Tristețea din timpul anotimpului ploios.

A venit toamna și odată cu cerul gri apar și stările de tristețe, apatie, indispoziție. În lipsa soarelui și a faptului că ziua este mai scurtă cu mai puțină lumină naturală, avem mai puțină energie și la asta se adaugă oboseala și stresul fizic la care este supus organismul pentru a se adapta la temperaturile în scădere. Dacă în timpul verii aveam posibilitatea să ne plimbăm în natură și sa ne hrănim sufletul cu peisaje deosebite și colorate, toamna și iarna acestea ne vor lipsi. Mai mult de atât, ne vor lipsi și intâlnirile cu prietenii la terase, mișcarea în aer liber și bucuria concediului de peste vară. Ce putem face: un prim pas ar fi să-i dăm corpului hrana de care are nevoie, mai bogată în grasimi(pentru a face față frigului) dar nu exagerat, evident. Să ajutăm imunitatea cu vitaminele necesare perioadei, să ne odihnim suficient (să nu uităm că în anotimpurile reci corpul are nevoie de mai mult repaus pentru că noaptea este mai lungă). Dar este necesat să nu renunțăm la exerciții fizice pe care acum le putem obține în spații inchise, de exemplu la sala de fitness, bazinul de înot(da, inotul întarește imunitatea contrar credinței greșite că de la înot racim) și orice vă poate menține în formă fizică. În ceea ce privește sufletul, ne putem delecta cu câte o cească de ceai aromat sau o ciocolată caldă. Putem să mergem la spectacole și de ce nu? sa relansăm vizitele ca pe vremea părinților noștri care se intalneau la câte un prieten sau ruda, sambată seara, la masă. Și da, in felul acesta renunțăm la comunicarea on-line și revenim la cea fizică. Și nu vă feriți de viroze, ele circulă în perioadele acestea dar nu sunt bau-bau, tratate corespunzător crează anticorpi. Așa că ne putem bucura cu ce avem, asteptând cu drag iarna și să transformăm un gând care aduce tristețe într-un gand care aduce bucurie!

Rolul spiritualitatii

Ce-ai zice daca ti-as spune ca lucrand mai mult, apropiindu-te mai mult de spiritualitate, facand meditatii, de fapt nu te apropi de Divinitate, de Dumnezeu si nici nu devi vreu un Guru, nu o sa te „i”luminezi! Facand asta doar te apropi mai mult de tine, doar o sa fii mult mai in profunzimea sufletului tau, te vei cunoaste mai bine pe tine si vei fi treaz la cerintele tale interioare. Vei fi constient cat esti de aproape de Divinitate si de fortele reale ale Universului. Vei fi mai constient de exterior cat si de interior. Nu ma voi da ca exemplu pe mine considerand ca sunt un model ci doar pentru ca eu consider ca ceea ce nu ai trait cu adevarat nu te poate apropia de adevar, si chiar si asa intr-o oarecare masura. Am studiat si aprofundat multe dintre cele mai practicate sisteme spirituale si am tras concluzia din trairile mele si ale celorcu care am interactionat, ca noi ne nastem cu totii cu exrasenibiltate. Daca ai abilitati le ai oricum, daca nu ai nici nu le vei capata. Este falsa impresia ca daca practicam anumite sisteme, o viata spirituala sau meditatia, devenim puri, sfinti, abili, „i” luminati, etc. Asta ne ajuta doar sa ne deschidem mai mult, doar sa fim mai atenti, mai receptivi, mai umani, mai toleranti, luminati la minte, si sa ne cunoastem mai bine. O viata asa zis spirituala ne ajuta sa descoperim resursele pe care le avem dar nu ne daruieste altele. E drept ca pe cele pe care le avem, le inflorim, le remodelam. Incetati sa mai credeti ca daca faceti asta, veti devenii inger, luminati, Guru, etc....nu va mai amagiti. Va veti dezamagi avand asteptari mari. Traiti in voi pentru voi, pentru linistea si pacea voastra interioara si pentru armonia exterioara, nu pentru a dovedi ca sunteti....

Fii femeie!

Se stie ca inca din frageda pruncie, femeia este invidioasa pe ouale barbatului. Atat de mult si-l doreste lanaga ea, incat uneori se identifica cu el.Si ce pacat, ca noi femeile avem genetic o bogatie de resurse pe care de cele mai multe ori le uitam. Barbatul are o gandire logica, bazata pe lucruri concrete si clare, fara interpretari in plus. El, la inceput a avut trei functii: vanator(asigura hrana), protector(asigura adapostul si isi pazea valorile de pradatori)siiii, insamanta femeia. Dar femeia... in codul ei genetic era scrisa procrearea, prin asta aducand un aport imens Universului. Apoi stiti si voi, in afara de toate indeletnicirile din pestera, femeia era vindecator, intelept, conducator, etc. Am fost indusi in eroare ca existau niste masculi batrani care decideau soarta comunitati. Adevarul este ca tot femeile, manipulau prin soapte in ureche, si rezultattul depindea intotdeauna de interesele lor. Dar pe atnci, femeia era constienta de atuurile ei, era puternica si puterea ii statea in insasi manifestarea feminitatii. Femeia, spre deosebire de barbat, are o gandire mult mai alambicata si desi uneori nici ea singura nu se intelege, asteapta ca EL, sa stie in fiecare clipa ce-si doreste. Astazi, din pacate, au aparut curente feministe, care au invatat femeia sa castreze barbatul. Sa-l vrea fara oua, fara "lapte", fara par, pensat, manichiurat, etc si deci..fara putere. Iar ea, si-a insusit in locul lui, rolul de vanator, protector si cine stie, poate si insamantator. Ce poate fi atat de placut sa traiesti singura, cand un ceai se bea mai frumos in doi? Am intalnit multe femei singure, care sufereau din lipsa partenerului, dar dupa cateva discutii, am remarcat fara exceptie ca ele nu-si doreau un partener din teama de suferinta, din teama de iubire. Si cad le ceream sa-mi descrie partenerul ideal, culmea, acesta nu era cel pizdificat tocmai de ele, ci acela din pestera, care era vanator, protector si tata. Astazi, de ziua femeii, mi-as dori sa ne resetam codul genetic,sa fim femei, si sa-i lasam pe ei sa fie barbati in adevaratul sens a cuvantului! La multi ani!

De ce ne consumam in relatii distructive?

Din teama. Oamneii isi construiesc diverse sabloane, pentru protectie. Sablon pentru viata, pentru job, pentru prieteni, rude, parteneri, etc. Avem intotdeauna modele vechi la care nu vrem sa renuntam din teama. Personal nu sunt adepta despartirilor si nici atat a divorturilor, insa am stat de vorba cu foarte multe persoane care se complaceau in realatii distructive. Motivatiile erau diverse dar toate aveau in subconstient, teama de singuratate. "nu m-a batut niciodata", imi spunea o doamna, trecuta binisor de prima tinerete.Ca sa aflu mai tarziu ca tatal ei obisnuia sa-i altoiasca mama. O alta spunea:"nu bea, nu fumeaza"...un domn dragut mi-a spus: ''nu ma simt atras de nicio femeie cum ma simt atras de ea''numai ca domnul acesta nu mai facea sex de mult cu sotia sa... Eu consider ca este greu sa gasim un model complet, intr-o singura persoana, care sa ne satisfaca toate nevoiele. Fiecare om are anumite resurse care ne pot satisface doar o parte din nevoi. De aceea apare nevoia de substitutie sau completare.O mare parte dintre doamnele cu care discut, se gandesc la adulter. Unele dintre ele au mai facut-o dar nu recunosc si mi se pare normal, altele, nu au mai facut-o si nu stiu exact daca sa o faca sau nu. Vorba unei prietene, ''au personalitate dubla'', cu o parte isi doresc si cu alta se tem. De ce se tem? Ca sunt prinse si vor fi parasite. Daca nu ne-am mai teme de singuratate, abia atunci am putea fi liberi, abia atunci am putea gandi constructiv si i-am putea reda si partenerului libertatea. Orice om care se simte liber, considera ca este inutil sa fuga. Daca nu ne-am mai teme de singuratate, nu ne-am mai consuma in relatii distructive, am avea curaj sa ne insuim dreptul la fericire.

Multumesc tata, ingerul meu pazitor!

Aveam cinci ani, pe vremea cand tata ne ducea pe munte. Urcam cat era ziua de lunga, indiferent de vreme sau de starea noastra.Am prins si ploaie, tin minte ca-mi siroia apa pe langa urechi dar am prins si zapada si zgribulita de frig, imi imaginam cum este de fapt soare si cald...Fiind doar un pui de om, imi era greu, oboseam repede si nu aveam nicio motivatie...uneori simteam cum imi ard picioarele si ma pufnea plansul. Printre lacrimi, il rugam pe tata sa ma ia in brate.El ma refuza cu caldura si tandrete, in schimb imi dadea un toiag puternic si gros si imi spunea:"ia batul asta, el este ajutorul tau, cu fiecare pas te sprijini in el, el te va ajuta!" Dar tati, m-am plictisit, ii spuneam eu,...nu mai vreau sa urc! Si tatal mei imi raspundea: "uite mai avem de mers pana la copacul acela si dupa o sa ne oprim si iti spun o poveste". Si se tinea de cuvant, copacul era destul de departe, ne opream pentru foarte scurt timp si imi spunea o poveste scurta.Eram inebunita dupa povesti si pentru asta eram gata sa urac zece munti, nu unul. Tata, nu era dur sau nemilos, dar ma pregatea pentru viata. Cand ajungeam in varf, eram atat de fericita, pe tot drumul ma imbarbata: "esti puternica, ai o forta de ne intrecut". Daca m-ar fi luat dupa umeri, mi-ar fi fost mai usor, dar nu as fi invatat ca in viata cel mai corect si favorabil este sa te bazezi doar pe fortele proprii. Toiag ne putem face in orice moment, prin preocuparile si alegerile noastre si asta ne ajuta sa mergem mai departe fara dezamagiri. Oamenii sunt schimbatori si vin momente in care iti dai seama ca-ti este mult mai de ajutor un toiag decat un om. M-a invatat sa-mi stabilesc targheturi mici, bucata cu bucata...Am cursanti care imi spun :" e greu, e foarte greu, e atat de grea viata si cu cat evoluez mai mut cu atat imi apar piedici...de ce daca am evoluat mai am piedici?" Pentru ca atunci cand urci pe un munte, cu cat urci mai mult cu atat oboseala te cuprinde, iti piere motivatia si totul devine mai greu. Daca urci bucata cu bucata, fara sa privesti cat de mult ai pana la final, poti mult mai usor sa-ti pastrezi stapanirea de sine si zeul. Tata m-a pregatit cu multe pentru viata, am fost crescuta spartan dar acum ii mutumesc, pentru ca nu a devenit toiagul meu, m-a lasatsa ma descurc singura intotdeauna si imi repeta:"tu poti, ai forta!" Nu stiu daca sunt slaba sau puternica dar stiu ca intotdeauna ajung in varf, pentru ca nu m-a lasat niciodata sa ma opresc, decat pentru cateva minute, ca sa-mi spuna o poveste. Multumesc tata, ingerul meu, de acolo de unde esti!

Nu exista noroc sau ghinion, exista doar directii.

Suntem suma tuturor deciziilor noastre si chiar daca pare greu, viata noastra este o insiruire de evenimente la care noi am hotarat sa participam, chiar si atunci cand eram bebelusi. Cel mai greu este sa constientizam ca nimeni nu este vinovat de suferintele noastre...avem senzatia ca ceilalti sunt responsabili sa ne ajute, sa ne salveze...dar de fapt ceilalti fac asta daca si ei au ceva de castigat.Am intalnit oameni care aparent altruisti si disponibili la un momentdat au afirmat : "am ramas langa tine pentru ca am crezut ca te pot ajuta dar acum am inteles ca imi pierd timpul si ca atare, te parasesc...". Nu poti sa ramai langa cineva doar cat orgoliul tau este hranit de bucuria de a-l fi ajutat, de a-i fi superior prin dovezi de marinimie si intelepciune. Daca esti dezinteresat, ramai langa acel om indiferent ce decizii ia,si chiar ramai activ pana cand se impiedica si cade, si abia atunci sa-l ajuti(daca asta isi doreste). In cealalta tabara, i-am intalnit pe cei care nu pot accepta ca nimeni nu este de vina cand ei pica si ca singurii vinovati sunt doar ei, pentru ca au decis sa faca intr-un fel sau altul. Eu nu mai cred demult in minuni dar stiu sigur ca atunci cand imi doresc ceva Universul conspira...si asta inseamna ca-mi da solutiile de care am nevoie, la timpul potrivit. Pentru ca in viata nu exista noroc sau ghinion, exista doar cai, iar noi trebuie sa ramanem vigilenti pentru a le identifica pe cele corespunzatoare...si sa ne asumam.

Stii cine esti?

In facultate, profesorul de filosofie ne-a pus o intrebare: "Daca maine ati avea pe deget un inel care sa va faca invizibili, ce ati face?" Pfaaa, eu care pe vremea aceea adoram prajiturile dar stateam foarte prost cu finantele, m-am gandit ca as sparge o cofetarie. Anii au trecut si de fiecare data cand cineva paseste in cabinetul meu, gata sa impartasasca fara perdea din povestea pesonala, ma gandesc, "cum ar fi sa-i dau un inel?" Sunt un om foarte deschis si nonconformist si consider ca cei care spun ca sunt echilibrati, ca nu au nicio problema, ca ei nu fac niciodata rau, ca nicodata...tocmai aceia au nevoie de consiliere sau cel putin de introspectie. Oamenii in majoritate,sunt duali. Nu exista monogamie, asta este doar o perdea pe care societatea a creat-o si dupa care noi ne ascundem cu indarjire.Nu sugerez nimanui nimic, desigur, as sugera doar celor care ar dori sa ma asculte si au minteasuficientde deschisa ca sa se asculte pe sine... Azi vreau sa va pun o intrebare si raspunsul sa vi-l dati voua: " Ce ati face cu un inel care sa va faca invizibili?" Fiti sinceri cu voi, o sa aflati multe lucruri pe care inca nu le constientizati!