A fi sau a nu fi TU insuti.

Sinceritate, onestitate, acuratete, cat de mult tanjim dupa aceste calitati la altii.Cat de putin ni le putem asuma noi si cat de adanc ne este ingropata constiinta, atunci cand ne duplicam devenind una in interior si alata in exterior. Nu cred ca a existat om cu care sa stau de vorba si sa nu-mi spuna cat de mult apreciaza sinceritatea celorlalti, cat de mult isi doreste prieteni sinceri si obectivi, care sa spuna adevarul verde in fata. Tot aceiasi oameni, se plang pentru cat de urat si nepotrivit se poarta semenii lor. Judecam prea mult ce fac altii si ne lasam judecati prea mult de catre ceilalti.Punem etichete, vrem sa parem ceea ce nu suntem, le dam voie celorlati sa ne transforme in tipare...si la un moment dat realizam ca suntem foarte departe de ceea ne dorim sa fim, dar nu am putea sa fim altfel, pentru ca nu ne-am putea asuma un nou EU...pentru ca nu am mai corespunde tiparelor impuse de catre familie, prieteni, anturaj. In cealalta tabara se afla ceilalti, care ne mint frumos, ne dau false impresii, ne dezamagesc...iar noi, in timp ce avem impresia ca ne dorim sa fie sinceri cu noi, de fapt nu ne putem asuma asta pentru ca daca ar fi sinceri nu ne-ar mai face pe plac, ne-ar dezamagi, ne-ar insela asteptarile, ar deveni EI si nu ceea ce asteptam noi sa fie. Nimeni nu este dator cu nimic catre ceilalti. Invatand sa-ti asumi cine esti, reusesti sa-ti asumi intreaga ta viata, Creatia. Schimba-te, cauta-ti noul Eu, esenta, si nu le da importanta celor careincearca sa te transforme intr-o oglinda a propriilor neimpliniri!

Constiinta versus Judecata.

Omul,spre deosebire de alte specii are constiinta(cel putin asa credem noi).Ce este constiinta? Eu cred ca este multitudinea de principii, imagini, masuri, legi si asa mai departe, pe care societatea ti le implementeaza de cand te nasti si pana mori.Asa ca nu sunt sigura ca omul are constiinta din structura sau doar este fortat sa si-o formeze. Va dau un exemplu.Daca un bebelus este crescut in pustiu, ca si un animal, fara educatie, fara principii, fara frica,atunci cand va deveni adult, nu se va diferi cu nimic de un animal. Va vana sangeros, daca asa a facut de mic si este singura modalitate de a-si castiga hrana, va viola, daca asa va vedea ca este "normal", si asa mai departe. Exista desigur constiinta personala si constiinta colectiva. Noi oamenii ne laudam cu constiinta noastra de parca ar fi un dar nemaipomenit si de neinlocuit. Si imediat dupa constiinta, apare judecata. Vorbesc despre judecata si constiinta in acelasi timp pentru ca din pacate unii oameni, le combina prost sau le succed lafel de prost. Prin urmare, daca ai constiinta si esti o persoana onesta, educata, este foarte bine pentru tine.Insa nu raporta toate aceste insusiri ale tale, la altii.Oamenii sunt diferiti, complementari.Nu exista doua persoane lafel, cum nu exista doua amprente lafel, cum nu exista doua ADN lafel. Nu-mi place cand cineva imi spune: "vai draga, suntem identice".Nu poate exista asa ceva, putem sa ne asemanam, putem avea cateva trasaturi asemanatoare dar nimic mai mult. Asa ca atunci cand tu, muritor de rand, judeci, crezand ca a ta constiinta este mai imaculata ca Sfanta Scriptura, priveste un pic mai adanc, in zona ta de balast si ai sa vezi cate gasesti acolo...!Daca nu judec, nu inseamna ca sunt de acord, dar stiu ca nu am trait niciodata ceea ce acel om traieste, pentru simplul fapt ca noi suntem foarte diferiti, gandim diferit, asteptam diferit, reactionam diferit. Abstine-te, observa si judeca-te pe tine, pana cand apare constientizarea si pe ceilalti lasa-i sa se judece singuri.Si cand au nevoie de ajutorul sau sfatul tau, incepi prin a le spune: "Daca eu as fi in locul tau, as face asa...!" si cand nu esti de acord, spune-i:"Eu nu sunt asa si nu pot face in felul asta, dar tu stii cel mai bine ce ti se potriveste...!" Atunci cand limitezi judecata la persoana proprie, apare autoevaluarea, introspectia si se poate sa se dezvolte constientizarea.Apoi daca extindem observarea catre cei din jur, constientizarea se poateperfectiona. Nu mai judecati, ca toti aveti scheleti in dulap!Aveti grija de voi!Este mai mult decat eficient.

Binele cu forta este cea mai mare agresiune!

E drept, sunt o persoana independenta si de obicei imi place sa ma bazez pe fortele proprii.Nu zic, poate si orgoliul este de vina, insa eu consider ca numai prin propria experienta poti invata lectia cu adevarat.Limita dintre cat poti ajuta un om si cat il incurci din prea multa dorinta de a "fi acolo" este foarte fragila... Binele facut cu forta este cea mai mare agresiune, am spus-o eu si o mai spun... si am descoperit-o acum cativa ani, mai multi, cand cineva foarte drag nu a inteles ca ceea ce considera a fi bine pentru mine, era defapt nociv.Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi aratat viata mea, daca eu urmam calea pe care acel prieten drag mi-o arata.Si asta a fost lectia mea.De atunci imi pun cunostintele, informatiile la dispozitia oricui, dar nu impun nimanui si nu dau sfaturi...pentru ca pe de o parte am invatat ca atunci cand dai sfaturi devi responsabil si fri destinul celuilalt. Dar, desigur, ajut pe oricine imi cere, prin a constientiza si a-si gasi propria cale, cu propriile-i resurse si eforturi. Cati dintre noi cunosc limita? Cat am voie si dreptul sa ajut, cat am voie si dreptul sa intervin, cat stiu eu ce e bine pentru celalalt? Ai impresia ca stii, da stii, dar stii pentru tine.La celalalt functioneaza diferit. A darui inseamna a-ti arata disponibilitatea si rabdarea, fara sa insisti.Daca faci mai mult agresezi, faci vanzare.Este ca difernta dintre a arata lista de produse intr-un magazin si tiganeala din piata cu "ia de la mine, la mine e mai bun, mai ieftin, etc". Un invatator adevarat stie ca atunci cand incearca sa impuna, muta discipolul de pe propriul drum.In plus intrerupe procesul de vindecare si il transforma in oglinda personala.Asta se intampla si atunci cand insistam sa ajutam un prieten.De fapt il fortam sa meraga pe drumul nostru pentru ca ceea ce noi credem ca este potrivit pentru el, este potrivit doar pentru noi.A nu se intelege gresit, una este sa-i fi alaturi si alta e sa-i impui reteta. "Doar asa e bine, stiu EU!!!" Suntem diferiti, mult prea diferiti si nu stim nimic. Daca ni se pare ca stim totul despre noi si putem trece si la a sti despre altii, atunci haideti sa fim blanzi. Niciun sfat, niciun ajutor cu forta.Tot ceea ce putem face, dupa mintea mea, este: "prietene, eu as putea sa te ajut, am resuresele despre care stiu ca ti s-ar potrivi, daca vrei, pot sa ti le prezint.Cand simti ca vrei sa o faci, haide sa discutam...!" Nu agresati dargilor, nu va mai credeti Isus intrupat, salvatorii omenirii.Constientiati ca nevoia asta de a face bine cu forta, este din nevoia voastra de a va afirma, de a amprenta, de a domina...SI NU ARE LEGATURA CU IUBIREA SI CU A DARUI...

Fii originalul, nu fi copie!

O gresala majora pe care adesea oamenii o fac este aceea de a-si copia invatatorul.Ati spune ca nu poate fi rau asa ceva. In evolutia spirituala si nu numai, fiecare are calea lui.Nu poti sa te identifici cu altcineva, oricat de drag ti-ar fi, si mai ales cu invatatorul tau.Pentru ca in timp ce tie ti se pare ca ai evoluat destul sa il poti egala, in acelasi timp, si el evolueaza si nu faci alceva decat sa cazi in lipsa de stima si confuzie. Cand copiezi devi o copie inpersonala si chicioasa pt ca nicio copie nu seamana cu originalul si te pierzi, cazi intr-o groapa maaaare, sapata de mana ta. Modestia si smerenia sunt importante in munca spirituala si va spun asta pentru ca eu am invatat de la invatatori foarte severi care nu mi-au ingaduit sa gresesc. Am mers alaturi de invatatorul meu mai multi ani. Am gresit odata si asta m-a costat foarte scump.Dar ii multumesc pentru ca asta m-a invatat sa ma smeresc si sa ma intreb de doua ori daca merit sa ma numesc invatator, terapeut, etc. Nu va grabiti, nu va pripiti, drumul e lung, foarte lung.Si munca aceasta presupune multe renuntari, un anumit gen de viata, o anumita atitudine si determinare.Daca ati urmat 3 cursuri si aveti cateva initieri...nu inseamna ca va puteti numi Maestri.Maestria vine cu varsta, cu timpul, cu experienta iar daca te crezi Maestru inseamna ca ai cazut in partea cealalta.Si orgoliul este cea ma alunecoasa tentatie catre lumea intunericului. Eu prefer sa ma numesc conilier, pt ca mai am muuuult pana la a fi Maestru, si poate ca nu voi devei niciodata si poate ca nici nu-mi doresc asta.Maestrul meu este viata, viata mea, a celorlalti.Nu titlul si pompoanele ma intereseaza la mine si la ceilalti ci modul cum reusesc sa ma asez, sa ma echilibrez.Pe mine si pe cei din jurul meu.Nimic din viata voatra nu va da certitudinea ca sunteti bine mai mult decat ceea ce le transmiteti celorlalti si ceea ce reusiti sa semanati in jurul vostru.Restul este balast, orgoliu sau vrajala, cum vreti voi sa numiti. Nu am incercat niciodata sa fiu o copie a cuiva pt ca nu vreau sa-mi pierd esenta. M-am canalizat doar pe esenta sufletului meu si nu ma voi abate de la aceasta cale.Exemplul propriu sta marturie in calea falsitatii. Am avut un singur invatator, caruia ii datorez tot.L-am cunoscut, am simtit ca lui ii pot incredinta sufletul meu si doar pe el l-am lasat sa-mi atinga sufletul. In afara de el, am considerat ca daca merg in alta parte nu sunt hotarata si pe drumul meu.In plus, recunosc, nu am mai gasit pe altineva atat de modest si tot odata corect ca el, dupa cum stiti pompoanele si viruile in zona asta nu-si au locul decat pentru fraieri. Poate ca eu nu am procedat corect, nu trebuie sa faceti ca mine(copia) dar un lucru e clar, centreaza-te, cautati determinarea si nu te abate de la drum.Altfel platesti pt ca sufletul tau se va revolta. P.S. Am scris acest articol pt ca asa am primit informatia azi.Nu ma adresez cuiva neaparat...dar daca simti ca te regasesti printre aceste randuri, inseamna ca trebuie sa stai de o parte, sa respiri adanc si sa iti faci o introspectie...esti abatut de la calea ta! Iubire si recunostinta!

Sa "ghicim" viitorul?

Suna tentant.Si va spun ca pana acum fiecare persoana cu care am interactionat in zona terapiilor complementare, m-a intrebat "daca pot sa-i spun ceva despre viitor". In primul rand as vrea sa subliniez faptul ca dezvoltarea personala si terapiile complementare, din perspectiva intelegerilor mele, nu au nicio tangenta cu ghicitul viitorului. OSHO spunea ca omul nu traieste niciodata pentru ca isi aminteste de trecut si incearca sa-si controleze viitorul. Daca incerc sa dau o explicatie din punct de vedere strict tehic, pot spune asa: Dumnezeu ne trimite pe Pamant cu un plan(o misiune) de la care noi, oricat am vrea si am incerca, nu ne putem abate.Atunci cand tinem cu orice pret sa "stim" viitorul, nu facem altceva decat sa ne dorim sa sabotam cumva planul lui Dumnezeu.Adica daca aflii ca maine urmeaza sa mori, nu-mi spune ca nu incerci sa urzesti planuri de slavare!.Si doar si numai din aceasta perspectiva este o incalcare flagranta a sensului vietii, a Legilor Universului si asa mai departe.Sa nu mai spun ca pe de alta pare, este o lipsa de respect fata de Dumnezu si fata de Univers.Il iubesti pe Dumnezeu, il respecti si respecti planul sau, atunci lasa-te purtat de viata sa sa incersi sa-ti controlezi destinul.Si ca sa nu se inteleaga ca vreau sa sugerez ca taiatul frunzelor la caini sau frecatul mentei, este ceea ce trebuie sa facem, o sa subliniez faptul ca fiecare dintre noi este dator sa munceasca pentru a e intretine, sa faca tot ceea ce este uman ca sa traiasca in confort si siguranta, sa aibe ganduri curate, etc...iar planul vietii sale sa-l lase sa curga asa cum numai Dumnezeu stie si are dreptul sa o faca. Pe de alta parte, tipul nu este liniar, orice decizie a noatra poate schimba cursul evenimentelor asa ca ceea ce azi poate fi adevarat, maine poate fi fals. Exceptie fac momentele de clarviziune, care nu vin la comanda si care dupa opinia mea, sunt semne sau avertismente de la Univers.Insa daca vin spontan si nu cu forcepsul, acestea pot fi uneori luate in calcul. Ca urmare, ghicitul in carti, in cafea, in bobi sau alte metode de "vazut viitorul' este pe cat de alunecos, pe atat de periculos atat pentru cel care lucreaza cat si pentru cel "lucrat". Rugati-va neincetat, nu conditionati, ceea ce voua vi se pare corcect este posibil sa nu fie, Dumnezeu stie mai bine ce este corect si sanatos pentru voi, asa ca decat sa cautati sa stiti ce va rezerva ziua de maine, mai bine rugati-l pe Dumnezeu sa va aduca bucurie si fericire in suflete! Traiti in prezent si bucurati-va de viata! Atat!

Astazi am inteles si acceptat o lectie care-mi da de mult timp tarcoale. Eram cu mama la cumparaturi si cum nu ma pot abtine m-am apropiat de un stand cu pietre si geode semipretioase.M-a atras in mod deosebit o bucata de Ametist, superba.Cand am privit-o de aproape am observat ca in toata splendoarea ei, era ciobita chiar in varf.Nu stiu multe despre pietre, dar atat cat stiu m-a dus cu gandul la faptul ca o piatra ciobit isi pierde din valoarea terapeutica.Am mai cerut una, aceea nu era ciobita, dar nu-mi spunea nimic.Era perfecta dar tacuta...stearsa. Pe loc am inteles ceva: cam asa stau lucrurile si cu oamenii.Avem tendinta sa cautam fiinte perfecte, fara defecte si construim proiectii despre cum sa fie sau sa nu fie cel sau cea de langa noi. Azi am inteles ceva si am acceptat sa iubesc imperfectiunea, sa caut dincolo de "defecte", de aparente.Am inteles ca imperfectiunea vorbeste despre frumusete pura. Intotdeauna au venit catre mine oameni cu mari probleme, de aceea mi-am acceptat misiunea de terapeut, sa pot invata cum sa-i ajut. Am cumparat piatra imperfecta si am asezat-o la loc de cinste, in mijlocul celorlalte pietre, pe un postament, fiindu-i recunoscatoare pentru lectia pe care mi-a oferit-o. Astfel, voi ocroti si iubi, de azi innainte, fiintele imperfecte si le voi darui toata atentia mea, pentru ca nu poti avea frumusete daca nu accepti uraciune.

“Pana cand moartea ne va despatri !”

S-a scurs putin timp de cand tata si-a luat la revedere de la mine si a plecat pe un drum despre care noi credem ca stim ceva dar este posibil sa nu stim mare lucru…”Pa, pa”, mi-a spus inainte sa plece, “ramas bun fata mea, te iubesc enorm!” Credeam ca sunt pregatita sa ma despart de el dar m-am inselat.Eram pregatita teoretic dar nu si practic.M-am stapanit si l-am jelit in felul meu, pe ascuns ca sa nu vada mama care avea mai multa nevoie decat mine de sprijin, ca sa nu vada fiul meu si sa nu sufere pt mine si nu in cele din urma ca sa nu vada prietenii si cunostintele mele care ma stiu puternica si cine stie, poate insensibila.Si sa nu ma pierd cu totul pt ca mi-am adorat tatal si-mi amintesc ca atunci cand eram mica l-am rugat pe Dumnezeu sa ma marit cu un barbat exact ca el, ca sa nu ma pierd mi-am alungat fiecare amintire care ma ducea la ultimile clipe ale vietii lui, la suferinta lui si la ochii aceia verzi care ma priveau umezi si plini de iubire si durera despartirii.Mi-am hranit sufleul cu ceea ce tata m-a invatat si mi-a daruit…mi-a daruit viata, el m-a dorit enorm, mi-a daruit educatia, siguranta, incredere in sine si m-a crescut cu o libertate asumata.M-a invatat sa nu cer niciodata ajutorul pt ca ma pot descurca singura si m-a invatat sa nu depind niciodata de un barbat mai ales financiar. Si dincolo de asta mi-a lasat lectia de iubire cu mama… Parintii mei au avut parte de ceea ce juram in biserica pe Sfata Scriptura: “La bine si la greu, pana cand moartea ne va desparti”. Oare cate cupluri traiesc cu adevarat experienta iubirii? Stim cu adevarat ca iubirea nu se stinge niciodata? Suflete pereche? In familia mea s-a cultivat iubirea sub toate formele ei. Parintii mei se tineau de mana pe strada si acum mai trecuti de prima tinerete si isi spuneau “te iubesc” in fiecare zi.Si si-au creat cu rabdare si ingaduinta o relatie care adurat pana la sfarit, pana cand moartea i-a despartit. Iubirea nu se stinge, nu se vinde, nu se perverteste.Iubirea exista dincolo de mentalitati, granitele gandirii,… merita sau nu?…il iubesc si il voi iubi, indiferent daca stie asta sau daca si el, la randu-I ma iubeste. Tata a plecat si cand si-au luat la revedere pe ultimul drum, mama i-a soptit la ureche: “ Adio iubitul meu, ne vom revedea candva!” …cine stie cand si unde se vor revedea, poate in ceruri, poate in alta viata, poate-si vor continua povestea de iubire…iar eu, eu am inteles cumva, fara sa-mi las sufletul sa pribegeasca prin alte dimensiuni, am inteles ca nu golul pe care tata l-a lasat cu plecarea sa trebuie umplut ci golul din viata mea pe care eu cu trairile si sufletul meu trebuie sa-l umplu. Pentru asta si pentru multe altele, ii multumesc lui Tata!