Sa "ghicim" viitorul?

Suna tentant.Si va spun ca pana acum fiecare persoana cu care am interactionat in zona terapiilor complementare, m-a intrebat "daca pot sa-i spun ceva despre viitor". In primul rand as vrea sa subliniez faptul ca dezvoltarea personala si terapiile complementare, din perspectiva intelegerilor mele, nu au nicio tangenta cu ghicitul viitorului. OSHO spunea ca omul nu traieste niciodata pentru ca isi aminteste de trecut si incearca sa-si controleze viitorul. Daca incerc sa dau o explicatie din punct de vedere strict tehic, pot spune asa: Dumnezeu ne trimite pe Pamant cu un plan(o misiune) de la care noi, oricat am vrea si am incerca, nu ne putem abate.Atunci cand tinem cu orice pret sa "stim" viitorul, nu facem altceva decat sa ne dorim sa sabotam cumva planul lui Dumnezeu.Adica daca aflii ca maine urmeaza sa mori, nu-mi spune ca nu incerci sa urzesti planuri de slavare!.Si doar si numai din aceasta perspectiva este o incalcare flagranta a sensului vietii, a Legilor Universului si asa mai departe.Sa nu mai spun ca pe de alta pare, este o lipsa de respect fata de Dumnezu si fata de Univers.Il iubesti pe Dumnezeu, il respecti si respecti planul sau, atunci lasa-te purtat de viata sa sa incersi sa-ti controlezi destinul.Si ca sa nu se inteleaga ca vreau sa sugerez ca taiatul frunzelor la caini sau frecatul mentei, este ceea ce trebuie sa facem, o sa subliniez faptul ca fiecare dintre noi este dator sa munceasca pentru a e intretine, sa faca tot ceea ce este uman ca sa traiasca in confort si siguranta, sa aibe ganduri curate, etc...iar planul vietii sale sa-l lase sa curga asa cum numai Dumnezeu stie si are dreptul sa o faca. Pe de alta parte, tipul nu este liniar, orice decizie a noatra poate schimba cursul evenimentelor asa ca ceea ce azi poate fi adevarat, maine poate fi fals. Exceptie fac momentele de clarviziune, care nu vin la comanda si care dupa opinia mea, sunt semne sau avertismente de la Univers.Insa daca vin spontan si nu cu forcepsul, acestea pot fi uneori luate in calcul. Ca urmare, ghicitul in carti, in cafea, in bobi sau alte metode de "vazut viitorul' este pe cat de alunecos, pe atat de periculos atat pentru cel care lucreaza cat si pentru cel "lucrat". Rugati-va neincetat, nu conditionati, ceea ce voua vi se pare corcect este posibil sa nu fie, Dumnezeu stie mai bine ce este corect si sanatos pentru voi, asa ca decat sa cautati sa stiti ce va rezerva ziua de maine, mai bine rugati-l pe Dumnezeu sa va aduca bucurie si fericire in suflete! Traiti in prezent si bucurati-va de viata! Atat!

Astazi am inteles si acceptat o lectie care-mi da de mult timp tarcoale. Eram cu mama la cumparaturi si cum nu ma pot abtine m-am apropiat de un stand cu pietre si geode semipretioase.M-a atras in mod deosebit o bucata de Ametist, superba.Cand am privit-o de aproape am observat ca in toata splendoarea ei, era ciobita chiar in varf.Nu stiu multe despre pietre, dar atat cat stiu m-a dus cu gandul la faptul ca o piatra ciobit isi pierde din valoarea terapeutica.Am mai cerut una, aceea nu era ciobita, dar nu-mi spunea nimic.Era perfecta dar tacuta...stearsa. Pe loc am inteles ceva: cam asa stau lucrurile si cu oamenii.Avem tendinta sa cautam fiinte perfecte, fara defecte si construim proiectii despre cum sa fie sau sa nu fie cel sau cea de langa noi. Azi am inteles ceva si am acceptat sa iubesc imperfectiunea, sa caut dincolo de "defecte", de aparente.Am inteles ca imperfectiunea vorbeste despre frumusete pura. Intotdeauna au venit catre mine oameni cu mari probleme, de aceea mi-am acceptat misiunea de terapeut, sa pot invata cum sa-i ajut. Am cumparat piatra imperfecta si am asezat-o la loc de cinste, in mijlocul celorlalte pietre, pe un postament, fiindu-i recunoscatoare pentru lectia pe care mi-a oferit-o. Astfel, voi ocroti si iubi, de azi innainte, fiintele imperfecte si le voi darui toata atentia mea, pentru ca nu poti avea frumusete daca nu accepti uraciune.

“Pana cand moartea ne va despatri !”

S-a scurs putin timp de cand tata si-a luat la revedere de la mine si a plecat pe un drum despre care noi credem ca stim ceva dar este posibil sa nu stim mare lucru…”Pa, pa”, mi-a spus inainte sa plece, “ramas bun fata mea, te iubesc enorm!” Credeam ca sunt pregatita sa ma despart de el dar m-am inselat.Eram pregatita teoretic dar nu si practic.M-am stapanit si l-am jelit in felul meu, pe ascuns ca sa nu vada mama care avea mai multa nevoie decat mine de sprijin, ca sa nu vada fiul meu si sa nu sufere pt mine si nu in cele din urma ca sa nu vada prietenii si cunostintele mele care ma stiu puternica si cine stie, poate insensibila.Si sa nu ma pierd cu totul pt ca mi-am adorat tatal si-mi amintesc ca atunci cand eram mica l-am rugat pe Dumnezeu sa ma marit cu un barbat exact ca el, ca sa nu ma pierd mi-am alungat fiecare amintire care ma ducea la ultimile clipe ale vietii lui, la suferinta lui si la ochii aceia verzi care ma priveau umezi si plini de iubire si durera despartirii.Mi-am hranit sufleul cu ceea ce tata m-a invatat si mi-a daruit…mi-a daruit viata, el m-a dorit enorm, mi-a daruit educatia, siguranta, incredere in sine si m-a crescut cu o libertate asumata.M-a invatat sa nu cer niciodata ajutorul pt ca ma pot descurca singura si m-a invatat sa nu depind niciodata de un barbat mai ales financiar. Si dincolo de asta mi-a lasat lectia de iubire cu mama… Parintii mei au avut parte de ceea ce juram in biserica pe Sfata Scriptura: “La bine si la greu, pana cand moartea ne va desparti”. Oare cate cupluri traiesc cu adevarat experienta iubirii? Stim cu adevarat ca iubirea nu se stinge niciodata? Suflete pereche? In familia mea s-a cultivat iubirea sub toate formele ei. Parintii mei se tineau de mana pe strada si acum mai trecuti de prima tinerete si isi spuneau “te iubesc” in fiecare zi.Si si-au creat cu rabdare si ingaduinta o relatie care adurat pana la sfarit, pana cand moartea i-a despartit. Iubirea nu se stinge, nu se vinde, nu se perverteste.Iubirea exista dincolo de mentalitati, granitele gandirii,… merita sau nu?…il iubesc si il voi iubi, indiferent daca stie asta sau daca si el, la randu-I ma iubeste. Tata a plecat si cand si-au luat la revedere pe ultimul drum, mama i-a soptit la ureche: “ Adio iubitul meu, ne vom revedea candva!” …cine stie cand si unde se vor revedea, poate in ceruri, poate in alta viata, poate-si vor continua povestea de iubire…iar eu, eu am inteles cumva, fara sa-mi las sufletul sa pribegeasca prin alte dimensiuni, am inteles ca nu golul pe care tata l-a lasat cu plecarea sa trebuie umplut ci golul din viata mea pe care eu cu trairile si sufletul meu trebuie sa-l umplu. Pentru asta si pentru multe altele, ii multumesc lui Tata!

Ce este viata?

Ma framanta de ceva vreme un gand: natalitatea a scazut drastic si nu neaparat ma refer aici la faptul ca o familie accepta cu greu sa creasca doi, trei copii ci la faptul ca femeile raman din ce in ce mai greu insarcinate.Si in plus media de varsta care este in contiunua scadere. S-au vehiculat tot felul de concluzii.Cum ca ne otravim prin pui injectati cu hormani, fructe si legume stropite abuziv, stresul cotidian, bombe biologice si cate si mai cate. Dar oare asa o fi? Strabunicii mei imi povesteau cum au trecut prin doua razboaie, in primul copii fiind si in cel dein ‘44 parinti. In timp ce tataie era pe front, mamaie crestea cinci copii si pe al sase-lea il avea in pantec.Cand in mijlocul noptii se auzeau avioanele, sareau din pat si fugeau desculti sa se ascunda in vie.Apoi au avut foamete si saracii mancau ceai de tei cu paine si zahar.Si au avut cutremure si molime si zapezi cu mult mai inalte decat casele.Mamaie a trait 87 de ani si tataie 98.Si ma gandesc la asta si trag concluzia ca nivelul lor de stress era cu mult mai mare decat al nostru, ca nu hrana este de vina… si atunci…? O vorba din batrani spunea sa nu cauti calul de dar la dinti…si trag concluzia ca “buba” e in alta parte. Nu mai pretuim darul minunat pe care Dumnezeu ni l-a dat cu atata dragoste-Viata. Cum ar putea sa ne mai dea Dumnezeu in pantece copii daca noi nu pretuim viata?Un copil este o minune.Noi ne facem zeci de socoteli, ca nu avem bani, case, etc.Bunica nu avea nici ce manca si a nascut 7 copii, sase vii si unul mort. Cum ar putea sa ne mai lase sa traim pana la 90 de ani daca noi prisosim cu atata relaxare fiecare zi pe care o traim? Avem fiecare cate doua telefoane si cel putin unul scump, avem masini care ne termina psihic de grija creditelor, avem case pentru care platim uneori toata viata, joburi care ne consuma timpul… Cine sa ne creasca copiii daca noi suntem la job pana seara traziu in nopate?Ce sa mai facem noi cu anii daca pana la 50-60 de ani nu am pretuit cu adevar valoroasele daruri pt noi?De ce sa traim pana la 90 de ani ca sa culegem boala si stricaciunea, singuratatea si durerea pe care noi le-am plantat cu atata sudoare in tinerete, cand ne-am lasat copiii crescuti de bone, ne-am indeparat prietenii si ne-am cheltuit fericirea si linistea pe aparate si masinarii scumpe. Ce plantam la tinerete culegem la batranete.Spovedania nu te curate, ea are rol de constientzare si descurajaza repetitia. O singura data am simtit ca nu mai vreau sa traiesc si am gandit cu voce tare:”E inutila viata mea, daca maine as muri, nu as regreta”. Treceam prin moment grele pe care la momentul acela simtea ca nu am putere sa le accept.La scurt timp dupa aceasta am fost la un pas de moarte si atunci mi-am invatat lectia. II multumesc lui Dumnezeu ca mi-a aratat din timp sis per din suflet sa pretuiesc sis a traiesc fiecare clipa cu multumire si daruire. Iubeste-ti viata si traieste fiecare clipa cu chibzuinta, cu onestitate si respect si Dumnezeu te va rasplati!

2012-ce cred eu ca va fi...

Astazi am facut ultimul pas din ultima parte a calatorei mele in interior.Am capatat noi intelesuri si m-am gandit ca ar fi frumos sa le imprtasesc cu voi.
Dragii mei, am ajuns la concluzia ca ne complicam inutil vita.Ca totul este simplu si curat dar noi complicam si ne murdarim pentru ca traim cu mintea si nu cu ceea ce ar fi indicat dupa parerea mea: combinatia perfect echilibrata intre minte si suflet.Da, chiar asa nu sunt de acord sa traim doar cu sufletul pentru ca nu suntem ingeri, suntem oameni si trebuie sa ne gasim echilibru intre intregul perfect;minte-suflet, trup.Cred ca cel mai important este sa fim oameni si sa ne asumam in totalitate misiunea de om.Sa acceptam si sa incercam sa ajungem la echilibru ca om.Oricat am medita, oricate carti am citi, oricate diplome am lua, nu au cum sa ne creasca aripi, nu avem cum sa mergem pe strada cu un bec aprins deasupra capului, nu avem cum sa traim in levitatie.Insasi ideea sau dorinta de transformare din om in spirit ne alunga de fapt de la misiunea noastra unica de pe pamant-de a fi om.Cred ca putem deveni spirit dar nu aici si nu acum.Spun asta pentru ca am vazut sau inteles unde gresesc majoritatea celor care au senzatia ca evolueaza dar de fapt sunt un mare vid in interior.Merg la zeci de cursuri, capata diplome, renume, bla, bla, bla si de fapt un lucru nu este intels:ca evolutia ti-o creezi singur-prin autocunoastere, responsabilizare si acceptare...Pe mine personal work-shopurile la care particip ma ajuta sa-mi formez o parere despre un mod sau altul de lucru, dar implementarea si exercitiul imi apartin.Apoi mai cred ca nu exista o forta pe care cine va sau ceva sa ti-o poata da.Este gresit intels ca poate exista un om-Maestru care sa-ti faca o initiere iar tie iti cresc aripi si incepi sa zbori cu o bagieta fermecata printre oamenii inferiori.Dragii mei, nu va lasati amagiti, pacaliti, daca exista un Master care va spune ca vede ceva la voi dar nu gaseste solutia pentru rezolvare va minte.Toti aceia care tin conferinte si vorbesc superb dar nu au vindecat niciodat pe nimeni fie la trup sau la suflet sunt impostori.Ii puteti asculta daca va inspira dar ei fac bani pe seama inocentei voastre...Asa incat recomand tuturor sa-si asume intelesurile si sa le treaca prin trup-suflet-minte.
2012...eu personal consider ca este un mare Bla, bla,bla...o noua piata comerciala.Stiti cate carti sa-u vandut pe seama asta, cate cursuri se tin, cate noi variante de metode spirituale s-au inventat?Oare care este scopul?Credeti ca daca Mayasi au sfarsit calendarul la acea data incepe sau se termina ceva?Eu cred ca acel calendar se termina ca ceva ce nu este infinit sau care este ciclic, circular, repetitiv, dar nu are legatura cu inceputul sau sfarsitul.Este posibil sa se schimbe vibratia dar parerea mea este ca nimic mai mult.Si daca as putea sa va dau un sfat este acela de a va achizitiona arme de aprare impotriva oamenilor pentru ca isteria este atat de mare incat unii o vor lua razna si vor deveni atat de agresivi incat vor sari la bataie.Nu cred ca daca para spirite malefice, faptul ca stam ferecati in casa cu lumanari aprinse ne poate pune la adapost(spiritele nu pot fi oprite de ziduri).Nu cred ca daca strangem depozite de alimente facem alceva decat vanzari magazinelor, pentru ca este posibil ca momnetul acela sa ne prinda departe de casa, nu cred ca ceva, alceva decat puterea sufletului si credintei noastre ne poate pune la adapost in orice moment si de orice fel.Doar sufletul cristalin si increderea in noi ne va feri de singurul lucru care se va intampla:isteria maselor prea uosr de controlat prin FRICA...

Cine este un prieten?

Marele meu cult de o viata este cultul prieteniei.Cei care ma cunosc personal stiu cu cata disponibilitatea, dragoste si rabdare mi-am mangaiat prietenii ori de cate ori a fost nevoie.
Dar spre nefericirea mea, de fosrte multe ori, am fost foarte profund ranita de indiferenta, lasitate, invidie, rautati gratuite.
Acum este o moda care pe mine ma scoate din sarite si ma oripilez ca oameni cu pretentii culturale sustin ideea de „iubire neconditionata”.Sau sa daruiesti fara sa astepti in schimb ceva.Nu pot fi de acord pentru ca amandoua sfideaza legea firii.In primul rand, dragostea nu poate fi oricum conditionata, pentru ca se stie iubirea adevarata este oarba si cand iubesti cu adevarat nu exista conditii.Cine spune iubeste neconditionat, fie nu se exprima corect fie nu stie ce este cu adevar iubirea.Pentru ca atunci cand pretinzi ca iubesti un om pentru ca este frumos, doar pretinzi ca-l iubesti, pentru ca in profunzime, cu siguranta fie nu-l iubesti ci doar il placi, fie minti constient.Iar cand ti se cere sa iubesti pe oricine fara conditii este iarasi o prostie pentru ca nu ai cum sa iubesti pe oricine.Poti sa iubesti doar pe cel pentru care sufletul tau are ceva de aratat.Dar pe acest subiect este mult prea mult de dezvoltat si daca aveti curiozitatea sa intelegeti punctul meu de vedere o sa aveti ocazia sa cititi mai mult in cartea mea.
Daruirea fara a astepta in schimb este o programare a pietei de consum.Nu ai cum sa daruiesti fara sa astepti.Cine are minte si sunt convinsa ca avoi aveti, intelege.
Deci, revenind la mine si prietenii mei, probabil ca atunci cand eu m-am apropiat de anumite persoane, am daruit fie cui nu trebuia fie ce nu trebuia.
Si din pacate m-am framantat mult, pentru ca nu intelegeam de ce trebuie sa sufar atat si mai ales unde gresam.Daca este crestineste sa-ti ajuti semenii, daca este crestineste sa-l asculti pe cel de langa tine, de ce nu era crestineste si reciproca si unde gresam de masajele mele nu ajungeau cum trebuie.
Si iata ca pe langa tona de „prieteni de doi bani” s-au strecurat si cativa(extrem de putini) de valoare.Printre ei, un suflet minunat, de copil, cu varsta mea, venit parca dintr-o lume de poveste, special sa ma salveze pe mine.M-am eschivat la inceput pentru ca eu nu sunt invatata sa fiu ajutata.De atat de mult nu am mai primit un gest gratuit de la cineva pe care nu-l cunosteam, incat m-am intrebat: „ ce vrea de la mine, de ce ma ajuta???”
Eu ma intrebam, iar acest suflet daruia, cu atata gentilete si candoare, ca singura mea problema este teama de a ma atasa.
Iar acest suflet minunat, m-a inspirat astazi sa scriu pentru a-i multumi ca mi-a intins o mana, cand eram gata sa cad, ca mi-a ridicat valul dupa fata, ca m-a ajutat sa inteleg unde gresesc si ca-mi arata fara nicio pretentie cine sunt cu adevarat.
Asadar, am gresit cand m-am lasat sedusa de acei oameni cu carisma, puternici si care ma vrajau cu vorbele lor.Acei oameni cu vorbe mari dar fapte mici, care m-au provocat fals si care nu au avut taria, bogatia si forta de a merge mai departe alaturi de mine, striviti fiind de propriile neputinte.Acei oameni poleiti cu aur, oameni de marketing, care tin in picioare o sala de 200 de persoane, dar nu sunt capabili sa aprecieze daruirea si gentiletea unei prietenii adevarate.Degeaba ii arati acelui produs de marketing ca esti deosebit pentru ca el, saracul, nu are capacitatea sa te observe, cauta mai departe victime care sa-l adore pentru ceea ce pretinde ca este dar nu va putea fi niciodata.Tot acel produs de marketing te suna doar ca sa-ti cera ceva si numai cand are nevoie.Te incarca cu problemele sale, iar cand te-a incarcat suficient te vinde ieftin pentru alt fraier care musca momeala.
Opusul acestu produs, este omul, omul simplu, nepretentios, care te suna in fiecare dimineata la ora 8.30 pentru niciun motiv, decat sa te auda si cu care in drum se birou vorbsti baliverne, nici nu reti ce, dar care te binedispune cand la randul sau ijura porcos un alt participant la trafic.Acel om, iti daruieste o carte de ziua ta, pe care a citit-o pentru ca nu mai are bani sa-si cumpere si sie-si una, dar este omul care te poate primi in patul sau daca nu mai ai adapost.Pe langa el, mai este unul, cu care te vezi o data pe saptamana, pentru lucruri marunte, razi in hohote si faci praf cateva sticle de vin, dansand descult la 8 grade prin iarba.Acela este omul caruia ii poti creste copiii sau care iti sfatuieste fiul cum sa merga la femei.
Acum am inteles, datorita tie M., cat de bogata sunt.Iti multumesc ca m-ai ajutat sa fac curat in viata mea si sa nu mai investesc in produse de marketing ci in oameni adevarati.Acum am inteles ca un prieten este cineva nu ceva. M-am lasat fals fermecata pentru ca-mi plac oamenii care ma provoaca.Dar am descoperit ca provocarea adevarata este atunci cand cel care o face te ajuta sa construiesti nu sa distrugi parti din sufletul tau.
Mi-a fost greu sa vad asta, mi-a fost greu sa-i vad pe cei pe care ii chinuiam la randul meu neputincioasa.Oamenii de valoare care ma apreciaza si care vor sa construiasca alaturi de mine sau cu mine ceva pentru suflet si nu pentru orgolii peronale si fatarnicie.
Multumesc M, cu tot sufletul, ca datorita tie am inteles ca nu eu sunt de vina ci ei.Pe principiul-Nu da margaritare la porci pentru ca se vor intoarce sa te manance-

Firewalker

Dragii mei,
Cu ceva timp in urma v-am povestit intentia mea de a participa la un workshop de firewalker(mers pe jar).
In ultima vreme am primit telefoane si emailuri de la voi si va inteleg curiozitatea.
Da am mers pe jar. Jarul avea cam 5 metri lungime, lemnele de pe foc au format o stiva de jumatate de metru inaltime, iar temperatura din jar depasa 300 de grade.Si nu m-am ars nici un pic.Nu am picioarele deloc batatorite, calcaiele mele sunt ca de copil.Dupa ce am trecut mirosea tare a piele arsa, si am tarat intre degete cativa pasi pe iarba carbuni incandescenti, dar nu m-am ars deloc, nici macar o basicuta.
Am trecut de 3 ori si va sriu asta ca sa va confirm ca nu e nici transa, nici vodoo, nici yoga, este doar puterea sufletului personal.Este ceva extraordinar, imens si miraculos.Dupa ce am facut asta,am lasat mult in urma si m-am transformat total.
De cand am trait aceasta experienta, am inteles in sfarsit cine sunt si ce sunt.Nimic din ceea ce eram inainte nu mai exista(poate ca pasarea phoenix), m-am transformat.Si experienta mea este imensa si inca mai este pentru ca eu inca sunt in mine si inca privesc la cele invatate si intelese si de aceea din pacate nu va pod da amanunte pe blog.Nu pot scrie despre asta nici macar ca experienta pentru ca nu este ceva cu care vreau sa ma laud.Insa o sa impartasesc toate invatamintele mele din ultimii 4 ani, in tot ceea ce am sa editez in viitor.
Imi pare rau si-mi cer scuze celor carora le-am promis amanunte despre experienta mea, dar din pacate nu voi putea scrie despre asta decat in cartea care va aparea cand va aparea.
Pot spune doar ca mersul pe jar a fost cea mai deosebita experineta din toata viata mea, in afara de momentul cand fiul meu a venit pe lume.
Ii multumesc cu tot sufletul lui Aurel, omul cu inima frumoasa, bun prieten si lui Dumnezeu ca mi-a dat caile si oamenii de la care pot invata!
Va multumesc!