Multumesc tata, ingerul meu pazitor!

Aveam cinci ani, pe vremea cand tata ne ducea pe munte. Urcam cat era ziua de lunga, indiferent de vreme sau de starea noastra.Am prins si ploaie, tin minte ca-mi siroia apa pe langa urechi dar am prins si zapada si zgribulita de frig, imi imaginam cum este de fapt soare si cald...Fiind doar un pui de om, imi era greu, oboseam repede si nu aveam nicio motivatie...uneori simteam cum imi ard picioarele si ma pufnea plansul. Printre lacrimi, il rugam pe tata sa ma ia in brate.El ma refuza cu caldura si tandrete, in schimb imi dadea un toiag puternic si gros si imi spunea:"ia batul asta, el este ajutorul tau, cu fiecare pas te sprijini in el, el te va ajuta!" Dar tati, m-am plictisit, ii spuneam eu,...nu mai vreau sa urc! Si tatal mei imi raspundea: "uite mai avem de mers pana la copacul acela si dupa o sa ne oprim si iti spun o poveste". Si se tinea de cuvant, copacul era destul de departe, ne opream pentru foarte scurt timp si imi spunea o poveste scurta.Eram inebunita dupa povesti si pentru asta eram gata sa urac zece munti, nu unul. Tata, nu era dur sau nemilos, dar ma pregatea pentru viata. Cand ajungeam in varf, eram atat de fericita, pe tot drumul ma imbarbata: "esti puternica, ai o forta de ne intrecut". Daca m-ar fi luat dupa umeri, mi-ar fi fost mai usor, dar nu as fi invatat ca in viata cel mai corect si favorabil este sa te bazezi doar pe fortele proprii. Toiag ne putem face in orice moment, prin preocuparile si alegerile noastre si asta ne ajuta sa mergem mai departe fara dezamagiri. Oamenii sunt schimbatori si vin momente in care iti dai seama ca-ti este mult mai de ajutor un toiag decat un om. M-a invatat sa-mi stabilesc targheturi mici, bucata cu bucata...Am cursanti care imi spun :" e greu, e foarte greu, e atat de grea viata si cu cat evoluez mai mut cu atat imi apar piedici...de ce daca am evoluat mai am piedici?" Pentru ca atunci cand urci pe un munte, cu cat urci mai mult cu atat oboseala te cuprinde, iti piere motivatia si totul devine mai greu. Daca urci bucata cu bucata, fara sa privesti cat de mult ai pana la final, poti mult mai usor sa-ti pastrezi stapanirea de sine si zeul. Tata m-a pregatit cu multe pentru viata, am fost crescuta spartan dar acum ii mutumesc, pentru ca nu a devenit toiagul meu, m-a lasatsa ma descurc singura intotdeauna si imi repeta:"tu poti, ai forta!" Nu stiu daca sunt slaba sau puternica dar stiu ca intotdeauna ajung in varf, pentru ca nu m-a lasat niciodata sa ma opresc, decat pentru cateva minute, ca sa-mi spuna o poveste. Multumesc tata, ingerul meu, de acolo de unde esti!