Fii femeie!

Se stie ca inca din frageda pruncie, femeia este invidioasa pe ouale barbatului. Atat de mult si-l doreste lanaga ea, incat uneori se identifica cu el.Si ce pacat, ca noi femeile avem genetic o bogatie de resurse pe care de cele mai multe ori le uitam. Barbatul are o gandire logica, bazata pe lucruri concrete si clare, fara interpretari in plus. El, la inceput a avut trei functii: vanator(asigura hrana), protector(asigura adapostul si isi pazea valorile de pradatori)siiii, insamanta femeia. Dar femeia... in codul ei genetic era scrisa procrearea, prin asta aducand un aport imens Universului. Apoi stiti si voi, in afara de toate indeletnicirile din pestera, femeia era vindecator, intelept, conducator, etc. Am fost indusi in eroare ca existau niste masculi batrani care decideau soarta comunitati. Adevarul este ca tot femeile, manipulau prin soapte in ureche, si rezultattul depindea intotdeauna de interesele lor. Dar pe atnci, femeia era constienta de atuurile ei, era puternica si puterea ii statea in insasi manifestarea feminitatii. Femeia, spre deosebire de barbat, are o gandire mult mai alambicata si desi uneori nici ea singura nu se intelege, asteapta ca EL, sa stie in fiecare clipa ce-si doreste. Astazi, din pacate, au aparut curente feministe, care au invatat femeia sa castreze barbatul. Sa-l vrea fara oua, fara "lapte", fara par, pensat, manichiurat, etc si deci..fara putere. Iar ea, si-a insusit in locul lui, rolul de vanator, protector si cine stie, poate si insamantator. Ce poate fi atat de placut sa traiesti singura, cand un ceai se bea mai frumos in doi? Am intalnit multe femei singure, care sufereau din lipsa partenerului, dar dupa cateva discutii, am remarcat fara exceptie ca ele nu-si doreau un partener din teama de suferinta, din teama de iubire. Si cad le ceream sa-mi descrie partenerul ideal, culmea, acesta nu era cel pizdificat tocmai de ele, ci acela din pestera, care era vanator, protector si tata. Astazi, de ziua femeii, mi-as dori sa ne resetam codul genetic,sa fim femei, si sa-i lasam pe ei sa fie barbati in adevaratul sens a cuvantului! La multi ani!

De ce ne consumam in relatii distructive?

Din teama. Oamneii isi construiesc diverse sabloane, pentru protectie. Sablon pentru viata, pentru job, pentru prieteni, rude, parteneri, etc. Avem intotdeauna modele vechi la care nu vrem sa renuntam din teama. Personal nu sunt adepta despartirilor si nici atat a divorturilor, insa am stat de vorba cu foarte multe persoane care se complaceau in realatii distructive. Motivatiile erau diverse dar toate aveau in subconstient, teama de singuratate. "nu m-a batut niciodata", imi spunea o doamna, trecuta binisor de prima tinerete.Ca sa aflu mai tarziu ca tatal ei obisnuia sa-i altoiasca mama. O alta spunea:"nu bea, nu fumeaza"...un domn dragut mi-a spus: ''nu ma simt atras de nicio femeie cum ma simt atras de ea''numai ca domnul acesta nu mai facea sex de mult cu sotia sa... Eu consider ca este greu sa gasim un model complet, intr-o singura persoana, care sa ne satisfaca toate nevoiele. Fiecare om are anumite resurse care ne pot satisface doar o parte din nevoi. De aceea apare nevoia de substitutie sau completare.O mare parte dintre doamnele cu care discut, se gandesc la adulter. Unele dintre ele au mai facut-o dar nu recunosc si mi se pare normal, altele, nu au mai facut-o si nu stiu exact daca sa o faca sau nu. Vorba unei prietene, ''au personalitate dubla'', cu o parte isi doresc si cu alta se tem. De ce se tem? Ca sunt prinse si vor fi parasite. Daca nu ne-am mai teme de singuratate, abia atunci am putea fi liberi, abia atunci am putea gandi constructiv si i-am putea reda si partenerului libertatea. Orice om care se simte liber, considera ca este inutil sa fuga. Daca nu ne-am mai teme de singuratate, nu ne-am mai consuma in relatii distructive, am avea curaj sa ne insuim dreptul la fericire.

Multumesc tata, ingerul meu pazitor!

Aveam cinci ani, pe vremea cand tata ne ducea pe munte. Urcam cat era ziua de lunga, indiferent de vreme sau de starea noastra.Am prins si ploaie, tin minte ca-mi siroia apa pe langa urechi dar am prins si zapada si zgribulita de frig, imi imaginam cum este de fapt soare si cald...Fiind doar un pui de om, imi era greu, oboseam repede si nu aveam nicio motivatie...uneori simteam cum imi ard picioarele si ma pufnea plansul. Printre lacrimi, il rugam pe tata sa ma ia in brate.El ma refuza cu caldura si tandrete, in schimb imi dadea un toiag puternic si gros si imi spunea:"ia batul asta, el este ajutorul tau, cu fiecare pas te sprijini in el, el te va ajuta!" Dar tati, m-am plictisit, ii spuneam eu,...nu mai vreau sa urc! Si tatal mei imi raspundea: "uite mai avem de mers pana la copacul acela si dupa o sa ne oprim si iti spun o poveste". Si se tinea de cuvant, copacul era destul de departe, ne opream pentru foarte scurt timp si imi spunea o poveste scurta.Eram inebunita dupa povesti si pentru asta eram gata sa urac zece munti, nu unul. Tata, nu era dur sau nemilos, dar ma pregatea pentru viata. Cand ajungeam in varf, eram atat de fericita, pe tot drumul ma imbarbata: "esti puternica, ai o forta de ne intrecut". Daca m-ar fi luat dupa umeri, mi-ar fi fost mai usor, dar nu as fi invatat ca in viata cel mai corect si favorabil este sa te bazezi doar pe fortele proprii. Toiag ne putem face in orice moment, prin preocuparile si alegerile noastre si asta ne ajuta sa mergem mai departe fara dezamagiri. Oamenii sunt schimbatori si vin momente in care iti dai seama ca-ti este mult mai de ajutor un toiag decat un om. M-a invatat sa-mi stabilesc targheturi mici, bucata cu bucata...Am cursanti care imi spun :" e greu, e foarte greu, e atat de grea viata si cu cat evoluez mai mut cu atat imi apar piedici...de ce daca am evoluat mai am piedici?" Pentru ca atunci cand urci pe un munte, cu cat urci mai mult cu atat oboseala te cuprinde, iti piere motivatia si totul devine mai greu. Daca urci bucata cu bucata, fara sa privesti cat de mult ai pana la final, poti mult mai usor sa-ti pastrezi stapanirea de sine si zeul. Tata m-a pregatit cu multe pentru viata, am fost crescuta spartan dar acum ii mutumesc, pentru ca nu a devenit toiagul meu, m-a lasatsa ma descurc singura intotdeauna si imi repeta:"tu poti, ai forta!" Nu stiu daca sunt slaba sau puternica dar stiu ca intotdeauna ajung in varf, pentru ca nu m-a lasat niciodata sa ma opresc, decat pentru cateva minute, ca sa-mi spuna o poveste. Multumesc tata, ingerul meu, de acolo de unde esti!

Nu exista noroc sau ghinion, exista doar directii.

Suntem suma tuturor deciziilor noastre si chiar daca pare greu, viata noastra este o insiruire de evenimente la care noi am hotarat sa participam, chiar si atunci cand eram bebelusi. Cel mai greu este sa constientizam ca nimeni nu este vinovat de suferintele noastre...avem senzatia ca ceilalti sunt responsabili sa ne ajute, sa ne salveze...dar de fapt ceilalti fac asta daca si ei au ceva de castigat.Am intalnit oameni care aparent altruisti si disponibili la un momentdat au afirmat : "am ramas langa tine pentru ca am crezut ca te pot ajuta dar acum am inteles ca imi pierd timpul si ca atare, te parasesc...". Nu poti sa ramai langa cineva doar cat orgoliul tau este hranit de bucuria de a-l fi ajutat, de a-i fi superior prin dovezi de marinimie si intelepciune. Daca esti dezinteresat, ramai langa acel om indiferent ce decizii ia,si chiar ramai activ pana cand se impiedica si cade, si abia atunci sa-l ajuti(daca asta isi doreste). In cealalta tabara, i-am intalnit pe cei care nu pot accepta ca nimeni nu este de vina cand ei pica si ca singurii vinovati sunt doar ei, pentru ca au decis sa faca intr-un fel sau altul. Eu nu mai cred demult in minuni dar stiu sigur ca atunci cand imi doresc ceva Universul conspira...si asta inseamna ca-mi da solutiile de care am nevoie, la timpul potrivit. Pentru ca in viata nu exista noroc sau ghinion, exista doar cai, iar noi trebuie sa ramanem vigilenti pentru a le identifica pe cele corespunzatoare...si sa ne asumam.

Stii cine esti?

In facultate, profesorul de filosofie ne-a pus o intrebare: "Daca maine ati avea pe deget un inel care sa va faca invizibili, ce ati face?" Pfaaa, eu care pe vremea aceea adoram prajiturile dar stateam foarte prost cu finantele, m-am gandit ca as sparge o cofetarie. Anii au trecut si de fiecare data cand cineva paseste in cabinetul meu, gata sa impartasasca fara perdea din povestea pesonala, ma gandesc, "cum ar fi sa-i dau un inel?" Sunt un om foarte deschis si nonconformist si consider ca cei care spun ca sunt echilibrati, ca nu au nicio problema, ca ei nu fac niciodata rau, ca nicodata...tocmai aceia au nevoie de consiliere sau cel putin de introspectie. Oamenii in majoritate,sunt duali. Nu exista monogamie, asta este doar o perdea pe care societatea a creat-o si dupa care noi ne ascundem cu indarjire.Nu sugerez nimanui nimic, desigur, as sugera doar celor care ar dori sa ma asculte si au minteasuficientde deschisa ca sa se asculte pe sine... Azi vreau sa va pun o intrebare si raspunsul sa vi-l dati voua: " Ce ati face cu un inel care sa va faca invizibili?" Fiti sinceri cu voi, o sa aflati multe lucruri pe care inca nu le constientizati!

A fi sau a nu fi TU insuti.

Sinceritate, onestitate, acuratete, cat de mult tanjim dupa aceste calitati la altii.Cat de putin ni le putem asuma noi si cat de adanc ne este ingropata constiinta, atunci cand ne duplicam devenind una in interior si alata in exterior. Nu cred ca a existat om cu care sa stau de vorba si sa nu-mi spuna cat de mult apreciaza sinceritatea celorlalti, cat de mult isi doreste prieteni sinceri si obectivi, care sa spuna adevarul verde in fata. Tot aceiasi oameni, se plang pentru cat de urat si nepotrivit se poarta semenii lor. Judecam prea mult ce fac altii si ne lasam judecati prea mult de catre ceilalti.Punem etichete, vrem sa parem ceea ce nu suntem, le dam voie celorlati sa ne transforme in tipare...si la un moment dat realizam ca suntem foarte departe de ceea ne dorim sa fim, dar nu am putea sa fim altfel, pentru ca nu ne-am putea asuma un nou EU...pentru ca nu am mai corespunde tiparelor impuse de catre familie, prieteni, anturaj. In cealalta tabara se afla ceilalti, care ne mint frumos, ne dau false impresii, ne dezamagesc...iar noi, in timp ce avem impresia ca ne dorim sa fie sinceri cu noi, de fapt nu ne putem asuma asta pentru ca daca ar fi sinceri nu ne-ar mai face pe plac, ne-ar dezamagi, ne-ar insela asteptarile, ar deveni EI si nu ceea ce asteptam noi sa fie. Nimeni nu este dator cu nimic catre ceilalti. Invatand sa-ti asumi cine esti, reusesti sa-ti asumi intreaga ta viata, Creatia. Schimba-te, cauta-ti noul Eu, esenta, si nu le da importanta celor careincearca sa te transforme intr-o oglinda a propriilor neimpliniri!

Constiinta versus Judecata.

Omul,spre deosebire de alte specii are constiinta(cel putin asa credem noi).Ce este constiinta? Eu cred ca este multitudinea de principii, imagini, masuri, legi si asa mai departe, pe care societatea ti le implementeaza de cand te nasti si pana mori.Asa ca nu sunt sigura ca omul are constiinta din structura sau doar este fortat sa si-o formeze. Va dau un exemplu.Daca un bebelus este crescut in pustiu, ca si un animal, fara educatie, fara principii, fara frica,atunci cand va deveni adult, nu se va diferi cu nimic de un animal. Va vana sangeros, daca asa a facut de mic si este singura modalitate de a-si castiga hrana, va viola, daca asa va vedea ca este "normal", si asa mai departe. Exista desigur constiinta personala si constiinta colectiva. Noi oamenii ne laudam cu constiinta noastra de parca ar fi un dar nemaipomenit si de neinlocuit. Si imediat dupa constiinta, apare judecata. Vorbesc despre judecata si constiinta in acelasi timp pentru ca din pacate unii oameni, le combina prost sau le succed lafel de prost. Prin urmare, daca ai constiinta si esti o persoana onesta, educata, este foarte bine pentru tine.Insa nu raporta toate aceste insusiri ale tale, la altii.Oamenii sunt diferiti, complementari.Nu exista doua persoane lafel, cum nu exista doua amprente lafel, cum nu exista doua ADN lafel. Nu-mi place cand cineva imi spune: "vai draga, suntem identice".Nu poate exista asa ceva, putem sa ne asemanam, putem avea cateva trasaturi asemanatoare dar nimic mai mult. Asa ca atunci cand tu, muritor de rand, judeci, crezand ca a ta constiinta este mai imaculata ca Sfanta Scriptura, priveste un pic mai adanc, in zona ta de balast si ai sa vezi cate gasesti acolo...!Daca nu judec, nu inseamna ca sunt de acord, dar stiu ca nu am trait niciodata ceea ce acel om traieste, pentru simplul fapt ca noi suntem foarte diferiti, gandim diferit, asteptam diferit, reactionam diferit. Abstine-te, observa si judeca-te pe tine, pana cand apare constientizarea si pe ceilalti lasa-i sa se judece singuri.Si cand au nevoie de ajutorul sau sfatul tau, incepi prin a le spune: "Daca eu as fi in locul tau, as face asa...!" si cand nu esti de acord, spune-i:"Eu nu sunt asa si nu pot face in felul asta, dar tu stii cel mai bine ce ti se potriveste...!" Atunci cand limitezi judecata la persoana proprie, apare autoevaluarea, introspectia si se poate sa se dezvolte constientizarea.Apoi daca extindem observarea catre cei din jur, constientizarea se poateperfectiona. Nu mai judecati, ca toti aveti scheleti in dulap!Aveti grija de voi!Este mai mult decat eficient.