cu mari probleme, de aceea mi-am acceptat misiunea de terapeut, sa pot invata cum sa-i ajut. Am cumparat piatra imperfecta si am asezat-o la loc de cinste, in mijlocul celorlalte pietre, pe un postament, fiindu-i recunoscatoare pentru lectia pe care mi-a oferit-o. Astfel, voi ocroti si iubi, de azi innainte, fiintele imperfecte si le voi darui toata atentia mea, pentru ca nu poti avea frumusete daca nu accepti uraciune.