luni, 28 martie 2011
joi, 24 martie 2011
Prietenul meu Florin, a scris pentru voi:
În data de 24 martie 2011, 12:22, florin nita a scris:
.................SUNT MULTE POVESTI ASEMANATOARE DAR CARE AU ACELASI SUBSTRAT SI ASEMANARI ......
TU STII F BINE CA ESTE MULT MAI USOR SA VEZI LUCRURILE DIN AFARA SITUATIEI SI TI-E CA CEI CARE SUNT IN SITUATIA DELICATA VAD, SIMT SI FAC ALTFEL LUCRURILE.....
MAI TOTI IN GENERAL ATUNCI CIND IUBIM PINA LA NEBUNIE , AJUNGEM LA UN PRAG LA CARE LUAM HOTARIREA DE A NE ASCUNDE IN NOI, NU SPUNEM CE VREM , CE DORIM SI CE GINDIM ....
.................SUNT MULTE POVESTI ASEMANATOARE DAR CARE AU ACELASI SUBSTRAT SI ASEMANARI ......
TU STII F BINE CA ESTE MULT MAI USOR SA VEZI LUCRURILE DIN AFARA SITUATIEI SI TI-E CA CEI CARE SUNT IN SITUATIA DELICATA VAD, SIMT SI FAC ALTFEL LUCRURILE.....
MAI TOTI IN GENERAL ATUNCI CIND IUBIM PINA LA NEBUNIE , AJUNGEM LA UN PRAG LA CARE LUAM HOTARIREA DE A NE ASCUNDE IN NOI, NU SPUNEM CE VREM , CE DORIM SI CE GINDIM ....
O poveste trista...
Viata pare foarte simpla si frumoasa daca o privesti detasat dar din pacate de cele mai multe ori in realitate ne lovim in fiecare zi de probleme sau intamplari care ne coplesesc.Incercam cum putem sau cum stim mai bine sa ne facem existenta mai usoara si uneori putem rani sau face rau in disperarea noastra de a ne salva.Nu stim cat rau putem face din neglijenta sau din disperare...
Si ca sa intaresc aceasta credinta a mea, o sa va scriu o poveste care m-a impresionat enorm.M-a lasat fara respiratie...nu o sa va dau detalii, o sa va spun doar esenta,este doar o poveste pe care am citit-o de curand, sa zicem ca:
Era odata o femeie foarte casatorita cu doi copii.Femeie de succes cu o viata stralucita.Un sot foarte ocupat si preocupat care de mult nu-i mai dadea ceea ce ea isi dorea si pe care cumva ea il depasa din punct de vedere emotional.Dar altfel baiat bun, de casa si cu multi bani.Parea totul perfect.
Intr-o zi, femeia intalneste un tip.Nu foarte chipes, dar extrem de carismatic si care imediat s-a aratat interesat de ea.Tipul om de afaceri, foarte bogat.S-au indragostit pe loc unul de celalalt.Nu prea aveau tangente, nu aveau acelasi domeniu de activitate si nici aceleasi preocupari, as putea spune ca erau complet diferiti.Dar vibrau, vibrau pe o zona pe care in cuvinte nu aveai cum sa o explici.Se simteau perfect unul in compania celuilalt, ea era firava si inocenta dar aspra si agresiva ca o ploaie de primavara, care uneori vine in rafale sau alte ori abia o simti, calda si umeda pe umeri.El, cald si tandru dar aspru si taios, ca un vant de vara, ca o vijelie.Ea era ploaia, el era vantul...Vibrau, erau extrem de telepatici, se simteau dar nu se pueteau atinge...Se doreau dar nu se puteau avea.Viata si imprejurarile nu le-au fost favorabile.Ea nu a indraznit sa-i spuna ceea ce simtea, el nu a indraznit sa-i spuna ca o iubeste.Desi se doreau mult,ea s-a speriat si nu a indraznit sa-si recunoasca dorinta.S-a complacut in relatia ei matrimoniala in continuare iar el a inteles ca ea nu-si va parasi niciodata sotul...Si-ar fi dorit sa fuga la iubitul ei si sa-i spuna ce simtea, dar nu a stiut cum pentru ca el a devenit rece si aspru ca o stanca...
Anii au trecut, dar rana nu s-a vindecat.Ea a trait tot timpul dragostea neimpartasita si s-a intrebat mereu: oare m-a iubit sau a fost o inchipuire a mintii mele?
Intr-o zi, a gasit o scrisoare, anonima.A citit-o.Ce credeti ca scria?Ca iubitul ei, renuntase la ea, pentru ca stia ca nu o putea face fericita si atat de tare suferea cand era in preajma ei, atat de mult o dorea si o voia pentru el, incat singurul mod pe care l-a gasit util pentru a o indeparta de el, a fost sa se prefaca ca o uraste...O iubea atat de mult incat a renuntat la ea.
Ce ziceti de aceasta poveste? Cum ati rescri-o?Cum credeti ca ar fi trebuit sa fie?
Daca ar fi sa raspund eu la aceste intrebari, as spune ca ar fi fost mult mai simplu daca el nu ar fi ascuns, daca ar fi avut curaj sa recunsca, daca nu s-ar fi temut ata de mult de suferinta...
Credeti-ma astfel de tragedii intalnim la tot pasul si uneori nimic nu este ceea ce pare a fi.
Astept parerile voastre.Si credeti-ma motivul pentru care suntem atat de hotarati sa cautam fericirea este ca nimeni nu este fericit.
Si ca sa intaresc aceasta credinta a mea, o sa va scriu o poveste care m-a impresionat enorm.M-a lasat fara respiratie...nu o sa va dau detalii, o sa va spun doar esenta,este doar o poveste pe care am citit-o de curand, sa zicem ca:
Era odata o femeie foarte casatorita cu doi copii.Femeie de succes cu o viata stralucita.Un sot foarte ocupat si preocupat care de mult nu-i mai dadea ceea ce ea isi dorea si pe care cumva ea il depasa din punct de vedere emotional.Dar altfel baiat bun, de casa si cu multi bani.Parea totul perfect.
Intr-o zi, femeia intalneste un tip.Nu foarte chipes, dar extrem de carismatic si care imediat s-a aratat interesat de ea.Tipul om de afaceri, foarte bogat.S-au indragostit pe loc unul de celalalt.Nu prea aveau tangente, nu aveau acelasi domeniu de activitate si nici aceleasi preocupari, as putea spune ca erau complet diferiti.Dar vibrau, vibrau pe o zona pe care in cuvinte nu aveai cum sa o explici.Se simteau perfect unul in compania celuilalt, ea era firava si inocenta dar aspra si agresiva ca o ploaie de primavara, care uneori vine in rafale sau alte ori abia o simti, calda si umeda pe umeri.El, cald si tandru dar aspru si taios, ca un vant de vara, ca o vijelie.Ea era ploaia, el era vantul...Vibrau, erau extrem de telepatici, se simteau dar nu se pueteau atinge...Se doreau dar nu se puteau avea.Viata si imprejurarile nu le-au fost favorabile.Ea nu a indraznit sa-i spuna ceea ce simtea, el nu a indraznit sa-i spuna ca o iubeste.Desi se doreau mult,ea s-a speriat si nu a indraznit sa-si recunoasca dorinta.S-a complacut in relatia ei matrimoniala in continuare iar el a inteles ca ea nu-si va parasi niciodata sotul...Si-ar fi dorit sa fuga la iubitul ei si sa-i spuna ce simtea, dar nu a stiut cum pentru ca el a devenit rece si aspru ca o stanca...
Anii au trecut, dar rana nu s-a vindecat.Ea a trait tot timpul dragostea neimpartasita si s-a intrebat mereu: oare m-a iubit sau a fost o inchipuire a mintii mele?
Intr-o zi, a gasit o scrisoare, anonima.A citit-o.Ce credeti ca scria?Ca iubitul ei, renuntase la ea, pentru ca stia ca nu o putea face fericita si atat de tare suferea cand era in preajma ei, atat de mult o dorea si o voia pentru el, incat singurul mod pe care l-a gasit util pentru a o indeparta de el, a fost sa se prefaca ca o uraste...O iubea atat de mult incat a renuntat la ea.
Ce ziceti de aceasta poveste? Cum ati rescri-o?Cum credeti ca ar fi trebuit sa fie?
Daca ar fi sa raspund eu la aceste intrebari, as spune ca ar fi fost mult mai simplu daca el nu ar fi ascuns, daca ar fi avut curaj sa recunsca, daca nu s-ar fi temut ata de mult de suferinta...
Credeti-ma astfel de tragedii intalnim la tot pasul si uneori nimic nu este ceea ce pare a fi.
Astept parerile voastre.Si credeti-ma motivul pentru care suntem atat de hotarati sa cautam fericirea este ca nimeni nu este fericit.
miercuri, 23 martie 2011
Si inca ceva...
Iubire - lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
poezie de Aleksander Nawrocki
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
- pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
poezie de Aleksander Nawrocki
sâmbătă, 19 martie 2011
Lectia de Iubire - prima parte
„La Bine si la Greu!”
„Femeia imbatraneste, mama nu imbatraneste...Prin rolul sau de mama, femeia si-a rascumparat rolul sau de femeie.” Sf.Nicolae Velimirovici/ Invataturi despre Bine si Rau.
Una dintre amintirile mele cu mama, cea mai indepartata ca timp dar cea mai apropiata ca valoare este de cand aveam 4 ani.Eram impreuna la un spital din Iasi, mi se facea a IV a operatie la ochi.Eram in spital de 2 luni.Deja eram prietena cu toate cadrele medicale, eram de-a casei.O rasfatata. Mama, era ca o zana, frumoasa, deosebit de frumoasa.Si nu ca este mama, dar EA era atat de frumoasa, incat cand mergeam impreuna pe strada toata lumea intorcea capul de admiratie.Dar mai presus de frumusetea EA, era mama, mama mea, calda si buna, care aplecata pe marginea patului, ma mangaia, cu mana EI calda sau cu suvita EI suava care-i cadea lin si matasos pe fata mea.Cu parfumul EI, cu tineretea si forta EI, atat de feminina, ma tinea de mana si spunea lumii: „ea este fetita mea”...
Am mai crescut, am mers la scoala si cand venea la sedinte, mama era cea mai buna prietena a mea.Tare baietoaica mai eram si spargeam mereu cate un geam sau cotonogeam cate un coleg.Mama, ma sustinea si nu ma pedepsea nicodata...
Apoi, adolescenta fiind si cu hormonii cat casa, dracoasa si fitoasa, foarte complicata, aproape imposibila, mama mea saraca nu stia cum sa-mi faca pe plac.Era sefa la Casa de Moda si toata copilaria mi-am petrecut-o printre prezentari de moda.Ea m-a invatat sa fiu eleganta.Imi spunea: „O femeie trebuie sa fie doamna in oras, gospodina in bucatarie si femeie in pat.” Mama imi dadea sfaturi pretioase si m-a crescut cu o responsabilitate asumata...
Vremea a trecut si la randul meu am devenit mama.Nu a ramas pe locul doi mama mea, Ea pentru mine a devenit si mai importanta pentru ca i-a devenit bunica fiului meu si cea mai de neinlocuit fiinta pentru mine.Cand am devenit mama, i-am multumit in primul rand mamei mele.
.................................................................................................................................................................
Familia ei, familia mea...impreuna de sarbatori.Dar ea, s-a inchis si nu mi-a mai spus cat suferea.
Relatia ei cu tata a inceput sa se naruie cand dupa un accident de masina in care tata era vinovatul, si-a inecat suferinta si neputinta in alcool.Din ce in ce mai mult, pana cand sanatatea lui si asa subreda s-a spulberat.Am incercat mult sa-l determin sa renunte la noul sau prieten, dar din pacate urechile-i erau astupate si ochii incetosati.Am plans mult si l-am intrebat pe Dumnezeu-de ce? Pana cand intr-o zi am abandonat lupta si m-am indepartat de tata.Nu i-am mai spus tata nici cu sufletul nici cu vorba, iar el si mai tare s-a afundat in veninul amar al tacerii si a inceput sa fie agresiv cu mama. Atat de agresiv si rau incat m-am hotarat sa o conving pe mama sa divorteze.Iar ea mi-a spus:”Nu-l pot parasi, intre noi este o dragoste mare, mult prea mare si sunt convinsa ca vrea sa ma faca sa-l urasc ca sa nu sufar daca-l pierd”.Saraca mama...mi-am spus, e o faiera, isi bate joc de ea, eu...de mult il lasam.
.................................................................................................................................................................
Telefonul suna si la capatul celalalt al firului este mama care ma anunta ca tata a cazut si ca este foarte rau.”Vino! mi-e frica sa-l pierd” mi-a spus.Si m-am dus hotarata sa-l abandonez.Am intrat in dormitor si l-am vazut pe tata in pat, slab si chircit ca un fetus, alb la fata abia mai resira.O sageata mi-a strafulgerat sufletul si l-am vazut cu 30 de ani in urma, cand ma tinea de mana si ma ajuta sa invat sa merg cu rolele.Era frumos, foarte frumos, brunet cu ochii verzi, inalt si puternic.I-am simtit palma puternica care strangea mana mea mica si vorba taiasa cu care imi spunea: „asa, e bine, mergi perfect’’.Am intins mana si l-am apucat de brat, bratul de acum, avea palma slaba, firava si rece si am simtit cum viata i se scurge si am strigat: „Nu!!! Nu sunt pregatita sa te pierd, inca sunt copilul tau, tata, nu m-am maturizat suficient sa te pot lasa, mai am nevoie sa ma inveti!” Am suferit foarte mult si am facut tot ceea ce a fost uman posibil sa-mi salvez tatal.Si nu pentru ca am vazut abia acum cate am realizat datorita lui ci pentru ca sangele meu s-ar fi suprtiat de durere sca tata ar fi plecat.Am recuperat mult dar am castigat doar o lupta nu tot razboiul, este mai bine cu sanatatea dar neputinta si frica de boala il slutesc uneori si-l fac urat.Doar ca acum am invatat ca nu trebuie sa lupt ci doar sa-l iubesc.
Am imbatisat-o pe mama si i-am multumit ca nu l-a parasit.I-am multumit ca-l ingrijeste si ca are rabdare cu el.I-am multumit ca l-a iubit si mai ales, ca m-a inaltat pe mine si ca din punct de vedere al karmei mi-a dat o binecuvantare ca nu l-a parasit pe tata. „La bine si la greu” asa a jurat ea si prin juramantul ei m-a inaltat pe mine si pe fiul meu spalandu-ma de un pacat pe care l-as fi mostenit.
Oare cat de des renuntam la oamenii pe care ii iubim doar pentru ca societatea in care traim ne invata ca e mai bine singur, ca suntem independenti si puternici?Cate femei divorteaza prea repede si cati barbati isi insala nevestele?Oare cat de usor ne parasim prietenii, pentru alti cu bani sau cat de usor renuntam la ideile si iedalurile noastre pentru unele false dar poleite?
Este un subiect pe care vi-l propun ca tema.Eu am ales sa vorbesc despre experienta mea pentru ca mi se pare cel mai corect sa arati ce a functionat la tine.Sfaturi nesustinute in practica sunt pura teorie.Vorbele fara fapte sunt ca pcaturile de ploaie...placute intr-o zi torida dar evaporabile.
In urmatoarele postari o sa va povestesc mai departe cum am invatat sa iubesc neconditionat si sa iert fara tagada.
Va invit si pe voi sa va povestiti experientele.Este extraordinar sa impartasim cu ceilalti, poate ca este un pas spre a schimba societatea si spre a le da celor tineri o sansa.
„Femeia imbatraneste, mama nu imbatraneste...Prin rolul sau de mama, femeia si-a rascumparat rolul sau de femeie.” Sf.Nicolae Velimirovici/ Invataturi despre Bine si Rau.
Una dintre amintirile mele cu mama, cea mai indepartata ca timp dar cea mai apropiata ca valoare este de cand aveam 4 ani.Eram impreuna la un spital din Iasi, mi se facea a IV a operatie la ochi.Eram in spital de 2 luni.Deja eram prietena cu toate cadrele medicale, eram de-a casei.O rasfatata. Mama, era ca o zana, frumoasa, deosebit de frumoasa.Si nu ca este mama, dar EA era atat de frumoasa, incat cand mergeam impreuna pe strada toata lumea intorcea capul de admiratie.Dar mai presus de frumusetea EA, era mama, mama mea, calda si buna, care aplecata pe marginea patului, ma mangaia, cu mana EI calda sau cu suvita EI suava care-i cadea lin si matasos pe fata mea.Cu parfumul EI, cu tineretea si forta EI, atat de feminina, ma tinea de mana si spunea lumii: „ea este fetita mea”...
Am mai crescut, am mers la scoala si cand venea la sedinte, mama era cea mai buna prietena a mea.Tare baietoaica mai eram si spargeam mereu cate un geam sau cotonogeam cate un coleg.Mama, ma sustinea si nu ma pedepsea nicodata...
Apoi, adolescenta fiind si cu hormonii cat casa, dracoasa si fitoasa, foarte complicata, aproape imposibila, mama mea saraca nu stia cum sa-mi faca pe plac.Era sefa la Casa de Moda si toata copilaria mi-am petrecut-o printre prezentari de moda.Ea m-a invatat sa fiu eleganta.Imi spunea: „O femeie trebuie sa fie doamna in oras, gospodina in bucatarie si femeie in pat.” Mama imi dadea sfaturi pretioase si m-a crescut cu o responsabilitate asumata...
Vremea a trecut si la randul meu am devenit mama.Nu a ramas pe locul doi mama mea, Ea pentru mine a devenit si mai importanta pentru ca i-a devenit bunica fiului meu si cea mai de neinlocuit fiinta pentru mine.Cand am devenit mama, i-am multumit in primul rand mamei mele.
.................................................................................................................................................................
Familia ei, familia mea...impreuna de sarbatori.Dar ea, s-a inchis si nu mi-a mai spus cat suferea.
Relatia ei cu tata a inceput sa se naruie cand dupa un accident de masina in care tata era vinovatul, si-a inecat suferinta si neputinta in alcool.Din ce in ce mai mult, pana cand sanatatea lui si asa subreda s-a spulberat.Am incercat mult sa-l determin sa renunte la noul sau prieten, dar din pacate urechile-i erau astupate si ochii incetosati.Am plans mult si l-am intrebat pe Dumnezeu-de ce? Pana cand intr-o zi am abandonat lupta si m-am indepartat de tata.Nu i-am mai spus tata nici cu sufletul nici cu vorba, iar el si mai tare s-a afundat in veninul amar al tacerii si a inceput sa fie agresiv cu mama. Atat de agresiv si rau incat m-am hotarat sa o conving pe mama sa divorteze.Iar ea mi-a spus:”Nu-l pot parasi, intre noi este o dragoste mare, mult prea mare si sunt convinsa ca vrea sa ma faca sa-l urasc ca sa nu sufar daca-l pierd”.Saraca mama...mi-am spus, e o faiera, isi bate joc de ea, eu...de mult il lasam.
.................................................................................................................................................................
Telefonul suna si la capatul celalalt al firului este mama care ma anunta ca tata a cazut si ca este foarte rau.”Vino! mi-e frica sa-l pierd” mi-a spus.Si m-am dus hotarata sa-l abandonez.Am intrat in dormitor si l-am vazut pe tata in pat, slab si chircit ca un fetus, alb la fata abia mai resira.O sageata mi-a strafulgerat sufletul si l-am vazut cu 30 de ani in urma, cand ma tinea de mana si ma ajuta sa invat sa merg cu rolele.Era frumos, foarte frumos, brunet cu ochii verzi, inalt si puternic.I-am simtit palma puternica care strangea mana mea mica si vorba taiasa cu care imi spunea: „asa, e bine, mergi perfect’’.Am intins mana si l-am apucat de brat, bratul de acum, avea palma slaba, firava si rece si am simtit cum viata i se scurge si am strigat: „Nu!!! Nu sunt pregatita sa te pierd, inca sunt copilul tau, tata, nu m-am maturizat suficient sa te pot lasa, mai am nevoie sa ma inveti!” Am suferit foarte mult si am facut tot ceea ce a fost uman posibil sa-mi salvez tatal.Si nu pentru ca am vazut abia acum cate am realizat datorita lui ci pentru ca sangele meu s-ar fi suprtiat de durere sca tata ar fi plecat.Am recuperat mult dar am castigat doar o lupta nu tot razboiul, este mai bine cu sanatatea dar neputinta si frica de boala il slutesc uneori si-l fac urat.Doar ca acum am invatat ca nu trebuie sa lupt ci doar sa-l iubesc.
Am imbatisat-o pe mama si i-am multumit ca nu l-a parasit.I-am multumit ca-l ingrijeste si ca are rabdare cu el.I-am multumit ca l-a iubit si mai ales, ca m-a inaltat pe mine si ca din punct de vedere al karmei mi-a dat o binecuvantare ca nu l-a parasit pe tata. „La bine si la greu” asa a jurat ea si prin juramantul ei m-a inaltat pe mine si pe fiul meu spalandu-ma de un pacat pe care l-as fi mostenit.
Oare cat de des renuntam la oamenii pe care ii iubim doar pentru ca societatea in care traim ne invata ca e mai bine singur, ca suntem independenti si puternici?Cate femei divorteaza prea repede si cati barbati isi insala nevestele?Oare cat de usor ne parasim prietenii, pentru alti cu bani sau cat de usor renuntam la ideile si iedalurile noastre pentru unele false dar poleite?
Este un subiect pe care vi-l propun ca tema.Eu am ales sa vorbesc despre experienta mea pentru ca mi se pare cel mai corect sa arati ce a functionat la tine.Sfaturi nesustinute in practica sunt pura teorie.Vorbele fara fapte sunt ca pcaturile de ploaie...placute intr-o zi torida dar evaporabile.
In urmatoarele postari o sa va povestesc mai departe cum am invatat sa iubesc neconditionat si sa iert fara tagada.
Va invit si pe voi sa va povestiti experientele.Este extraordinar sa impartasim cu ceilalti, poate ca este un pas spre a schimba societatea si spre a le da celor tineri o sansa.
miercuri, 16 martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)