Lectia de Iubire - prima parte

„La Bine si la Greu!”
„Femeia imbatraneste, mama nu imbatraneste...Prin rolul sau de mama, femeia si-a rascumparat rolul sau de femeie.” Sf.Nicolae Velimirovici/ Invataturi despre Bine si Rau.
Una dintre amintirile mele cu mama, cea mai indepartata ca timp dar cea mai apropiata ca valoare este de cand aveam 4 ani.Eram impreuna la un spital din Iasi, mi se facea a IV a operatie la ochi.Eram in spital de 2 luni.Deja eram prietena cu toate cadrele medicale, eram de-a casei.O rasfatata. Mama, era ca o zana, frumoasa, deosebit de frumoasa.Si nu ca este mama, dar EA era atat de frumoasa, incat cand mergeam impreuna pe strada toata lumea intorcea capul de admiratie.Dar mai presus de frumusetea EA, era mama, mama mea, calda si buna, care aplecata pe marginea patului, ma mangaia, cu mana EI calda sau cu suvita EI suava care-i cadea lin si matasos pe fata mea.Cu parfumul EI, cu tineretea si forta EI, atat de feminina, ma tinea de mana si spunea lumii: „ea este fetita mea”...
Am mai crescut, am mers la scoala si cand venea la sedinte, mama era cea mai buna prietena a mea.Tare baietoaica mai eram si spargeam mereu cate un geam sau cotonogeam cate un coleg.Mama, ma sustinea si nu ma pedepsea nicodata...
Apoi, adolescenta fiind si cu hormonii cat casa, dracoasa si fitoasa, foarte complicata, aproape imposibila, mama mea saraca nu stia cum sa-mi faca pe plac.Era sefa la Casa de Moda si toata copilaria mi-am petrecut-o printre prezentari de moda.Ea m-a invatat sa fiu eleganta.Imi spunea: „O femeie trebuie sa fie doamna in oras, gospodina in bucatarie si femeie in pat.” Mama imi dadea sfaturi pretioase si m-a crescut cu o responsabilitate asumata...
Vremea a trecut si la randul meu am devenit mama.Nu a ramas pe locul doi mama mea, Ea pentru mine a devenit si mai importanta pentru ca i-a devenit bunica fiului meu si cea mai de neinlocuit fiinta pentru mine.Cand am devenit mama, i-am multumit in primul rand mamei mele.
.................................................................................................................................................................
Familia ei, familia mea...impreuna de sarbatori.Dar ea, s-a inchis si nu mi-a mai spus cat suferea.
Relatia ei cu tata a inceput sa se naruie cand dupa un accident de masina in care tata era vinovatul, si-a inecat suferinta si neputinta in alcool.Din ce in ce mai mult, pana cand sanatatea lui si asa subreda s-a spulberat.Am incercat mult sa-l determin sa renunte la noul sau prieten, dar din pacate urechile-i erau astupate si ochii incetosati.Am plans mult si l-am intrebat pe Dumnezeu-de ce? Pana cand intr-o zi am abandonat lupta si m-am indepartat de tata.Nu i-am mai spus tata nici cu sufletul nici cu vorba, iar el si mai tare s-a afundat in veninul amar al tacerii si a inceput sa fie agresiv cu mama. Atat de agresiv si rau incat m-am hotarat sa o conving pe mama sa divorteze.Iar ea mi-a spus:”Nu-l pot parasi, intre noi este o dragoste mare, mult prea mare si sunt convinsa ca vrea sa ma faca sa-l urasc ca sa nu sufar daca-l pierd”.Saraca mama...mi-am spus, e o faiera, isi bate joc de ea, eu...de mult il lasam.
.................................................................................................................................................................
Telefonul suna si la capatul celalalt al firului este mama care ma anunta ca tata a cazut si ca este foarte rau.”Vino! mi-e frica sa-l pierd” mi-a spus.Si m-am dus hotarata sa-l abandonez.Am intrat in dormitor si l-am vazut pe tata in pat, slab si chircit ca un fetus, alb la fata abia mai resira.O sageata mi-a strafulgerat sufletul si l-am vazut cu 30 de ani in urma, cand ma tinea de mana si ma ajuta sa invat sa merg cu rolele.Era frumos, foarte frumos, brunet cu ochii verzi, inalt si puternic.I-am simtit palma puternica care strangea mana mea mica si vorba taiasa cu care imi spunea: „asa, e bine, mergi perfect’’.Am intins mana si l-am apucat de brat, bratul de acum, avea palma slaba, firava si rece si am simtit cum viata i se scurge si am strigat: „Nu!!! Nu sunt pregatita sa te pierd, inca sunt copilul tau, tata, nu m-am maturizat suficient sa te pot lasa, mai am nevoie sa ma inveti!” Am suferit foarte mult si am facut tot ceea ce a fost uman posibil sa-mi salvez tatal.Si nu pentru ca am vazut abia acum cate am realizat datorita lui ci pentru ca sangele meu s-ar fi suprtiat de durere sca tata ar fi plecat.Am recuperat mult dar am castigat doar o lupta nu tot razboiul, este mai bine cu sanatatea dar neputinta si frica de boala il slutesc uneori si-l fac urat.Doar ca acum am invatat ca nu trebuie sa lupt ci doar sa-l iubesc.
Am imbatisat-o pe mama si i-am multumit ca nu l-a parasit.I-am multumit ca-l ingrijeste si ca are rabdare cu el.I-am multumit ca l-a iubit si mai ales, ca m-a inaltat pe mine si ca din punct de vedere al karmei mi-a dat o binecuvantare ca nu l-a parasit pe tata. „La bine si la greu” asa a jurat ea si prin juramantul ei m-a inaltat pe mine si pe fiul meu spalandu-ma de un pacat pe care l-as fi mostenit.
Oare cat de des renuntam la oamenii pe care ii iubim doar pentru ca societatea in care traim ne invata ca e mai bine singur, ca suntem independenti si puternici?Cate femei divorteaza prea repede si cati barbati isi insala nevestele?Oare cat de usor ne parasim prietenii, pentru alti cu bani sau cat de usor renuntam la ideile si iedalurile noastre pentru unele false dar poleite?
Este un subiect pe care vi-l propun ca tema.Eu am ales sa vorbesc despre experienta mea pentru ca mi se pare cel mai corect sa arati ce a functionat la tine.Sfaturi nesustinute in practica sunt pura teorie.Vorbele fara fapte sunt ca pcaturile de ploaie...placute intr-o zi torida dar evaporabile.
In urmatoarele postari o sa va povestesc mai departe cum am invatat sa iubesc neconditionat si sa iert fara tagada.
Va invit si pe voi sa va povestiti experientele.Este extraordinar sa impartasim cu ceilalti, poate ca este un pas spre a schimba societatea si spre a le da celor tineri o sansa.